Cronica unui esec anuntat

Au revenit, en fanfare, Iliescu si PDSR. Urma restauratia. Final de tragedie antica. Nici o victorie electorala nu a fost mai nedatatoare de sperante. Si spiridusul istoriei le va juca o festa: guvernarea ce a urmat i-a orbit si i-a compromis pentru o buna perioada de timp.

Odata inlaturat premierul Victor Ciorbea din vointa insumata a presedintelui Constantinescu, a liderilor PD, a grupului de la Brasov din interiorul PNTCD, a caror capetenii se vor "salva" - ghici ghicitoare! - chiar pe listele PD la viitoarele alegeri parlamentare, PNTCD a intrat in vrie. Dezamagirea electoratului a fost atit de mare, incit sanctiunea lui va cadea ca o ghilotina la alegerile viitoare. Nici in visele lor cele mai negre, taranistii nu vor fi intrevazut proportiile dezastrului: de la guvernare, direct in afara Parlamentului. Desemnarea viitorului premier a fost, probabil, una din cele mai neinspirate masuri luate vreodata de un partid, in istoria politica a tarii. Conjuratii aveau nevoie de un Mitica de Bucuresti, smecher, bun la toate si la nimic. Radu Vasile era exact opusul sobrului Victor Ciorbea. De la prima sa iesire la rampa, impresia a fost socanta. Marea alianta, gindita si condusa cindva de Senior, scotea la inaintare un belfer penibil si sfertodoct, in ciuda titlurilor universitare, de o revoltatoare superficialitate, dar, vorba romanului impartial, "de-al nost, din popor". Partidul ce l-a propulsat uitase complet ca nu gloata l-a adus la putere, ci chiar elitele tarii, adica oamenii cei mai instruiti, mai responsabili si mai dedicati interesului national din toate categoriile sociale. Desi il dispretuia profund, presedintele Constantinescu l-a acceptat, din motive pe care nu le-a explicat niciodata coerent. Nu e greu sa intrevezi insa presiunea liderilor PD, slabiciunea conducerii taraniste, paralizata in fata manevrelor oneroase ale unui grup de soc si, nu in ultimul rind, cinismul presedintelui, care l-a condus, treptat, la indiferenta fata de partidul care l-a propulsat in fruntea tarii. Echipa ministeriala a ramas aproape neschimbata, dar a devenit tot mai clar ca minoritarii pedisti au dobindit o influenta covirsitoare. Si PDSR-ul putea sta linistit: cu asa un premier, revenirea lor la putere era o certitudine. Mai mult, puteau sa-si vada linistiti de afaceri. Premierul Radu Vasile veghea. In anul si jumatate cit s-a aflat la Putere, premierului nu i-a reusit mai nimic, poate cu exceptia vizitei Papei Ioan Paul al II-lea, convertirea la catolicism si executarea danturii intr-o clinica din Israel. I-a mai reusit performanta de a transla in circa PNTCD urmarile megaescrocheriei cu Fondul National de Investitii, in care s-a implicat direct, prin fortarea miinii directorului CEC de a garanta depunerile populatiei. A reusit sa-si faca atitia complici transpartinici in aceasta afacere criminala, incit nimeni de atunci si pina astazi nu l-a deranjat sa dea seama. Poate intr-un alt veac.

La finele anului 1999, imediat ce s-a intors de la Helsinki, unde a parafat documentele privind inceperea negocierilor Romaniei cu UE, sub presiunea nemultumirilor populatiei, a mineriadei orchestrate de forte oculte, a imaginii catastrofale a guvernarii in ochii populatiei, Emil Constantinescu a incercat sa mai repare ceva, decizind demiterea intempestiva a premierului showman. Am asistat la o scena de roman latino-american, din galeria ilustra a autorilor anilor 70-80. La Palatul Victoria domnea o atmosfera de Macondo decrepit. Nu mai exista nici un filtru la intrare. Practic, intra cine si cind voia. Intr-o incapere de protocol de linga cabinetul premierului misuna o lume pestrita si nervoasa. Constantinescu era injurat cu minie partizana. Cum de a indraznit sa se lege de jucaria lor preferata? Se serveau sandwich-uri comandate in graba. In centrul mesei, tronind in fata unui platou urias, infuleca pe nemestecate un personaj penibil, de pe la noi din tirg, secretar de stat in Ministerul Finantelor, iresponsabil propulsat intr-o asemenea pozitie in care nu s-a facut remarcat decit prin incomensurabila si mult mediatizata sa prostie. Va mai amintiti de Iosefina Morosanu? In capul mesei, rosu de minie si dezarticulat, ca o jucarie stricata, premierul demis isi chema ciracii la ordine. Aduceti-mi Constitutia, unde-i Constitutia? Nimeni nu avea insa un exemplar. Intr-un tirziu, cineva a reusit sa aduca una. A inceput o lectura cu intonatie in fata adunarii, intrerupta din cind in cind de cite un trepadus: Ati vazut, nu poate fi demis! Ura! Adunarea ingina satisfacuta: Ura! Treptat, replicile se rosteau pe un ton tot mai scazut. Nimeni nu mai credea ca premierul mai poate rezista baricadat in Palatul Victoria. Pur si simplu, nu mai avea ministri. In rest, mai putea fi premier peste gasca de strinsura. A incercat, a vociferat, dar in final a trebuit sa paraseasca scena. Si dus a fost, chiar pe listele PD-ului, acolo unde-i era demult locul. Unii ciraci l-au urmat, in vreme ce altii, debusolati, si-au dat rind pe rind demisia din PNTCD.

Victorios, presedintele a impus in fruntea guvernului un premier independent, in persoana Guvernatorului Bancii Nationale, Mugur Isarescu. Bun cunoscator al problemelor economice, in anul in care a guvernat, premierul a reusit un program de relansare economica ce avea sa-i asigure rampa de lansare viitorului premier Adrian Nastase. Isarescu era a doua persoana publica, dupa Stolojan, care acredita ideea, periculoasa pentru democratie, ca tehnocratii pot totul, iar politicienii mai nimic. De aici si pina la creditarea militarilor ori a clericilor cu aceasta incredere nu e decit un pas. Slava Domnului, pasul acesta inca nu l-am facut.

In rest, guvernul a trebuit sa faca fata inevitabilei prabusiri a escrocheriei FNI, care dusese la disperare citeva sute de mii de roman, vrajiti de cistiguri usoare si spectaculoase. Independentul Isarescu s-a decuplat complet de afacere, in vreme ce Opozitia si presa au aruncat intreaga responsabilitate in circa PNTCD. Iar pentru ca tabloul sa fie complet, in iunie 2000, presedintele scirbit de toti, nu si de el insusi, s-a declarat "invins de sistem", anuntind apoteotica sa retragere din politica. In acest timp, PNTCD si-a pierdut orice busola, acceptind sustinerea independentului Isarescu la Presedintie. Campania total anemica a candidatului de pripas a convins electoratul ca nu trebuie sa votezi un om nehotarit, chiar daca valoros. Au revenit, en fanfare, Iliescu si PDSR. Urma restauratia. Final de tragedie antica. Nici o victorie electorala nu a fost mai nedatatoare de sperante. Si spiridusul istoriei le va juca o festa: guvernarea ce a urmat i-a orbit si i-a compromis pentru o buna perioada de timp. Inca nu si-au revenit. De unde si morala: sa nu te bucuri de raul altuia, fiindca electoratul nu bate cu ciomagul, ci cu votul.