Pariul mecenatului

Daca ne-am lua dupa frecventa evenimentelor plastice intimplate in ultima vreme, am putea spune ca in Iasi, cel putin la suprafata, arta bate criza. Artis 2010, salonul de toamna al artistilor ieseni, organizat in incinta Hotelului Europa, dar si recentele Interferente, adapostite simultan de Galeriile Cupola si Tonitza, au adunat aproape toata suflarea artistilor locali. Este, fara indoiala, meritul neobositului Constantin Tofan, presedintele filialei moldave a Uniunii Artistilor Plastici, de a fi reusit sa armonizeze eforturile confratilor de breasla in jurul unor proiecte de o asemenea amploare.  Daca adaugam si vernisajul de luni seara, de la Galeria Dana, cred ca ideea unui dialog al genurilor si al generatiilor tocmai s-a concretizat in chip fericit.

Miza expozitiilor colective de la Cupola si Tonitza nu este neaparat una tematica. Sintem invitati cu generozitate la un "picnic" vizual, unde fiecare propune si expune. Jeno Bartos, Constantin Tofan, Dragos Patrascu, Atena Simionescu, Valeriu Gonceariuc, Marcel Pavel, Zamfira Birzu, Felix Aftene, Mircea Eugen, Gabriela Benescu, Sorin Otinjac, Cristian Diaconescu, Sorin Purcaru, Gabriela si Sabin Drinceanu, Adriana Micu et alii par sa fi gasit limbajul adecvat, unul care sa nu atenueze excesiv diferentele, dar nici sa le amplifice strident. Tocmai de aceea,  fiecare lucrare are propria poveste, alta decit cea a suratelor sale, aidoma unui roman conceput in capitole distincte, dar legate in aceeasi intriga si in acelasi final. Pentru privitorul ocazional, "concordia discordanta" a ansamblului prilejuieste o reala delectare.

In deschiderea evenimentului de luni, petrecut la Galeria Dana, un grup vocal barbatesc a interpretat cu elanul patriotic de rigoare partituri din vremurile apuse. Au fost lansate cu aceeasi ocazie doua numere ale unei publicatii de arta contemporana care se incapatineaza sa supravietuiasca, abstractie facind de "tendintele" agonice ale presei. Puncte, punct, puncte intra in categoria experimentelor publicistice neconventionale, realizate prin mixarea textului cu imaginea; revista se citeste in format clasic, dar se desfasoara maximal si in forma unei expozitii – vazuta uneori ca pretext, alteori ca finalitate a unui proiect. Tematica numarului 17 ("Trei culori cunosc pe lume") trimite la problema identitatii noastre.  Cine sintem dupa douazeci de ani de capitalism? Ne-am eliberat de fantomele trecutului? Incotro ne indreptam? De ce sintem cum sintem si nu altfel? Felix Aftene, Vladen Babcinetchi, Adrian Crismaru, Claudiu Ciobanu, Marinela Botez, Ciprian Croitoru, Maria Gheorghita-Vornicu, Mitrut Peiu, Mihai Gitman, Miruna Nicolaev, Melania Hangan, Andreea Dascalu ironizeaza miturile raposatului regim, eliberati de spaimele si de obsesiile acestuia. Aidoma lui Duchamp, cel care punea Giocondei mustati, Eugen Pop dedica nostagicilor comunismului un Ceausescu mustacios, caricatural, de felul celui mizgalit cu inocenta infantila in cartile noastre de scoala. Mesajul tinerilor artisti este acela ca raul trebuie exorcizat, pentru ca dogmatismul si cliseele ideologice sa nu mai recidiveze.

Celalalt numar, al 18-lea, este structurat pe ideea reciclarii. Sintem sufocati de produse uzate; deseurile par a ne coplesi. Reciclarea lor este o problema de responsabilitate personala, dar si una comunitara. Unii artisti au propus "opere de arta" obtinute din "transfigurarea" lucrurilor de prisos. Curentul "noului realism" este un bun exemplu.  Reciclabile in sens fizic, sustin autorii, pot fi chiar spatiile noastre urbane, atunci cind devin greu de suportat. "Fuga in natura" fusese pretextul unui proiect de tabara creativa – Rural Plein Air – pe care l-au rememorat, odata cu imaginile tablourilor realizate de Adina Tofan, Ioan Pricop, Cristian Ungureanu, Smaranda Bostan, Bianca Simionescu, Madalina Croitoru, Codrut Duduman, Mihaela Calin sau Tibor Olah. Pe final, un film al taberei de la Hodora, realizat de Violeta Gorgos (TVR Iasi), a fost prezentat in avanpremiera. 

Mobilizind aproape toate generatiile de artisti ieseni, expozitiile recente pot fi lecturate si ca semn al vointei de contracare a tendintelor de pauperizare generalizata. Disconfortul financiar nu atrofiaza dorintele; minimalizeaza insa posibilitatile lor de realizare. Cu totul meritorie este in acest context disponibilitatea unor galerii, precum cea pomenita mai sus, de a sustine proiecte ale tinerilor artisti. O statistica recenta indica investitia in arta ca fiind cea mai buna optiune de afaceri dupa investitia in aur. In Franta se vorbeste cu satisfactie despre concilierea artei cu economia. Bancile, intreprinderile de stat si private, direct sau prin intermediul unor fundatii, pot investi in sustinerea proiectelor artistice sau in achizitionarea operelor de arta. Anumite facilitati, precum deduceri la plata impozitelor sau prioritati in negocierea contractelor publice, incurajeaza o vecinatate mutual profitabila. Parteneriatul cu artistii nu trebuie sa fie unilateral.  Mecenatul presupune simetrie; cel care ofera trebuie sa primeasca dupa justa masura. Idealismul generozitatii neconditionate trebuie dublat de pragmatism, atit din partea sustinatorilor artei, cit si a celor ce o produc, cu conditia sa existe cadrele juridice necesare.

In arta, cel putin, virsta nu este neaparat un atú al consacrarii, dupa cum nici tineretea unul al valorii. Promisiunile confirmate ulterior pot compensa hazardul unei investitii facute la momentul potrivit. In timp, vorba filosofului, "nu se stie cine da si cine primeste". Pentru aceasta este nevoie curaj, clarviziune si discernamint si, fara indoiala, de un veritabil bun gust. Cred ca tocmai acesta este pariul mecenatului.