Pumnul si palma

Pentru cine nu stie, Pumnul si palma este un roman de Dumitru Popescu, caruia i se mai spunea si Dumnezeu, aparut pe la inceputul anilor 80, cind autorul era nu dumnezeul, ci diavolul ideolog al regimului. Tot pentru cine s-a nascut mai tirziu si a ramas neinformat, trebuie spus ca acest Dumitru Popescu a fost initiatorul si artizanul cultului personalitatii ceausiste, in laboratoarele lui de la CC prefabricindu-se fantosa care mai apoi, de la an la an, avea sa se umfle si sa se umple de sine, pina la explozia (mamaligii) din urma cu doua decenii. Altminteri, Popescu-Dumnezeu cred ca era cel mai doxat si, in mod sigur, cel mai cult ins din anturajul lui Ceausescu. In primii ani ai relaxarii, a facut din "Scinteia" cel mai citit ziar din Romania, cu articole, dezbateri si abateri ideologice care, pina atunci, era de neconceput ca pot aparea in principalul organ de presa al partidului hunic (cum il alinta Luca Pitu). Ceausescu insusi, in acei 5 ani de gratie (1966-1971), parea fat-frumosul providential care, chiar daca nu rapune balaurul bolsevic, il pune cu botul pe labe. Condamnarea stalinismului si a dejismului, puseurile de independenta fata de Moscova brejnevista, gratierea detinutilor politici, recuperarea (selectiva) a trecutului istoric si cultural, oarecarea libertate de miscare si de expresie, aparitia mandatarilor (detinatori de mici restaurante si bufete "ca la mama acasa") pareau etape dintr-un proces de revenire la normalitate a unei societati careia i se pulverizasera temeliile.

Ceea ce-i lipsea lui Ceausescu era un trecut personal glorios. Evident, nu putea face caz de faptul ca, sef al Securitatii fiind, incheiase colectivizarea (in 1962) cu pistolul la timpla taranului indaratnic. Nici ca, in adolescenta si in frageda tinerete, le cam vagabondase si mai si manglise cite ceva de prin gari… Dar participarea la mitinguri si la actiuni destabilizatoare, inchisoarea politica ce a urmat ii puteau da aura unui "revolutionar de profesie", mai ales ca alta meserie n-avea. "Laboratoarele" au inceput sa lucreze, deopotriva pentru el si pentru "tovarasa sa de viata si de lupta", Elena din Petresti, si ea fata buna, despre care se spunea ca are tot atitea clase cit si trenul… Au fost pusi la treaba istoricii, arhivarii si… si mai cine credeti? Maestrii fotografi. Primii au facut din ucenicul cizmar un ditamai lider al tineretului comunist interbelic, ceilalti au trucat fotografii, plasindu-i, pe el si pe Elena, in prim-planul unor mitinguri "de epoca" unde, de altfel, nu erau decit niste anonimi. Aceste tehnici mi le-a devoalat, spre sfirsitul anilor ’80, chiar un istoric din Iasi "al miscarii comuniste si muncitoresti", Aurel Karetchi, exasperat de presiunea continua la care erau supusi spre a cosmetiza cit mai convingator trecutul celor doi.

Aranjindu-li-se trecutul, era floare la ureche sa li se gonfleze prezentul si, eventual, viitorul. Functiile supreme din stat si din partid trebuiau sustinute de niscaiva titluri academice, din tara si din strainatate. Elena a devenit "savanta de larga recunoastere internationala", membra a unor academii de cartier, de prin Italia sau din fascinanta America Latina. Despre "nea Nicu" este inutil si jenant sa mai amintesc superlativele cu care i-a fost ornat numele, atelierele de creatie artistica dovedind o fantezie direct proportionala cu setea de glorie a "Stejarului din Scornicesti" si contribuind decisiv la completa sa rupere de realitate, la plasarea intr-o lume unde nu-i intristare nici suspin. Caci ce altceva erau "vizitele de lucru" prin intreprinderi si prin piete, dotate si aprovizionate suprarealist, in intimpinarea "Tovarasului"?

Masinaria propagandistica poate face dintr-un om un supraom sau, cu aceeasi usurinta, il poate aneantiza. Manopera e cu atit mai simpla acum, fata de anii cind copiii caricaturizau poza "Stejarului", aflata pe coperta oricarui manual, punindu-i mustati si barba… Prin ’88-’89, un elev de la Liceul din Miroslava, anchetat pentru o astfel de pozna, s-a sinucis. Dupa 20 de ani de cind ne-am luat ratia de libertate, ce poate fi mai odios decit sa vezi un presedinte de tara aplicindu-i o palma unui copil?! Palma a fost calculata, de fapt, ca un ultim pumn naucitor dat lui Basescu in plina figura, tocmai cind se parea ca domina meciul. Nici Lucian Bute n-ar fi lovit mai napraznic. Trebuie sa recunoastem ca strategia contra-candidatului a fost aproape de perfectiune: l-a atras pe terenul sau (unde, decit la Realitatea Tv.?) si l-a dat pe mina unuia care se lauda ca e de 20 de ani in ringul presei mogulesti – si da-i, si lupta… Numai ca Basescu, o fi el elastic, dar s-a dovedit, chiar de experti in domeniu – un maestru in arte martiale, un cascador – ca bratul lui nu se poate intinde dincolo de limitele anatomic posibile. Cum observa Andreea Pora, editorialista de la "22", pot sa vina de-acum o mie de experti, spre a dovedi trucajul, efectul de les-puer a fost produs. Mai ales ca a aparut si o matusa Tamara, perfect indignata (dupa 5 ani!) fata de corectia prezidentiala aplicata unui copilas nevinovat… Chestia-i ca si copilul, si pedagogul de scoala noua Basescu sint nevinovati. Te intrebi doar, precum Mos Ion Roata: "Dar cu rusinea cum ramine?". E vorba, desigur, de rusinea celor care "au pus in opera" o asemenea panarama. Insa trebuie sa-i intelegem si pe ei: au ajuns "pe culmile disperarii", au investit enorm intr-un "catindat" ce pare un Agamita Dandanache precoce. Cum sa ramina fara prezident?

Ca si in urma cu 9 ani, trebuie sa alegem, dintre doua rele, raul cel mai mic. Ne bazam pe faptul – reiterat saptaminal de Radu Pavel Gheo in "Suplimentul de cultura" – ca "Romanii e destepti"…