Sanatatea noastra

miercuri, 08 octombrie 2008, 20:40
4 MIN
 Sanatatea noastra

Circul destul de putin prin Iasi, adica rareori ma abat de la traseul casa – loc de munca, facut mecanic, asemeni unui bou obisnuit cu un singur drum. Chiar si asa, nu sint un foarte bun observator al schimbarilor si noutatilor aparute la noi in oras, deseori ratind evenimente la care, cine stie?, poate m-as fi dus daca aflam de ele la timp. Si, totusi, nu am putut sa nu observ un lucru pentru mine foarte socant, pe care o sa vi-l spun si dv., fara credinta ca v-a ramas strain: Iasul e plin de banci si de farmacii! Numai in zona in care locuiesc eu, intr-un perimetru de – hai sa spunem! – cinci sute de metri patrati, am numarat nici mai mult, nici mai putin de opt banci si vreo zece farmacii! Incredibil! vor spune unii. Dar e adevarat, va jur! Ce inseamna asta? Pai inseamna ca acestor institutii le merge foarte bine, de vreme ce rezista, sint atit de numeroase, ba chiar se si pot inmulti peste noapte si mai mult, precum ciupercile dupa ploaie. Si ce mai inseamna asta? Inseamna ca oamenii sint tot mai bolnavi (motiv pentru care isi cheltuiesc banii la farmacii) si tot mai saraci (motiv pentru care se imprumuta de la banci)! Numarul farmaciilor si al bancilor dintr-un oras vorbeste mai clar si mai explicit despre situatia romanului de rind in perioada tranzitiei decit orice statistica si decit orice demagogie despre cresterea PIB, a nivelului de trai, a sporului economic, bla-bla-bla – vezi gargara premierului despre succesele colosale ale guvernului dumisale, succese chipurile nemaiatinse de Romania pina acum!

La mersul treburilor cu banii si bancile nu tin sa ma opresc mai mult, fiindca nu am decit… competenta saracului care evita bancile. Asa ca voi incerca sa va mai duc cu vorba despre sanatate. Daca farmaciile sint multe, inseamna ca si numarul bolnavilor sau al celor cu infirmitati e mare, deci sanatatea cetatenilor Iasilor e la pamint, nu? Cit de la pamint o fi? O fi existind vreo statistica a numarului de bolnavi si infirmi din Iasi? Probabil exista, dar eu nu o cunosc, lucru pentru care nu sint vinovate institutiile de resort, fireste, ci numai subsemnata. Mea culpa. Sa zicem, totusi, ca procentul celor bolnavi si infirmi e de 20% din populatia orasului nostru. "A! Deci nu e la pamint! Dimpotriva, stam bine la capitolul «sanatat»!", v-ati putea grabi unii dintre dv. sa spuneti. Eroare, o sa raspund, grabindu-ma, la rindul meu, sa va dau definitia sanatatii, livrata chiar de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii): "Sanatatea este o stare completa de bine, fizica, mentala si sociala, si nu doar o absenta a bolii sau infirmitatii". Definitia OMS a fost data in 1948 si a ramas si in ziua de azi. Asta inseamna ca ea a fost gasita potrivita, valabila, adecvata, ca s-a bucurat de acordul tuturor celor, deloc putini, care s-au ocupat de problema in discutie.

Prin urmare, OMS priveste sanatatea nu doar ca o absenta a bolii si a infirmitatii, ci si ca o stare de bine a omului; sintem cu adevarat sanatosi nu doar daca nu facem apel la farmacii, ci si daca putem spune despre noi ca avem in viata de zi cu zi o stare de bine, adica: sintem multumiti de realizarile noastre, avem stima pentru propria persoana, ne bucuram de stima din partea celorlalti, ne desfasuram activitatea in niste conditii omenesti, ne petrecem vacanta intr-un loc placut, sintem la adapostul spaimei de un viitor amenintator sau macar nesigur pentru noi si familia noastra, sintem optimisti, avem un salariu multumitor etc. etc.

Cine ar mai avea curajul sa spuna, fata in fata cu aceasta definitie data de insasi OMS, ca noi, iesenii, si noi, romanii, sintem sanatosi? Citi dintre noi se pot lauda cu o indelungata, sau fara mari sincope, stare de bine? Citi dintre noi pot spune ca sint perfect functionabili, ca sint in armonie cu sine si cu mediul in care traiesc? Si, mai ales, citi dintre noi au stima fata de sine – cind vad cit de prost sint platiti, cit de putin pot avea controlul propriului viitor, cit de putin pot sa raspunda la cerintele membrilor familiei? Si poti oare avea stima de sine cind vezi cu cita lipsa de respect esti tratat de sef, de politicieni, de administratorul blocului, de birocratul de la un ghiseu si asa mai departe?

In noile conditii economice, cind multi si-au pierdut locul de munca, linistea, mintile sau macar… increderea si respectul de sine, sanatatea lor – mai bine zis lipsa sanatatii lor – nu a dat si nu da insomnii nimanui in Romania contemporana.

Comentarii