Ziua pensionarului

  Il parodiam, in urma cu citiva ani – cind nu eram pensionar – pe Alecsandri: „Pensionarul harnic, cu punga subsuoara…" Eu insumi am fost un pensionar precoce, as spune ca am devenit pensionar din momentul in care s-a nascut fiul meu, al nostru. Si despre sotia mea, draga de ea, as putea spune ca a fost o pensionara precoce. Pina sa vina pe lume copilu’, ne-am complacut intr-o luna de miere care a durat 6 ani, dupa care a trebuit sa suportam consecintele actului nostru indragostit… Revad scene tragi-comice: copilu’ urlind, mama agitindu-se pe linga el, nestiind ce, cum sa-l linisteasca, iar eu citind cu glas tare din cartea „Cresterea sugarului", pasaje care – speram – sa se potriveasca cu simptomele pruncului urlator. Nu se potriveau. Ma mai revad sculindu-ma cu noaptea-n cap, ca sa prind rind la lapte, la oua, la carne, la portocale, la orice de-ale gurii caci, traind in epoca de aur, evident ca gaseai aur pe toate drumurile, mai greu era sa gasesti produse comestibile.

Ferice de cei care aveau un bunic /o bunica in preajma. Ei faceau toate cozile, toate corvezile, tot menajul. N-am beneficiat de aceasta favoare. Dincolo de ce zic circotasii – inclusiv eu -, perene fi-vor acele poezii ale lui Paunescu despre „Cine are parinti…", despre „copiii cu cheia la git", copiii lasati in fata blocului, cit timp parintii erau la munca. La munca, undeva, in acelasi oras sau in preajma. Astazi, din pacate, parintii muncesc la mii de kilometri departare (in Italia, in Spania), iar copiii asteapta venirea acasa a parintilor nu cu orele, ci cu lunile si cu anii. Si conditia bunicilor s-a schimbat: nu mai trebuie sa stea la cozi, de le trecea os prin os, acum se gasesc de toate pentru toti si peste tot. Doar ca lipsesc banii sau sint foarte putini. Si inca: pentru miile de familii somere ori cu un venit la limita subzistentei, tot bunicii sint salvatori, dramuindu-si si impartindu-si pensioara astfel incit sa supravietuiasca cu totii.

Pe acest… fond, nepotul (de frate) si finul meu (de cununie), Silviu, mi-a trimis, la aniversarea ce tocmai s-a consumat, un studiu de caz despre cum isi sarbatoresc ziua de nastere pensionarii de diverse natii.

Initiatoriii studiului au fost, desigur, englezii. Mister John, de ziua lui: – Bill! – Yes, sir. – Mi-ai curatat redingota? – Yes, sir. – Jobenul? – Yes, sir. – Ceaiul este gata la ora cinci? – Yes, sir. – Anunt-o pe lady ca azi, fiind ziua mea, vom servi ceaiul impreuna.

Dupa ceai, mister John pleca la un club exclusivist, unde bau un pahar de whisky, cinta „God SaveThe Queen"si, seara, se intoarse multumit acasa.

Ziua de nastere a unui pensionar american: Dis de dimineata, Old man Bill isi puse o camasa in carouri, isi trase o pereche de blugi pe el si se apuca de pregatit un „barbeque" pentru vecinii sai. Au baut impreuna citeva lazi cu bere, pe muzica country, iar ziua s-a incheiat, apoteotic, cu vizionarea filmului „The Independence Day".

Ziua de nastere a unui japonez: Pensionarul japonez se scoala de dimineata (cine se scoala de dimineata, departe ajunge, nu?), isi impatureste tatami-ul, isi face respiratia de curatire, sta putin in pozitia cocostircului, apoi compune un haiku, de-l unge la suflet. Hai!

Prinzul festiv si-l petrece cu o portie dubla de orez si doua de saké. Hai! Hai!

La final, isi face harakiri sau seppuku (depinde in ce dispozitie e), intrucit isi da seama ca e prea batrin si ca nu mai poate munci. Auch!

Pensionarii romani sint de doua feluri: incrincenati si fericiti. Pensionarul incrincenat: Daca (Doamne fereste!) nu-i vine pensia inainte de ziua lui, Mos Sacosa se scoala de dimineata, isi face, pe intuneric (ar fi pacat sa arda gazul de pomana) un ceai fara zahar, deschide televizorul pe Realitatea, injura guvernantii o data, ii mai injura o data, apoi isi ia sacosa si pleaca spre „piata cea mai ieftina". Desigur, „piata cea mai ieftina" e tocmai in celalalt capat al orasului, dar facind drumul pe jos, dus-intors, ii trece mai repede ziua.

Viata unui pensionar fericit, de ziua lui, este ca gemul pe piine: Mos Sacosa se scoala de dimineata, fara nici o cuta pe frunte si, in timp ce se uita la OTV, isi savureaza ceaiul, in care a pus un cubulet de zahar. Are si doi biscuiti in farfurioara, pe care ii inmoaie in cescuta si-i ingurgiteaza extaziat. Dupa acest festin matinal, isi ia sacosa si pleaca la cumparaturi.

– La piata, la piata, vecine? il chestioneaza doi congeneri, iesiti sa-si faca plimbarea de dimineata.

– Azi ma duc la supermarket, raspunde Mos Sacosa, plin de importanta.

Cei doi susotesc in urma lui cuvinte de invidie, dar lui nici nu-i pasa.

– Am cu ce, ma, am cu ce! le raspunde el si pleaca linistit, demn si cu un singur tel: sa prinda o promotie. Si pentru ca este ziua lui, are noroc: prinde o promotie. La portocale, dar ce conteaza, promotie sa fie! Mos Sacosa isi umple sacosa si, plin de mindrie, o ia spre casa. Odata ajuns, se intinde comod in fotoliu, deschide pe OTV si, cu o portocala in mina, adoarme imediat. In vis, ii apare figura zimbitoare a postasului, cu pensia lui in mina. Doar ca, in loc sa vina spre el, postasul se indeparteaza incet-incet si pensia lui devine din ce in ce mai mica, pina ajunge ca un balon de sapun. Poc! – si se trezeste mos Sacosa din acest cosmar. La OTV, in direct, inregistrat si in reluare e aceeasi voce, monotona si neobosita.

– Ce bine era cind aveam si FMI-ul, ce linistit dormeam! Dar e bine si cu astia, se consoleaza Mos Sacosa.  

Concluzia finului meu: pensionarul roman sarbatoreste in fiecare luna ziua lui. De aceea eu propun sa ne intilnim si sa sarbatorim o data pe luna, pentru ca o biata pensioara, ca sa creasca lunar, trebuie udata…

Ii raspund cu vorba lui Caragiale: „Vrea sa ma traduca dumnealui!"