Dimacheni, comuna fara economie

Mari pentru ca sunt exagerat de mari si inca n-au apucat sa obtina statutul de oras, mici fiindca, dimpotriva, de abia le detectezi cu GPS-ul si mijlocii fiindca, desi sunt mici se dau mari ca sa poata accesa fonduri pentru dezvoltarea rurala.

Comuna Dimacheni, proaspat infiintata, nu se poate incadra in niciuna din aceste categorii. Aparuta pe harta judetului in anul 2003, prin reorganizarea comunei Corlateni, care si ea la randu-i era o comuna mica, Dimacheni ar trebui incadrata la o cu totul alta categorie. Cei numai 1.612 locuitori pe care-i numara ar putea incapea foarte bine pe o singura strada periferica de la oras, nu raspanditi in devalmasie pe suprafata a trei sate si zeci de catune.

Bani la buget adusi de „taxa pe tsunami"

Comunele din judetul Botosani se inmultesc ca si vita de vie, prin butasi. Iei o mladita dintr-o comuna si o plantezi separat asteptand sa infloreasca si sa dea rod. Unele au inceput deja sa inmugureasca, altele asteapta vremuri mai prielnice ca sa prinda radacini. Dimacheni insa mai are mult de asteptat pana ii va veni randul sa se compare macar cu cele din jur si mai apoi cu cele dezvoltate. In trecut despre tarile slab dezvoltate, cum era Romania, se spunea „tari in curs de dezvoltare". Asa si cu Dimachenii, este o comuna in curs de dezvoltare. Pana atunci va mai curge inca multa apa prin albia Jijiei. „Suntem o comuna defavorizata, ce mai. Nu avem nici macar un metru de drum judetean, ce sa mai vorbim de asfalt", ne explica primarul Stefan Cojocaru, aflat acum la al doilea mandat de edil sef al obstii, termen cu care primarilor le place sa fie mangaiati pe burta.

Asfaltul pentru locuitorii de aici este ceva ce nu exista. Il vad doar la televizor si se minuneaza cand afla cate accidente de circulatie poate sa produca. De abia au inceput sa se obisnuiasca cu drumurile pietruite, fiindca pana a deveni comuna si balastul era o piatra rara si semipretioasa prin zona. Despre economie nici nu poate fi vorba pe aceste meleaguri incarcate de istorie. „Nu avem pe raza comunei niciun agent economic care sa contribuie la bugetul local", spune primarul, observand si el cat e de simplu de facut o analiza asupra situatiei financiare a institutiei pe care o conduce.

Ce criza mondiala? Ce recesiune economica? Dimachenii sunt in criza de cand se stiu. Ca sa mai agoniseasca vreun ban de la populatie, primarul a fost nevoit sa instituie in urma cu doi „taxa pe tsunami". „Am primit adrese si de la Prefectura si de la Consiliul Judetean si de la Mitropolie sa strangem bani pentru sinistratii din Asia. Ce era sa fac? Am trimis oamenii din casa in casa, anuntandu-i pe oameni sa contribuie fiecare cu cat il lasa inima. Iar cand a venit ajutorul social le-am spus sa lase si ei cate ceva pentru sinistrati. Nu i-am obligat cum m-a parat un adversar politic".

Pana la Dimacheni nici semnalul telefonic nu ajunge. Doar in fata Primariei este un pui de prun uscat de unde se mai poate vorbi daca ai telefon performant. Este un fel de releu sau loc de intalnire al posesorilor de telefoane mobile. 

Primar ales cu 91% din voturi

Referindu-se la adversarii politici, Stefan Cojocaru nu-si poate astampara un zambet ironic. Care adversari? Stefan Cojocaru a fost numit interimar la infiintarea comunei. La alegerile din 2004 a obtinut 86% din sufragii, iar in 2008 peste 91%. La numarul de cetateni cu drept de vot din comuna restul de 9% au reprezentat fix 21 de voturi impotriva, repartizate echilibrat celorlalti trei contracandidati. Si a venit unul mai liberal si i-a plimbat pe oameni in excursie pe la manastiri si cu ce s-a ales? N-a scos voturi nici cat jumatate din locurile autocarului. „Am vrut si eu s-o trimit pe nevasta-mea in excursie, dar n-au vrut s-o primeasca" isi aminteste.

Ce desfasurare de forte galben-portocalii era in campanie, ce afise, ce promisiuni, cate pungi, brichete, umbrele, brelocuri si cozonaci nu s-au distribuit la Dimacheni, dar cu ce folos? 

Stefan Cojocaru nu si-a pus nici macar un afis scris cu pixul pe vreun stalp si tot a castigat. Si nici n-avea cum sa se intample altfel cata vreme Stefan Cojocaru este tehnician veterinar in localitate iar indelungul carierei sale n-a fost gospodarie careia sa nu-i fi trecut pragul. Pe ceilalti cine sa-i cunoasca, daca nici rudele apropiate nu i-au votat. Cu 91% din sufragii si un consiliu local suta la suta pesedist, poate domni linistit peste problemele cetatenilor. Sedintele de consiliu sunt mai mult un prilej de taclale intre alesi fiindca oricum ce hotaraste primarul consilieri voteaza ca sa nu dea dovada de indisciplina, fiindca au mai vazut si ei pe la televizor ce se intampla cu cei care scuipa contra vantului.

Ales blindat cu patalamale

Dar Stefan Cojocaru nu este numai un simplu tehnician veterinar. Este si absolvent de Drept la „Spiru Haret", iar in vitrina lui cu diplome mai stau expuse cateva inalte distinctii si titluri pe care si le prezinta cu vadita mandrie personala. Pe una scrie „Comisar sef principal la Comisariatul pentru Societate Civila", unde functioneaza si Directia pentru Cercetarea Abuzurilor si Infractionalitatii. Pe alta „Atestat de specializare in Administratia Locala, Ordine Publica si Siguranta cetateanului". Si in asta este „expert", cel putin asa scrie pe diploma. Ca sa nu mai vorbim de Certificatul Comercial International, obtinut la Praga sau de titlul de comisar sef principal pentru Euroregiunea Nord Est.

Cu atatea titluri, grade si patalamale pas de-l mai poate dobori cineva din functie. La adapostul lor a si inceput sa si faca pe ici pe colo cate ceva in folosul cetatenilor. A reabilitat Caminul cultural care functioneaza dupa principiul „trei in unu". Adica el gazduieste si Posta si sediul Politiei, activitatea culturala limitandu-se la o masa de tenis. Mai bine se chema Sala Polivalenta, dar, ma rog, fiecare isi intituleaza institutiile cum vrea. Alaturi functioneaza si un parc de distractii, pentru distractivii din comuna. Adica un fel de Disney Land redus la scara comunei.

Mihai Viteazul a luptat pe dealurile din Recea Verbia

Impartita in trei, conform vechii imparteli administrative, comuna si-a tras partea leului catre satul de resedinta. Celelalte doua sate, Mateieni si Recea Verbia abia de aduna cateva sute de locuitori. Putini insa stiu ca Recea Verbia are o incarcatura istorica destul de indelungata si plina de evenimente. Cei care inca n-au uitat de vechile manuale stiu ca aici, pe la 1600, Mihai Viteazul i-a batut pe lefegiii lui Ieremia Movila si a infaptuit marea unire. Localnici se mandresc cu asta si se ofera bucurosi sa-ti arate unde s-a desfasurat marele eveniment. Fiecare iti arata, insa, un alt deal. Atestat documentar pe la 1487, odata cu Dimachenii, satul Recea Verbia mai numara azi doar 100 de suflete.

Casele sunt raspandite si ele in vreo sase catune de cate doua, trei case. Cel mai mare este Catunul Gavanul Florilor cu sase gospodarii. Celelalte  – Bisericii, Ciubalaia, Prosia, la Padure – isi pastreaza si ele identitatea, nedorind sa se uneasca cu vatra satului ca toate ca unirea este un simbol pe aceste meleaguri. Scoala, reabilitata si ea, nu mai foloseste la nimic fiindca putinii copii merg cu microbuzul scolii pana la Dimacheni. O intrebuintare tot i s-a gasit cladirii, fiindca n-avea rost sa stea in paragina. Un intreprinzator localnic isi adaposteste aici oile pe timp de iarna. Le scoate zilnic la iesle cum ieseau odinioara elevii la tabla.

Fara magazin, biserica sau dispensar satul pare incremenit in istorie de pe vremea lui Mihai Viteazul. Noroc cu initiativa primarului de a le da o mana de ajutor pentru deplasarea in celelalte localitati pentru aprovizionare. „Am dat dezlegare microbuzului sa-i ia si pe oameni sa-si faca cumparaturile la Dimacheni.

Sperante legate de drumul spre Roma

Izolata ca anahoretii in mijlocul dealurilor dintre Corlateni si Vorniceni, comuna Dimacheni pare condamnata la uitare. Primarul Stefan Cojocaru a gasit o solutie de iesire din anonimat. Un drum de legatura pana la Roma, care ar scurta la jumatate distanta catre resedinta de judet. Prilej cu care si proiectele pentru dezvoltarea comunei ar ajunge mai repede si aici. Dar si pentru asta trebuie un proiect, care, din cauza izolarii, va fi pus in aplicare mai greu. 

Sursa: Monitorul de Botosani