Intreprinderea de fiare vechi Roman

Mii de salariati  au lucrat, pina in anii 90, la fabrica de tevi, la fabrica de fire si fibre poliamidice sau la Intreprinderea Mecanica Roman. Dupa 1990, statul a pus aceeasi "eticheta" tuturor fabricilor din Roman, anuntindu-le ca fiind neprofitabile, fara piata de desfacere si generatoare de "gauri" in buget. Din societati importante precum Fontax sau PIPS Roman au ramas doar ruine, iar privatizarea Polirom s-a dovedit a fi, de fapt, o distrugere a acesteia. Singurii care au avut de cistigat au fost cumparatorii acestor societati, care au vindut utilajele sau le-au transformat in fier vechi.

In 40 de ani, populatia Romanului s-a triplat, ajungind de la aproximativ 25.000 de locuitori (in 1950) la 80.000 de locuitori (in 1990). Evolutia demografica se datora, in mare parte, faptului ca Romanul devenise, in acea perioada, o zona industriala importanta a tarii. Mii de romascani lucrau fie la Combinatul Siderurgic Roman (infiintat in anul 1951), fie la fabrica de fire si fibre poliamidice (Polirom), fie la Intreprinderea Mecanica Roman. Acum, Romanul mai are in jur de 60.000 de locuitori, iar numarul lor continua sa scada, pentru un motiv simplu: orasul in care s-au nascut nu mai are ce sa le ofere, din punct de vedere al sigurantei financiare sau al locurilor de munca.

Schimbarea din decembrie 1989 a regimului politic comunist a fost primita cu bucurie si incredere de multi dintre romascani. Anul 1990 a fost primul din cei 20 de ani de promisiuni neonorate ale politicienilor, dar si primul an de furt si distrugere a industriei din Romania, chiar cu stiinta acestora. In numai citiva ani, statul a pus aceeasi "eticheta" tuturor fabricilor din Roman, anuntindu-le ca fiind neprofitabile, fara piata de desfacere, ba chiar generatoare de "gauri" in buget pe care nimeni nu le poate sustine financiar. Pe de alta parte, personajele de pe scena politica a vremii au inchegat o serie de "prietenii" avantajoase reciproc, traduse ulterior prin vinzari la pret de nimic ale fabricilor unde au lucrat, timp de zeci de ani, mii de romascani. "Interesul national" s-a tradus, la acea vreme, prin cuvintele "privatizare", "vinzare" si, mai apoi "lichidare", cu "aplicatii practice" in cazul celor mai multe dintre fostele intreprinderi ce au functionat in Roman.

In anul 1991, printr-un ordin direct al ministrului Industriei si Comertului, Intreprinderea Mecanica Roman (IMR) a fost divizata, dupa mai bine de 70 de ani de activitate in domeniul producerii de masini unelte. Din divizarea IMR au rezultat doua societati – Umaro SA si Fontax SA. Efectul a fost resimtit imediat de Fontax SA, unde cei 3.000 de salariati au fost trimisi treptat in somaj, iar societatea a fost declarata falimentara in 1999. 20 de licitatii pentru vinzarea halelor industriale si a pavilionului administrativ de la Fontax s-au desfasurat in perioada 1999 – 2003. Timp suficient pentru ca majoritatea utilajelor din fabrica sa dispara intr-un mod "misterios". In 2003, firma constanteana Meandros Shipping & Trading, administrata de David Isaac, Raymond Joseph Isaac si Joginder Kumar Grover, a achizitionat ce a mai ramas din Fontax. Initial, asociatii de la Meandros au apelat la o alta firma – Lilinir Impex Prahova – pentru dezafectarea halelor Fontaxului, anuntindu-si intentia de a inchiria, ulterior, aceste spatii. La jumatatea anului 2003, administratorii de la Meandros s-au razgindit, alegind sa vinda utilajele ramase in societate catre diverse persoane, apoi sa valorifice ca fier vechi "resturile". Dupa ce a golit de utilaje societatea Fontax, firma Meandros Shipping & Trading a anuntat ca vinde spatiile din hale si din pavilionul administrativ, la preturi cuprinse intre 6 si 45 de dolari pe metrul patrat. Meandros cumparase Fontax cu 15,865 miliarde de lei vechi, primind zece hectare de teren, patru hectare de constructii, plus turnatoria. Numai una din hale avea 32.800 de metri patrati, ceea ce inseamna ca daca ar fi fost vinduta la pretul minim cerut, de 6 dolari pe metru patrat, ar fi valorat la acea vreme 196.800 de dolari, adica 6,5 miliarde de lei vechi, suma ce reprezenta aproape o treime din suma platita de Meandros pentru o astfel de afacere de vinzare – cumparare care deja "isi facuse banii" numai dupa vinzarea utilajelor. In anul 2008, firma Meandros Shipping & Trading a intrat in insolventa. Soarta ruinelor Fontaxului este, oficial, necunoscuta. Cel mai probabil, cele zece hectare de teren si cele patru hectare de constructii ale fostei turnatorii au, de multa vreme, un proprietar "ascuns" si vor deveni, peste citiva ani, baza unei afaceri imobiliare.

Cealalta societate rezultata din divizarea fostei IMR, Umaro SA, avea 3.500 de salariati la momentul infiintarii. Din 1995, Umaro a intrat in impas financiar, din cauza creditelor bancare contractate pentru sustinerea productiei si pentru asigurarea salariilor, dar si din cauza scaderii volumului comenzilor. Planul de restructurare aplicat la Umaro incepind din 1996 nu a avut rezultatele scontate. in 2001, insa, omul de afaceri Culita Tarita – deputat PDSR la acea vreme, acum membru al UNPR – a achizitionat Umaro cu 16,6 miliarde de lei vechi, angajindu-se sa achite si datoriile societatii, ce insumau 62 de miliarde de lei vechi. La inceputul anului 2010, firma avea datorii totale de 162,32 miliarde de lei vechi, din care creantele reprezentau 142,8 miliarde de lei vechi. Profitul Umaro era de 3,3 miliarde de lei vechi, iar numarul total al salariatilor era de doar 283 de persoane – de 12 ori mai putini decit in momentul infiintarii societatii.

Peste 3.000 de romascani au lucrat la fabrica de fire si fibre poliamidice – Polirom SA. Pina in anul 2003, in fabrica au mai ramas doar 44 de angajati, iar societatea era deja inglodata in datorii. Pe 26 septembrie 2003, Ovidiu Musetescu, seful Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului, anunta o "privatizare reusita" a Polirom, dupa ce 84,3% din capitalul social al firmei romascane fusese achizitionat de o persoana fizica anonima la acea vreme: Mihai Nasture. Privatizarea Polirom s-a realizat – conform declaratiilor de atunci ale lui Ovidiu Musetescu – contra sumei de 637.445 de euro. Ovidiu Musetescu a mai sustinut ca Mihai Nasture se angaja, prin contractul de privatizare, sa achite si toate datoriile societatii, ce insumau un milion de euro, dar si sa relanseze Polirom in cel mult cinci ani, adica pina in 2008. Dupa privatizare, insa, pentru relansarea productiei de la Polirom nu s-au facut nici un fel de pregatiri, cei 44 de salariati ai firmei au avut doar un singur lucru de facut – acela de a pazi utilajele din fabrica – iar pe Mihai Nasture nu l-a vazut nimeni in sediul societatii de la Roman. Avea si (cel putin) doua motive intemeiate. In primul rind, "misteriosul" Mihai Nasture este cumnatul, reprezentantul si asociatul controversatului om de afaceri sirian Omar Hayssam. Impreuna, Mihai Nasture si Omar Hayssam s-au "ocupat" de firmele Bucovina Enterprises, Rio Bucovina Distribution, Foresta Nehoiu, Moldosin si Baneasa SA – vindute "la bucata". In al doilea rind, seful Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiunilor Statului, Ovidiu Musetescu, mintise in ce priveste valoarea tranzactiei si conditiile contractului de privatizare, in cazul Polirom SA Roman: conform contractului de vinzare – cumparare 38 din 26 septembrie 2003, Polirom fusese vinduta lui Mihai Nasture pe echivalentul in lei a doar 61.575 de euro, iar Mihai Nasture nu avea nici un fel de obligatie privind preluarea si achitarea datoriilor societatii. Ce s-a intimplat, apoi, in cazul celor implicati in afacerea Polirom? In 2006, procurorii DIICOT au inceput sa ancheteze afacerile derulate de Mihai Nasture si de Omar Hayssam, stabilind prejudicii de sute de mii de euro in fiecare caz de "privatizare". De Mihai Nasture nu s-a mai auzit nimic. Omar Hayssam a fost condamnat la inchisoare, dar este inca liber si se spera extradarea lui pentru a-si ispasi pedeapsa. Fostul ministru social – democrat si sef al "privatizarilor", Ovidiu Musetescu, a decedat in octombrie 2009, in urma unui cancer pulmonar, la o luna dupa ce Ministerul Justitiei primise cererea presedintelui Traian Basescu de incepere a procedurilor legale pentru urmarirea penala a acestuia, in urma cercetarilor efectuate de procurorii anticoruptie in cazul altor doua privatizari – cele ale Alro Slatina si Alprom SA. Polirom devine, incet dar sigur, o ruina, in timp ce, periodic, de 13 ani incoace, piese metalice din fabrica sint incarcate in masini a caror destinatie este una necunoscuta.

Dupa 50 de ani de activitate, Societatea de Productie Industriala si Prestari Servicii (PIPS) SA Roman – fosta ICFRIM / Industria Locala Roman – si-a dat "ultima suflare" in 2006, intrind in faliment din cauza datoriilor catre stat. In anul 1998, desi a intrat in executare silita, firma a fost salvata, raminind chiar productiva, cu cei 130 de salariati care lucrau la acea vreme in turnatoria de la PIPS. In anul 2000, PIPS a fost vinduta romascanului Ghiocel Tofan, apoi a intrat intr-un inexplicabil faliment, dat fiind ca avea in desfasurare contracte viabile, pe care le onora la timp. Din 2007, lichidatorul judiciar a incercat sa vinda bunurile societatii. Acum, la final de 2010, din cladirile turnatoriei PIPS SA Roman au ramas doar citiva pereti goi, ce se vor prabusi in scurt timp.

Ultima "speranta" a industriei locale ramine ArcelorMittal Roman, cu cei aproximativ 1.300 de salariati ramasi din peste 10.000. De altfel, la fabrica de tevi au lucrat, in cei aproape 50 de ani de existenta a acesteia, peste 24.000 de angajati. Numarul actual al salariatilor din fabrica este chiar mai mic decit cel din 1951, anul infiintarii acesteia.

In total, aproape 20.000 de romascani care au lucrat in fabricile din municipiu au ramas fara locurile de munca, dupa zeci de ani de activitate in industrie. Pentru ei nu a existat "sansa" cursurilor de recalificare profesionala, facute, oricum, doar pe hirtie. Cei care au mai avut putere au plecat fie sa munceasca pamintul la tara, fie sa lucreze in strainatate. Multi au fost ucisi de bolile specifice muncii intr-un mediu industrial tixit de noxe. Cei care mai sint inca vii isi amintesc, macar anual, de fostii lor colegi plecati in lumea celor drepti. Fostii muncitori din industria romascana sint din ce in ce mai putini. Majoritatea s-au facut una cu pamintul, la fel ca si fabricile in care au lucrat. Si ceea ce este si mai trist este ca nimeni nu le ia locul fostilor muncitori si ingineri care au avut cindva puterea de a sustine industria Romaniei. In locul productiei industriale, avem comert, servicii, dezvoltatori imobiliari si "specialisti", iar in locul intreprinderilor din industria romascana avem, acum, doar Intreprinderea de Fiare Vechi Roman.

Sursa: Ziarul de Roman