Debut cu probleme

joi, 20 ianuarie 2011, 23:48
2 MIN
 Debut cu probleme

Dupa ce au inceput anul la Cluj, unde au pierdut in prima etapa din seria a doua valorica in urma unui joc pe care l-a condus pina la pauza, baschetbalistele de la Politehnica debuteaza miine pe teren propriu si se asteapta la un meci dificil cu CSU Alba Iulia. Cu lotul mult subtiat fata de prima parte a sezonului, formatia gazda nu va suferi imbunatatiri nici pentru aceasta runda. Daca Danielle Walker este in continuare in perioada de refacere iar pentru Ekaterina Tatarinova se spera la obtinerea vizei in perioada urmatoare, capitol inchis este in ceea ce priveste ucraineanca Marina Tkacenko. Plecata alaturi de Irina Basalik in vacanta, jucatoarea dorita in continuare la Iasi n-a mai dat nici un semn si nici nu mai vrea sa revina la echipa. "Am aflat ca cele doua jucatoare vor dezlegare de la noi pentru a se transfera la alte echipe. O sa le-o oferim doar dupa ce ne recuperam echipamentul.", ne-a declarat directorul sportiv Marius Cosoi. Asa ca pentru acest joc Politehnica mizeaza pe ceea ce are la dispozitie, Amelia Nica fiind refacuta dupa o usoara entorsa suferita la inceputul saptaminii in vreme ce Lavinia Mitachi ar putea aparea in lot dupa ce s-a antrenat in ultimele zile. "Walker si Tatarinova sint jucatoare care ne lipsesc si pe care sper sa le avem pentru rundele urmatoare. Pina atunci privim cu incredere acest meci si sintem optimisti.", spune si Ionut Onose, antrenorul aflat la a doua partida pe banca tehnica a Politehnicii. Cu CSU Alba Iulia, adversara de miine, iesencele s-au mai intilnit, tot in grupa a doua valorica, si anul trecut. Ardelencele au cistigat atunci ambele partide si au cistigat si seria, insa in vara au schimbat masiv lotul. Au venit Alexandra Uiuiu, Elena Dinca si jucatoarea originara din Belarus, Volha Tamirgeanu, care au avut in ultimii ani contact cu campioana en-titre din Tirgoviste, Pop a lasat pe CSM Satu Mare iar Silvia Gradinaru a venit de la Timisoara, veche fiind doar extrema ex-rapidista specialista in aruncari de la distanta, Luiza Voinea. Nemultumita de ratare intrarii in elita, echipa oaspete a renuntat in iarna la pivotii Andreea Nemes si Ana-Maria Chirila, insa chiar si asa CSU se anunta puternica, dupa ce a trecut clar saptamina trecuta (scor 81-42) de Galactica Brasov.

Celelalte partide de miine

Seria A1 (etapa a III-a): Bega Timisoara – Sepsi Sf. Gheorghe, Teleorman Alexandria – Olimpia Bucuresti, Rapid Bucuresti – SCM Craiova si CSM Satu Mare – ICIM Arad.

Seria A2 (etapa a II-a): CSM Oradea – U Cluj  si Galactica Brasov – Sportul Studentesc Bucuresti.

Rezultate din etapa a II-a a Seriei A1, disputata miercuri: Sepsi Sf. Gheorghe – Teleorman Alexandria 69-61, SCM Craiova – Bega Timisoara 74-58, Olimpia Bucuresti – CSM Satu Mare 55-75 si ICIM Arad – Rapid Bucuresti 89-54.

Comentarii