Matthäus vrea acasa

joi, 15 iunie 2000, 23:00
2 MIN
 Matthäus vrea acasa

Deranjat de criticile aparute in presa germana dupa meciul contra Romaniei, in care nu a avut o evolutie prea buna, liberoul nationalei Germaniei, Lothar Matthäus, a anuntat ieri ca ar dori sa paraseasca lotul aflat la Vaals (Olanda), pentru a se intoarce acasa. Matthäus, in virsa de 39 de ani, a precizat intr-un interviu acordat ziarului german "Bild" ca i-a cerut selectionerului Erich Ribbeck sa renunte la el, daca va considera ca nu poate da randamentul necesar unei asemenea competitii. "I-am spus ca pot sa ma retrag, daca aceasta ar fi cea mai buna solutie pentru imbunatatirea randamentului echipei" , afirma Matthäus in interviul publicat de "Bild", si continua: "in cazul in care ei nu ma mai vor, plec fara nici o suparare" (n.r. – totusi, Lothar nu precizeaza cine sint cei care nu-l mai vor la echipa). Selectionerul Ribbeck s-a aratat destul de surprins de aceasta cerere a lui Matthäus, pe care a respins-o imediat, cerindu-i apoi sa ramina. In plus, antrenorul german a sustinut ca Lothar are chiar mari sanse de a fi din nou titular in partida de miine seara, contra Angliei, insa doar in cazul in care va fi complet refacut. La o conferinta de presa organizata la cantonamentul echipei, Erich Ribbeck a precizat ca "aceasta reactie este, poate, normala, deoarece Lothar a fost supus in ultimele zile unor presiuni puternice, si de aceea si-a pus problema de a abandona aceasta competitie. Eu nu sint de acord cu aceasta decize si voi incerca, pe cit posibil, sa il ajut sa demonstreze ca ramine un jucator de mare valoare, foarte important pentru echipa noastra" . Ziarele germane au criticat virulent evolutia mai slaba a lui Matthäus din meciul cu Romania, cind acesta a fost depasit de citeva ori cu mare usurinta de rapizii atacanti "tricolori", fiind apoi inlocuit in repriza secunda. Pe linga aceste atacuri ale presei, se pare ca locul lui Matthäus in centrul apararii este vinat si de coechipieri, Jens Nowotny sustinind chiar ca i-ar placea sa preia rolul de "sef" al defensivei germane. Matthäus detine in acest moment recordul de selectii in echipa nationala, cu 148 de prezente. In calitate de capitan al echipei, el a fost campion mondial in 1990, la CM din Italia. (D.A.)

Comentarii