Oleaca de suspans

vineri, 22 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Oleaca de suspans

Anuntat a fi perfectat ieri, transferul baschetbalistului iesean Mitica Anghel in Croatia, la Sava Rijeka, a suferit o scurta aminare, care nu impieteaza insa, in nici un fel, asupra intelegerii initiale. Cum impresarul jucatorului, slovenul Bojan Nikitovic, a fost organizatorul unui camp pentru jucatori si antrenori care s-a incheiat tocmai ieri, prezenta acestuia la Rijeka pentru parafarea transferului a fost imposibila. Si cum simbata si duminica sint zile libere pentru ambele parti, clubul croat, impresarul firmei Inter Marketing Sport si Mitica Anghel urmeaza sa se intilneasca luni pentru a oficializa transferul pivotului de 2.08 m si 29 de ani, care are foarte putine sanse sa nu fie perfectat, in conditiile in care s-au stabilit deja de comun acord termenii intelegerii (contract pentru doua sezoane pentru mai bine de 50 de mii de dolari). Urmind a fi singurul jucator roman care activeaza in Croatia (a carei echipa nationala este fosta campioana mondiala), Anghel va ingrosa lista baschetbalistilor din strainatate, linga un Stefan Ciosici, Marcel Tenter, Flavius Lapuste, Virgil Stanescu, Titi Popa, Bogdan Popescu si, nu in ultimul rind, Ghita Muresan. Oficial, pivotul care a evoluat in ultimii sase ani la Iasi (inaintea unui scurt periplu prin curtea bucurestenilor de la Dinamo), va deveni al doilea baschetbalist exportat de ieseni in strainatate. Primul pe lista a fost actualul international Bogdan Popescu (care evolueaza in NCAA, campionatul universitar american), ex-stelistul fiind transferat la Politehnica in urma cu patru ani doar pentru o saptamina, fara a apuca insa sa joace macar un meci oficial pentru echipa antrenata atunci de Dragan Petricevic si Petre Magurean. (Lucian MINUT)

Comentarii