„Viaţa mea însemna doar linişte absolută”. Aflaţi povestea unei familii care „citeşte doar pe buze”

Toţi membrii familiei Axinte au probleme cu auzul. Tatăl nu aude deloc din naştere, mama a surzit în urma unui tratament medical, în copilărie. După ce şi-a pus un implant cohlear aude puţin: „Mă bucur şi mă unge pe suflet când aud sunete frumoase“

Povestea lor de viaţă ajunge să fie un exemplu pentru noi toţi. Familia Axinte este o familie de surzi care a reuşit să treacă peste toate greutăţile: prejudecăţi, neajunsuri materiale, dificultatea de a-şi creşte copiii. Iar când îţi citesc de pe buze plăcerea de a vorbi cu ei, parcă nimic nu-i opreşte să-şi deschidă sufletul în faţa unui necunoscut.

De ghinion a avut parte doar Marinela, în copilărie. La un an şi jumătate a rămas fără auz în urma unui tratament cu kanamicină şi streptomicină. De atunci, pentru ea s-a lăsat liniştea. Părinţii au internat-o la Spitalul de Copiii „Sf. Maria“, cu pneumonie. Au luat-o de acolo cu altă suferinţă iar de atunci Marinela Axinte şi-a petrecut copilăria numai prin şcoli speciale. Iulian, soţul acesteia, s-a născut surd, iar acum, la vârsta de 37 de ani, refuză implantul cohlear. Deşi ar putea fi singura lui şansă să-şi audă copiii jucându-se, acesta mărturiseşte că preferă liniştea. În continuare.

Povestea lor de dragoste este una care bate şi cel mai bun film. S-au cunoscut la şcoala specială, iar după ce au absolvit au decis să înfrunte împreună lumea. Şi-au pus pirostiile cu nuntă în toată regula şi au avut parte şi de o lună de miere la Bran, în Braşov. „După ce am rămas surdă, mama a aflat că ar exista un tratament care să mă facă să aud, prin acupunctură, la şcoala specială din Sibiu. La cinci ani m-am înscris la acea şcoală, departe de casă. Aproape toată viaţa mea de şcolar mi-am petrecut-o prin internat, prin şcoli speciale. Am fost singurul copil la părinţi, tatăl meu era dulgher în Turkmenia, pe vremea lui Ceauşescu, iar mama era sculptor la Moldomobila şi nu aveau cu cine să mă lase. Din acest motiv nu vreau ca şi copiii mei să treacă prin ce am trecut eu, să fie departe de părinţi, mereu cu dor de casă“, povesteşte Marinela, în vârstă de 34 de ani. Citeşte foarte bine pe buze şi spune că a învăţat din nevoie. De asemenea, vorbeşte foarte bine.

„Habar nu aveam cum sună când cântă păsările“

Cei doi copii, Mălina în vârstă de opt ani şi Nicolas de cinci ani merg la o şcoală normală. Fetiţa s-a născut cu hipoacuzicie medie şi poartă proteză bilaterală. Părinţii au făcut un efort considerabil şi au plătit 6.000 de lei pentru proteză. La anul urmează să fie schimbată, însă noile proteze sunt mult mai scumpe şi vor trebui să plătească 12.000 de lei, bani pe care nu ştiu încă de unde îi vor scoate. Bucuria lor este că fetiţa poate auzi şi vorbi iar mama spune că este chiar o mică guralivă. Fetiţa mai are şi norocul unei educatoare devotate meseriei, care are răbdare cu ea şi ştie cum să se comporte cu un elev special. Nicolas s-a născut cu hipoacuzie profundă, adică nu putea auzi deloc.

În 2010, printr-un program naţional care le-a subvenţionat cu 25.000 de euro intervenţia chirurgicală, i s-a făcut implant cohlear. Acum şi el poate auzi şi se descurcă în învăţământul de masă. Deşi este cel mai mic, se dovedeşte a fi un bun gospodar şi se implică la treburile casei. Înainte de operaţia lui Nicolas, în acelaşi an Marinela şi-a făcut şi ea implant cohlear, prin acelaşi program iar acum aude puţin. „Am făcut acest lucru ca să pot să-mi aud copiii când mă strigă, să pot avea grijă mai bine de ei. Auzul meu nu se compară cu cel al copiilor mei, însă sunt foarte mulţumită deoarece înainte de operaţie viaţa mea însemna doar linişte absolută. Habar nu aveam cum sună când cântă păsările, cum cade apa la munte, cum sună melodiile lui Michael Jackson. Mă bucur şi mă unge pe suflet când aud sunete frumoase“, mărturiseşte încântată femeia. După ce au terminat şcoala specială, Marinela şi Iulian Axinte au avut norocul să-şi găsească de muncă imediat. Aceştia s-au pregătit în tehnică dentară, iar tatăl lui Iulian are un cabinet unde i-a angajat pe amândoi.

Preşedintele Asociaţiei se bucură pentru absolvenţii care se angajează

În prezent Marinela stă acasă cu cel mai mic, până când acesta împlineşte şapte ani, în concediu de creştere a copilului cu gradul II de handicap şi îşi îndeplineşte funcţia de vicepreşedinte al Asocieţiei Naţionale a Surzilor din România, filiala Iaşi (ANSR). Prin semne şi labiolectură (înţelegerea vorbirii după mişcarea buzelor) se înţelege cu toată lumea, însă şi faptul că poate auzi cât de puţin îi face viaţa mai uşoară. În cazul soţului, la această vârstă, un implant cohlear i-ar putea face mai mult rău decât bine. Implantul i-ar provoca migrene, iar auzul ar fi o corvoadă pentru el. Medicii l-au pus la curent cu acest aspect, iar el a ales să rămână în lumea semnelor. O altă poveste cu final fericit este chiar a preşedintelui ANSR, filiala Iaşi, care la rândul său este surd. Acesta a fost membru în Asociaţie de la vârsta de 17 ani, iar anul trecut în luna noiembrie a fost ales preşedinte. „Am 61 de ani şi 26 de ani vechime în muncă, ca bobinator la motoare. Am fost membru toată viaţa şi am adus la rândul meu alţi membri în Asociaţie. Bucuria mea este că din cei 12 elevi înscrişi la noi de la Şcoala Specială „V. Pavelcu“, şapte şi-au găsit un loc de muncă, după absolvire anul trecut“, a menţionat Paul Filip, preşedintele asociaţiei. Pentru el contază mai mult realizările celor de care are grijă, în special a copiilor. Adulţii îşi mai găsesc şi singuri un loc de muncă, însă cu greu.

O mie de ieşeni cu deficienţe de auz

În judeţul nostru există în prezent 995 de persoane cu deficienţe de auz, dintre care doar 140 sunt înscrise în Asociaţia Naţională a Surzilor, cu vârste de la 14 ani în sus. Pe lângă aceştia se mai numără şi 40 de elevi de la Şcoala Specială dar şi 15 copii care vin la întâlnirile din fiecare joi cu părinţii. Cel mai mic are trei ani, însă o parte din ei s-au născut cu auz. „Problema principală a acestor oameni este găsirea unui loc de muncă. De un an de zile, de când lucrez aici am reuşit să angajez doar şapte membri, dar unii au mai renunţat pe parcurs. Doar unul dintre ei s-a angajat pe domeniul pe care era calificat, restul în alte domenii… Peste 50% dintre membri au peste 30 de ani, iar pe vremea lor îşi găseau mai uşor de muncă. Din cei 30 de tineri înscrişi la noi, doar 5 şi-au găsit un loc de muncă pe cont propriu. La acest moment, în total, avem 11 persoane în căutarea unui loc de munca, în domenii ca tâmplărie sau mecanică auto“, a declarat Alina Atudori, asistent social în cadrul Asociaţiei. Aceasta explică faptul că, chiar dacă sunt surzi, aceştia nu sunt neapărat şi muţi.

Mare parte dintre ei citesc pe buze şi pot vorbi, cu o pronunţie relativ diferită. Însă prejudecăţile angajatorilor nu trec şi de acest aspect. O parte dintre angajaţi lucrează în ateliere protejate, cum ar fi atelierele „Coseli“,Util Deco, în cadrul „Fundaţiei Alături de voi“ câţiva mai în vârstă la RATP iar alţii în construcţii şi tâmplărie. Pentru că sunt încadraţi în gradul II de handicap, aceştia primesc de la stat o indemnizaţie foarte mică lunar, de doar 235 de lei iar o dată pe an alimente şi şase bilete auto ori CFR. În rest trebuie să-şi câştige singuri existenţa. O altă problemă cu care persoanele cu dificultăţi auditive se confruntă este apariţia unui copil auzitor într-o familie de surzi. „La un momentdat se rupe legătura dintre părinţi şi copil, copilul trebuie să se descurce singur. Părinţii surzi care au un copil auzitor nu-l pot ajuta la teme sau la alte probleme pe care le întâmpină. Le este mult mai greu decât unor părinţi care aud“, mai menţionează asistentul social.

Aduceţi o bucurie copiilor surzi, de ziua lor

Pentru cei 55 de copii asupra cărora veghează Asociaţia se apropie în curând un motiv de bucurie. Ziua copilului se sărbătoreşte şi la ei, deşi de multe ori cu cadouri mai puţine, ori doar cu o îmbrăţişare. Pentru ei, oricine doreşte să doneze o sumă de bani cât de mică, să le facă o bucurie pe 1 iunie, o poate face în următorul cont al Asociaţiei: RO98RNCB0175096635390001, BCR Iasi. Aceasta va avea grijă ca fiecăruie copil să i se citească pe buze bucuria că este iubit. Cei care doresc să doneze personal o pot face la sediul Asociaţiei, de pe strada Costache Negri, situat la parterul clădirii plasate între Şcoala „Vasile Alecsandri“ şi biserica „Sf. Sava“.