EXCLUSIV! Fiica patronului unui cunoscut local ieşean, actriţă de videochat la 15 ani

vineri, 12 mai 2017, 02:02
5 MIN
 EXCLUSIV! Fiica patronului unui cunoscut local ieşean, actriţă de videochat la 15 ani

Un caz şocant: fiica administratorului unui local din Iaşi a ajuns „vedetă“ în filmări cu scene sexuale. Cazul a ajuns pe masa judecătorilor din Iaşi şi ridică un semn de întrebare cu privire la modul în care părinţii cu bani gestionează relaţia cu copiii lor adolescenţi. Eleva a intrat într-un anturaj în care se practica videochat. A filmat cel puţin şapte filme cu caracter pornografic, care au ajuns în posesia unui necunoscut. În scurt timp, toţi prietenii ei au aflat despre filmele deocheate. Fata a fost şi şantajată de un tânăr, care i-a cerut bani pentru a nu arăta pozele tatălui. Sub presiune, minora a apelat în cele din urmă la părinţi şi a făcut plângere la Poliţie. Cazul a fost soluţionat recent de judecători.

Un om de afaceri din municipiul Iaşi a trăit momente stânjenitoare după ce fiica acestuia de clasa a X-a a decis, într-un exces de libertinaj, să joace scene porno. Copila a intrat într-un anturaj format din persoane care practicau videochatul şi a ajuns una dintre „actriţele“ de pe site-urile deoacheate de pe Internet. Crezând că nimeni nu va afla, copila a „jucat“ în nu mai puţin de şapte filmuleţe cu caracter por­nografic, în care apare întreţinând raporturi sexuale cu un alt băiat, potrivit unor date publice obţinute de „Ziarul de Iaşi“.

Au aflat despre ea toţi prietenii ei, dar şi părinţii, care au fost nevoiţi să dea declaraţii la Poliţie şi în instanţă în numele copilei. Pentru a o proteja pe minoră, co­tidianul nostru a decis să nu furnizeze niciun fel de informaţii care ar putea duce la stabilirea identităţii elevei de liceu. Cazul este însă unul care ar trebui să dea de gândit părinţilor cu bani din Iaşi, şi nu numai, care consideră că simplul confort financiar e de ajuns pentru a-şi proteja copiii să ajungă în astfel de situaţii.

Cum a început totul

M.B. învaţă în prezent la un liceu din Iaşi, iar cazul său a ajuns în vizorul DIICOT în decembrie 2015, atunci când părinţii ei au aflat că minora este şantajată. Când a început clasa a X-a, în 2015, adolescenta, prin intermediul altei fete, a cunoscut doi băieţi, cărora le-a spus că ar dori să practice videochatul. Noii prieteni i-au deschis un site cu tentă erotică, în primă fază M.B. dezbrăcându-se singură în faţa necunoscuţilor de pe Internet.

Ulterior, de pe 29 octombrie până pe 4 noiembrie, alături de un alt băiat, liceana a apărut în şapte materiale pornografice. După doar câteva zile, minora s-a certat cu prietena prin intermediul căreia intrase în anturajul dubios. Aceasta din urmă, pentru a se răzbuna pe M.B., a distribuit imaginile cu caracter pornografic mai multor apropiaţi. De asemenea, a postat pe un grup privat de Facebook – în care se aflau însă mai mulţi prieteni de-ai adolescentei – filmele cu aceasta întreţinând raporturi sexuale.

Unul dintre destinatari, care nu a putut fi stabilit, a trimis mai departe imaginile şi altor prieteni de-ai adolescentei. Printre destinatari s-a numărat şi o tânără care locuia alături de G.U. (n.r.  – deşi este major, nu îi publicăm numele pentru a nu fi identificată fata). Băiatul a recunoscut-o pe minora din filmele porno ca fiind fiica administratorului unui restaurant cunoscut din Iaşi, al cărui nume nu îl publicăm pentru protecţia minorei.

Şantaj cu pozele

Bărbatul a deschis un cont fictiv de Fa­cebook şi a decis să o şantajeze pe minoră. I-a cerut 1.200 de lei ameninţând că, dacă nu primeşte banii, va lipi pozele pe peretele restaurantului unde tatăl este ad­ministrator.

„Bună! Am să fiu scurt. Daca nu vrei ca pozele astea să ajungă pe peretele de la «***» şi să vadă tăticu’ vreau de la tine 12 milioane! A, şi încă ceva, dacă vorbeşti cu cineva despre asta, în secunda următoare pozele ajung pe Facebook-ul tău“, i-a scris G.U. minorei.

Tot atunci, tânărul i-a trimis fetei şi un set de fotografii explicite cu ea. Fata a decis în cele din urmă să apeleze la Poliţie, chiar dacă acest lucru a făcut ca şi părinţii ei să afle ce făcuse.

Pe 5 decembrie 2015, poliţiştii au organizat un flagrant. Minora s-a întâlnit cu G.U. în Iulius Mall, unde i-a înmânat 800 de lei, în timp ce tânărul ieşean i-a înmânat un stick. Imediat după „tranzacţie“, poliţiştii l-au ridicat pe bărbat şi l-au dus la audieri. Tânărul a recunoscut faptele care îi sunt imputate şi, la finele anului 2016, a semnat un acord de recu­noaştere a vinovăţiei cu DIICOT Iaşi. Acordul a ajuns pe masa judecătorilor care, recent, l-au confirmat şi au stabilit ca G.U. să fie condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub suprave­ghere.

„Instanţa reţine că felul şi cuantumul pedepselor cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror şi inculpat sunt suficiente pentru atingerea sco­pului şi îndeplinirea funcţiilor de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate ale pedepsei, faţă de împrejurarea că inculpatul este o persoană instruită şi nu are antecedente penale, a avut un comportament corespunzător în societate înainte de a fi cercetat penal“, au precizat, în motivare, judecătorii ieşeni

Părinţi, atenţie!

Cazul adolescentei rebele din Iaşi este doar un exemplu al necazurilor care, de-a lungul anilor, a lovit familiile cu situaţii financiare bune. Sunt de notorietate cazurile mai multor fiii ale unor bogaţi care au comis infracţiuni, unele chiar – aparent fără justificare, de furt. Psihologii spun că acest lucru nu e tocmai neobişnuit.

„Vârsta adolescenţei este critică. Ei vor altceva. Trebuie să dovească cine sunt, în special în faţa prietenilor. Pentru că grupul este referinţă. Ce spune grupul, aia sunt şi ei. Sunt copii de bani gata care şi fură. Fie că e vorba de o situaţie patologică, adică suferă de cleptomanie, fie pur şi simplu pentru a demonstra că sunt în stare şi vor să îşi testeze limitele“, ne-a explicat psiholog pediatru Mihaela Ghircoiaş.

Comentarii