Mascarada cetăţenilor de onoare: Primarul şi consilierii s-au scutit de taxe

joi, 16 octombrie 2014, 02:02
6 MIN
 Mascarada cetăţenilor de onoare: Primarul şi consilierii s-au scutit de taxe

Locuitorii Erbiceniului ar trebui să fie mândri de mai toţi oamenii politici din comună. Toţi par a fi la prima vedere oameni de onoare. Cel puţin în acte sunt cam toţi în această situaţie. Onoarea nu este o calitate care se poate cumpăra ori vinde, dar poate fi în schimb foarte uşor votată. În comuna Erbiceni, cei care s-au perindat prin fruntea administraţiei locale au devenit cetăţeni de onoare, cu acte în regulă. Cu această ocazie, fiecare a fost scutit şi de la plata impozitelor locale.

Autorităţile locale din comună au votat de-a lungul ultimilor ani acordarea mai multor titluri de onoare pentru te miri ce activităţi în beneficiul comunităţii. Până şi preoţii comunei Erbiceni au intrat în această horă, acceptând benevol deşertăciunea onorurilor lumeşti. Actualul edil, Ionel Lungu, spune că de vină pentru această situaţie este fostul primar al comunei, Con­stantin Ivan, căruia îi atribuie aproape toate iniţiativele de acest gen.

Potrivit datelor obţi­nute de „Ziarul de Iaşi“, Ivan figurează şi el în această categorie exclusivistă a comunei. „Toţi sunt făcuţi de el, de fostul primar, mai puţin Lupu Ilinca. Această feţită a fost implicată în comună într-un proiect de educaţia tinerilor în privinţa drogurilor, a sexului, privind comportamentul în societate. A reuşit să strângă în acest proiect peste o sută de tineri, cadre didactice. Medici, psihologi au venit aici. Un copil şi ce a reuşit să facă“, ne-a declarat actualul edil şef din Erbiceni. Lungu, împreună cu viceprimarul Marinel Maxim, respectiv secretarul pri­măriei, Ştefan Minea, au şi ei în „palmares“ această distincţie, oferită în mandatul lui Ivan. În urmă cu câţiva ani, Minea, împreună cu Ivan, au fost cercetaţi penal de procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Hârlău într-un posibil caz de abuz în serviciu. „A fost anchetat, dar a scos-o la capăt. Eu acum două luni de zile am vrut să introduc pe ordinea de zi retragerea acestor titluri. Teoretic, niciunul nu merită acest titlu. Am fost în relaţii bune cu fostul primar până mi-am dat seama că ceva este în neregulă“, a susţinut Lungu.

„Noi nu prea ştim nimic din ce se întâmplă“

Situată în centrul geografic al judeţului Iaşi, puţin mai la nord de oraşul Podu Iloaiei, comuna Erbiceni numără cu puţin peste 5.000 de suflete. Aproape 20 dintre locuitori sunt însă privilegiaţi în mod legal în dauna majorităţii, care trăieşte cu greu de pe o zi pe alta. „Mai mult, femeile muncesc la noi în comună. Ele au serviciu. Bărbaţii sunt cu ajutoarele sociale sau în şomaj“, ne-a povestit o localnică, care este vân­zătoare la unul din magazinele din comună. Luând la pas drumurile din comună, jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“ au stat de vorbă cu zeci de localnici. Niciunul însă nu prea ştia ce se mai întâmplă în spatele uşilor închise ale Consiliului Local. Cei mai mulţi au fost miraţi când au auzit de isprăvile aleşilor. „Noi nu prea ştim nimic din ce se întâmplă. Ei între ei acolo, noi cu grijile noastre“, ne-au spus două bătrâne care aşteptau să vină „cursa“ pentru a merge la oraş.

Vânzătorul de la magazin a intrat în „club“

Un alt nume greu de pe lista cetăţenilor de onoare este cel al lui Ion Stoica, un fost vânzător la magazinul de unde se aprovizionau localnicii. Actualul primar spune că predecesorul său a acordat titluri numai celor care îl puteau sprijini electoral. „Stoica Ion a fost vânzător la magazin. Venea lumea acolo şi cumpăra. Normal, era om cu influenţă în comună. Altul era teh­nician veterinar. Mergea din casă în casă cu vitele şi putea să facă propagandă“, spune Lungu. Foşti şi actuali consilieri au fost votaţi să devină reprezentativi pentru comună: Emil Ştefanache (fost viceprimar şi consilier), Florin Grigoruţă, Marinel Maxim (actualul vi­ceprimar şi consilier local), Maria Romănescu (fost consilier), Ion Olteanu (fost consilier), Virgina Raţă (consilier), Cristian Rîşcanu (consilier). Printre aceştia se regăsesc şi două nume „exotice“ pentru comună, Constantin Si­mirad şi Gabriel Surdu, dar şi preoţii din co­mună, atât cei ortodocşi cât şi parohul catolic: Constantin Agafiţei, Constantin Curcudel, Constantin Voina şi Robert Gaşpal. Potrivit in­formaţiilor obţinute de „Ziarul de Iaşi“, preotul Voina este cumnatul fostului edil Ivan.

Contactat telefonic, Marinel Maxim, viceprimarul comunei, spune că nu ştie pe ce bază a primit această recunoştinţă, care oricum nu îl ajută cu nimic. Nici scutirea de impozitele lo­cale nu i se pare a fi o mare realizare, spunându-ne că oricum nu deţine mare lucru. „Da ce, eu am pământ? Am o casă de la bătrâni atât. Nu mă ajută cu nimica. Aşa a vrut el, nu ştiu pe ce bază a dat titlurile. Toţi consilierii locali au avut. Şi preoţii au, şi secretarul, şi cela, şi cela“, a declarat Maxim.

„Că doar nu puteam să dăm la nişte golani“

Aflat la pelerinajul de la Iaşi, potrivit mărtu­risirii acestuia, fostul primar din Erbiceni ne-a transmis că iniţiativa acordării acestor titluri nu îi aparţine lui, ci membrilor care au făcut parte din Consiliul Local al comunei. „Este proces-verbal la şedinţa de Consiliu, se poate urmări şi vedea exact acest lucru. Aşa că se spu­ne… Nu sunt făcuţi toţi la propunerea mea. Dacă era la propunerea mea, care era problema? Am voie să propun, nu am voie să votez“. Ivan spune că fiecare dintre cetăţenii de onoare au schimbat în bine faţa comunei, fiecare meritân­du-şi titlul. „Au făcut diferite activităţi în comună. Ştiu că şi băiatul asta care este acum primar, a făcut lucruri bune. Nu mai reţin exact ce la fiecare, dar au făcut. Că doar nu puteam să dăm la nişte golani, care să fi făcut lucruri rele. Aşa s-a hotărât de către Consiliu, nu a fost respinsă de Prefectură. Preotul Gaşpal a demolat biserica veche, care era din chirpici, şi a făcut o biserică nouă. Noi am zis: dacă am făcut preoţii ortodocşi, asta înseamnă că nu trebuie să facem discriminare, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Preoţii ortodocşi au construit case de prăznuire, au făcut picturile la biserică. Ştiţi doar că înainte de Revoluţie nu aveau voie să facă“, a subliniat Ivan.

Când a fost întrebat de situaţia cumnatului său, preotul Constantin Voina, fostul primar a replicat că decizia nu îi aparţine, ci consilierilor locali de la acea dată. Mai mult decât atât, Ivan spune că Voina i-ar fi fost chiar contracandidat, figurând în anul 2000 în tabăra liberalilor. „Preotului i s-a dat loc de casă. Şi dacă e cumnatul meu, ce treabă are? Dacă aşa o hotărât Consiliul Local de la vremea respectivă, aşa am aplicat. Doar nu l-am ales eu să vină în Erbiceni. În 2000, preotul Voinea a candidat împotriva mea din partea PNL. Asta ce înseamnă, că trebuia să am oftică pe el? Spre exemplu, eu sunt ortodox. Trebuia să am o reţinere în cazul preotului catolic? Dacă aşa a hotărât Consiliul. Eu nu aveam drept de vot“, a adăugat Ivan.

Comentarii