A fi în opoziţie

„Da,… vreau scandal, da (…); ai uitat că sunt fiică din popor şi sunt violentă…”, ţipă isteric Miţa Baston într-o scenă din D-ale carnavalului, piesa lui Caragiale. Carnavalescul este, neîndoielnic, o caracteristică a vieţii politice de la noi, iar scandalul e o tentaţie permanentă şi o armă redutabilă de care opoziţia nu ezită să se servească. O logică elementară ne spune că treaba guvernului este să guverneze, iar treaba opoziţiei este să urmărească atent ce face guvernul şi să-i sancţioneze prompt greşelile şi derapajele. Asta în teorie: în realitate, lucrurile stau diferit. Dezbaterii de idei îi este preferat atacul sub centură, iar argumentul raţional nu prea are şanse în faţa minciunii şi a manipulării. În anii – lungi – cât s-a aflat la guvernare, PSD a dat vina pe opoziţie că nu-şi poate duce la bun sfârşit nobilele proiecte. A fost refrenul favorit al pesediştilor, de la baronul de Gorj Mischie la baronul de Teleorman Dragnea. Ba chiar se mai găseau şi alţi vinovaţi pe lângă opoziţie, spre exemplu Kovesi sau statul paralel. Iată însă că, aflându-se acum ei înşişi în opoziţie, pesediştii fac exact ceea ce le reproşau liberalilor, ţărăniştilor, useriştilor etc.: încearcă, prin orice mijloace, să împiedice guvernul să guverneze folosind un arsenal destul de rudimentar însă eficient – probabil – în anumite zone ale populaţiei.

Un exemplu la îndemână este ceea ce „comunicatorii” PSD şi televiziunile aservite partidului au numit „scandalul pensiilor”. Lovitura era dublă: pe de o parte, se inducea un sentiment de panică în rândul unei categorii sociale vulnerabile, pe de altă parte se urmărea compromiterea ministrului muncii, una dintre ţintele principale ale propagandei pesediste. În ce mă priveşte, consider că Violeta Alexandru se impune, pentru cei care o judecă nepărtinitor, ca o persoană cu mult bun-simţ, animată de intenţii generoase, dornică să reformeze şi să îmbunătăţească sistemul de asigurări sociale. Recent, dna Alexandru a venit cu două propuneri: 1) să se aibă în vedere, într-un viitor deocamdată neprecizat, eventuala mărire a vârstei de pensionare 2) să se creeze condiţii ca cei care doresc să poată lucra până la vârsta de 70 de ani.

Ei bine, aici tot Caragiale ne vine în ajutor: „Omul, bunăoară, de par egzamplu, dintr-un nu-ştiu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata”. Doar că, în cazul nostru, „intrarea la o idee” este mimată. Pesediştii şi presa fidelă au răstălmăcit spusele ministrului şi au pretins că guvernul intenţionează să mărească vârsta de pensionare la 70 de ani. În direct şi la o oră de vârf a ieşit la atac Olguţa Vasilescu („Da,… vreau scandal…”) şi – cu mult tact – le-a comunicat românilor că speranţa lor de viaţă este redusă şi că vor lua prima pensie odată cu certificatul de deces. Şi alţi lideri ai partidului au făcut declaraţii inflamate, iar la televiziunile binecunoscute s-a trăncănit de dimineaţa până seara târziu despre această măsură inumană şi s-au construit scenarii apocaliptice.

Se vede că unii preferă bâiguielile incoerente ale fostului ministru Budăi şi „analizele” după ureche ale unor inşi care n-au nici o competenţă în materie, dar care se pricep la orice (mă fascinează, de exemplu, prostia arogantă şi ţâfna ţanţoşă a lui Cătălin Harnagea, fostul şef SIE pe vremea lui Emil Constantinescu ajuns acum invitat permanent la Antena 3). Paradoxul e că avem specialişti competenţi, cum ar fi profesorul Cristian Păun, numai că ei, din nefericire, nu fac „rating”. Amalgamul pe care l-a practicat PSD-ul în chestiunea vârstei de pensionare este simptomatic pentru strategia pe care mizează acum partidul: sabotarea oricăror iniţiative ale guvernului (pare neverosimil că PSD reclamă guvernul la… „Înalta Poartă” de la Bruxelles!), răspândirea de ştiri false, deturnarea atenţiei de la problemele cu adevărat grave, blocarea reformelor.

Concluzia se impune de la sine: nici în opoziţie PSD nu reuşeşte să facă o figură onorabilă.

Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor