Actori ieşeni la un festival internaţional din Polonia

vineri, 21 august 2020, 01:50
2 MIN
 Actori ieşeni la un festival internaţional din Polonia

Teatrul Naţional din Iaşi va participa la finalul acestei luni la cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional „Trans/Missions – East of Art”, festival organizat de către Teatrul „Wanda Siemaszkowa” din Rzeszów, Polonia.

Actorii ieşeni vor prezenta pe scena festivalului internaţional spectacolul „Când fericirea se află în trecut” de Furio Bordon, în regia lui Radu Ghilaş. Reprezentaţia va putea fi urmărită de către participanţii la eveniment pe data de 30 august, producţia având premiera la Iaşi în această stagiune, în luna februarie.

Spectacolul a fost unul special, fiind unul omagial pentru cei 50 de ani de teatru ai actorului Emil Coşeru, societar al Naţionalului ieşean. Alături de cunoscutul actor, din distribuţie fac parte şi actriţa Doina Deleanu şi Dumitru Georgescu. În acest proiect, alături de regizorul Radu Ghilaş, au fost Sebastian Raţiu, care a asigurat partea de scenografie şi light design, Andrei Cozlac s-a ocupat de video design, Dragoş Cohal de sound design, iar Lorette Enache de mişcare scenică. Traducerea textului îi aparţine Danei Coşeru.

Alături de spectacol, Teatrul Naţional din Iaşi va oferi publicului festivalului şi o expoziţie de fotografie intitulată „Teatrul Naţional Iaşi, cel mai vechi teatru din ţară, cel mai nou complex teatral”, dar şi spectacolul „România, sunet şi culoare”, susţinut de cunoscuta soprană Diana Bucur, alături de Ioan Ursulescu (vioară) şi pictorul Sebastian Raţiu.

Teatrul Naţional din Iaşi este singura instituţie din ţară invitată la acest eveniment la care participă o parte dintre cele mai importante instituţii teatrale din Europa de Est. Festivalul „Trans/Missions – East of Art” se desfăşoară în perioada 27-30 august, în capitala regiunii Podkarpackie, Rzeszów. 

Comentarii