Adolescentul care s-a urcat pe tren pentru un selfie a murit la Spitalul de Copii

luni, 06 decembrie 2021, 22:57
1 MIN
 Adolescentul care s-a urcat pe tren pentru un selfie a murit la Spitalul de Copii

După aproape o lună de zile de tratamente intensive, medicii au pierdut lupta pentru salvarea vieţii băiatului din Bacău care a fost adus la Spitalul de Copii din Iaşi cu arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.

 Acesta s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon pentru a încerca să îşi facă un selfie. Într-o primă fază, tânărul în vârstă de 15 ani a răspunsul tratamentului, şi medicii au continuat toate eforturile pentru a încerca să îi ofere şanse suplimentare. Însă, vineri, starea sa s-a agravat şi la scurt timp s-a stins din viaţă. „În cazul unor astfel de pacienţi, care suferă de arsură prin electrocuţie pe o suprafaţă foarte mare, riscul de deces este de 99,99%. Cei care supravieţuiesc rămân cu traume, cu leziuni post-arsură, chiar dacă la nivelul spitalului avem tratamentul cu presiune negativă, toate standardele de nivel european. Patologia este extrem de gravă, cu evoluţie imprevizibilă, şi nu putem, din păcate, să oferim şanse de supravieţuire tuturor pacienţilor”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii din Iaşi.

Aceasta a lansat un apel public către părinţi şi adolescenţi, ca aceştia să evite să se urce pe trenuri sau stâlpi de înaltă tensiune, fiindcă o fotografie nu merită riscul mortal la care se expun. „Un moment de neatenţie, pentru o poză şi faimă pe Facebook sau Instagram, poate fi plătit cu decesul sau cu afecţiuni majore pe tot parcursul vieţii”, a precizat managerul. 

Comentarii