Bogdan Bârleanu – poftire la un ospăţ al spiritului şi inefabilului

Coboară zilnic în altarul, care e atelierul, cel în care, înaintea lui, a oficiat părintele său, plăsmuitorul şi izvoditorul de forme, sculptorul Iftimie Bârleanu. Am fost tentat să scriu că urmaşul meşterului cu panaş al tridimensionalului petrece ceasuri zile în şir în această chilie a artei, dar spaţiul cu pricina, spaţiul vital al creatorului, nu-i cel al strâmtorii anahoretice. Are, fiindcă a fost conceput ca atelier de sculptură, înălţime de biserică. Pânzele lui Bogdan, care convieţuiesc cu unele din sculpturile tatălui, rânduite în iconostase, accentuează imaginea de aşezământ bisericesc.

Aici petrece diurn ceasuri în şir la şevalet. E modul lui de a se ruga şi a mulţumi Providenţei pentru talant şi a-l înmulţi. În fiinţa sa s-au strâns din drumurile şi şederile lui nenumărate prin ţară şi lume impresii peste impresii, alcătuind un preţios etos. Acestea se cer convertite, prin elaborare mentală şi meşteşug artistic, în lucrări picturale. Tezaurul de trăiri, bucurii, uneori extaze, adieri de melancolii, ori chiar de tristeţi, înfiorări şi uimiri în faţa miracolului naturii, mănoasa sa sursă de inspiraţie, aflat în memoria afectivă, e prelucrat, scoţându-se minereul pur printr-o răbdătoare şi trudnică lucrare creatoare. Conform unei celebre butade, într-o asemenea vreme vin din când în când în vizită şi zeii. Bogdan Bârleanu îi pândeşte şi culege din pulberea răspândită de aceştia în juru-le. O presară pe pânze prin strădanii de orfevrier al peisajului, care-i vocaţia sa primordială.

Şi în anul trecut de la precedenta sa înfăţişare expoziţională ritualul şi-a urmat netulburat cursul. Artistul a meşterit ierni şi toamne, înscriindu-se în marea şi nobila tradiţie a picturii ieşene. S-a preocupat statornic să confere acestor privelişti nota sa originală. A reuşit prin conjuncţia şi sinteza câtorva elemente ce-i definesc poetica, stilul, concepţia plastică. E vorba de colorism suculent şi vibrant, de receptarea în cheie poetică a peisajului, de muzicalitatea generată prin înlănţuirea şi suprapunerea petelor de culoare, de urzirea atmosferei, cu virtutea de halou, în care descriptivismul joacă rol arhitectural. Bogdan Bârleanu ni se revelă şi în această autumnală expoziţie ca rapsod al toamnelor şi iernilor ieşene şi nu doar, imortalizate în odăjdiile lor strălucitoare, policrome, uneori cu întinse zone monocrome, în peisajele hibernale, dar contrapunctate de accente de culoare contrastante, ce dau relief valorilor expresive ale albului. În aceste direcţii se concentrează eforturile creatoare ale pictorului. Prin demersuri laborioase şi şlefuiri minuţioase, Bogdan Bârleanu caută să aducă la lumină tainicele faţete ale splendorii peisagiste. La reuşita sa contribuie subtilul joc de lumini şi umbre din vedutele lui, colorismul când mustos, când eterat, precum şi decupajele ce scot în evidenţă insolitul semnificativ. Din loc în loc, pe simeze, îţi fac cu ochiul florile, când filigranate, când învolburate în explozia lor cromatică. Un colorism al mineralelor preţioase, pe care lumina ţese voaluri de mătăsuri, de borangicuri molatice, ori de caşmiruri orientale. Prezenţa acestor bijuterii florale are rostul lor bine ticluit de artist, acela de încheiere de capitol şi de deschidere a altuia nou. Ai umblat cu meşterul pe coclauri, ai poposit pe plauri, ai suit pe un ceardac de casă bătrână, cu brâul de lână, cum spune balada, şi ai nevoie de un răstimp să se aşeze stolul de senzaţii, de emoţii şi să ţi se limpezească gândul. Îl oferă ceremonioase, jubilante, ochioase, florile, meşterite cu lucrătură de miniaturist şi aşezate în jilţuri domneşti. Te smereşti înaintea lor şi o iei iar la drum pe fir de poveste, care a fost şi nu mai este. Te întorci la peisaje, te cumineci din graţia şi poezia lor, şi ţeşi propria ta saga, alături de cea a zugravului, într-un festin al voluptăţilor generate de spectacolul pus în scenă de creatorul de frumos prin adevărate psalmodieri plastice.

Aşadar, în expoziţia din toamna anului 2022 Bogdan Bârleanu ne face părtaş cu penelul şi paleta sa priveliştilor inegalabile ale iernilor şi toamnelor româneşti, ale celor ieşene în special şi al florilor ca expresie a sublimităţii. Pictorul ştie a le transforma, prin migăloasă şi inspirată lucrare, în poeme picturale, cu lumina lor de basm. El ne pofteşte la un ospăţ al spiritului şi inefabilului.

Grigore Ilisei este scriitor, critic de artă şi publicist