Cei mai căscaţi funcţionari îi are Primăria Iaşi! Firma ce deţine cel mai cunoscut brand al judeţului figurează de 30 de ani la o adresă care nu există

vineri, 28 iulie 2023, 01:50
5 MIN
 Cei mai căscaţi funcţionari îi are Primăria Iaşi! Firma ce deţine cel mai cunoscut brand al judeţului figurează de 30 de ani la o adresă care nu există

Culmea birocraţiei în administraţia locală ieşeană: compania Antibiotice a descoperit, după 30 de ani, că adresa la care funcţionează şi la care figurează în scriptele Primăriei ar fi fictivă. Cu ocazia unei solicitări pentru certificarea adresei de imobil, producătorul de medicamente a avut surpriza să constate că „strada Valea Lupului” nu figurează în nomenclatorul stradal al municipiului Iaşi. Mai mult, codul poştal alocat companiei ar fi, de fapt, din localitatea Valea Lupului. Primăria Iaşi a transmis companiei că ar funcţiona pe şos. Păcurari nr. 195. Culmea, aceeaşi municipalitate a emis pe numele companiei numeroase autorizaţii pentru diversele investiţii realizate de-a lungul anilor, dar funcţionarii instituţiei nu au depistat neconcordanţa, deşi în toate actele apărea str. Valea Lupului.

Potrivit oficialilor Antibiotice, modificarea adresei de imobil la care figurează compania încă de la înfiinţare (1990) ar genera „o adevărată problemă, întrucât implementarea acestei adrese ar provoca un blocaj imediat societăţii”. Prin urmare, producătorul de medicamente a solicitat includerea str. Valea Lupului în nomenclator dar, în primă instanţă, a avut parte de un refuz (!) în procesul de avizare. Totuşi, problema va fi rezolvată săptămâna viitoare: Consiliul Local (CL) va aproba completarea nomenclatorului stradal. Antiobiotice a avut nevoie de şapte luni şi de o documentaţie stufoasă pentru a obţine confirmarea că funcţionează la adresa stabilită încă din anul 1990.

Care sunt pericolele dacă Antibiotice şi-ar schimba adresa

Compania figurează la adresa str. Valea Lupului nr. 1 încă din anul 1990, atunci când, prin HG 1200, a fost înfiinţată societatea şi au fost stabilite denumirea, sediul, obiectul de activitate şi capitalul social. În toate actele societăţii ulterioare, această adresă a fost utilizată de companie. Nomenclatorul stradal al municipiului Iaşi a fost modificat în numeroase rânduri în ultimii 30 de ani, dar str. Valea Lupului nu a existat pentru funcţionarii Primăriei Iaşi.

„Menţiunea conform căreia societatea noastră figurează cu adresa şos. Păcurari nr. 195 este surprinzătoare, iar punerea în practică a acesteia, prin modificarea adresei din toate actele de proprietate, documentele de înregistrare, autorizaţiile de funcţionare, contracte cu partenerii, contracte de muncă cu salariaţii ar fi extrem de dificilă”, arată directorul Ioan Nani, într-o adresă trimisă Primăriei prin care Antibiotice a solicitat includerea str. Valea Lupului în nomenclator.

O altă problemă invocată de companie vizează autorizaţiile de punere în piaţă a produselor Antibiotice în România şi în cele 56 de state în care face exporturi: autorizaţiile şi-ar putea suspenda validitatea cel puţin până la îndeplinirea formalităţilor de recunoaştere sau până la emiterea unor autorizaţii noi, situaţii care ar presupune costuri ridicate şi o perioadă semnificativă de timp în care comercializarea ar fi blocată din cauza formalităţilor. „Autorizaţiile se eliberează pentru fiecare produs în parte, în fiecare ţară în parte. Eliberarea unei autorizaţii este un proces extrem de îndelungat (minim 2 ani în UE şi peste 5 ani în ţările din Asia şi alte continente), după o procedură riguroasă. Nu sunt admise neconcordanţe de niciun fel, considerându-se de către autorităţi că, pentru sănătatea pacienţilor, sunt necesare măsuri de siguranţă maximă, inclusiv în ceea ce priveşte documentaţia care stă la baza autorizării”, precizează conducerea societăţii, care a adăugat nu este posibil ca adresa companiei din înscrisurile depuse la dosarul produsului să fie diferită de cea din evidenţele autorităţilor locale.

„În cazul în care într-un certificat fiscal adresa noastră ar fi şos. Păcurari nr. 195, iar în dosar ar fi str. Valea Lupului nr. 1, autorităţile ar trata acest lucru ca o neregularitate, ar suspenda autorizaţia până la schimbarea tuturor documentelor”, a mai subliniat conducerea Antibiotice. În final, compania a arătat că procesul de schimbare a adresei s-ar întinde pe parcursul mai multor ani, iar, în această perioadă, nu ar putea fi efectuate vânzări. „Exportul de medicamente reprezintă 25% din cifra de afaceri a societăţii noastre, iar prejudiciul pentru nerealizarea sa ar fi unul extrem de mare”, a conchis compania. Antibiotice a adus toate aceste argumente după ce, culmea birocraţiei, a primit (iniţial) un aviz negativ.

Surpriză: Prefectura nu a avizat favorabil adresa sediului Antibiotice

Antibiotice a aflat despre modul în care apare în evidenţele Primăriei în ianuarie 2023 şi, imediat, a încercat să rezolve situaţia prin iniţierea demersului de completare a nomenclatorului. În martie 2023, a avut parte de o nouă surpriză: Comisia de atribuire de denumiri a judeţului Iaşi, de sub autoritatea Prefecturii, a respins cererea pentru „atribuirea denumirii str. Valea Lupului”. O astfel de comisie trebuie să avizeze cererile de atribuire pentru ca, în final, Consiliul Local să poată adopta, la rândul lui, o hotărâre. Decizia nu a fost motivată în documentele oficiale consultate de „Ziarul de Iaşi”.

„Rugăm a se observa că există o neconcordanţă între cererea noastră şi avizul (nefavorabil, n.r.) emis de Instituţia Prefectului. Noi nu am cerut atribuirea unei denumiri noi, ci am solicitat ca denumirea străzii, aşa cum este stabilită printr-o hotărâre a guvernului României, să fie inclusă în nomenclatorul stradal. (…) Chiar Instituţia Prefectului şi Primăria Iaşi utilizează această adresă în relaţia oficială cu societatea noastră, aspect care ne-a îndreptăţit să considerăm că adresa este cunoscută şi numai dintr-o scăpare nu a fost înregistrată până în prezent în nomenclatorul stradal”, se arată într-o nouă solicitare a Antibiotice, din aprilie 2023, prin care a cerut revizuirea deciziei.

Dosarul depus de companie a fost unul stufos şi a cuprins înscrisuri emise de autorităţi ale statului, autorizaţii de punere în piaţă a produselor din mai multe ţări, autorizaţii de construire eliberate de Primărie de-a lungul timpului, decizii de impunere privind plata taxelor locale şi multe alte documente care să certifice că la adresa str. Valea Lupului nr. 1 este sediul social al companiei. În final, abia în luna iunie 2023, Comisia a avizat favorabil solicitarea Antibiotice. Acest aviz a permis funcţionarilor Primăriei, cărora le-a scăpat timp de 30 de ani această neconcordanţă, să întocmească un proiect de hotărâre care va fi aprobat luni, 31 iulie, de către plenul Consiliului Local. Astfel, cea mai importantă companie din Iaşi a parcurs un drum birocratic de şapte luni pentru a obţine confirmarea că funcţionează la adresa stabilită încă din anul 1990. 

Comentarii