Cutia neagră

Loc al magiilor iscusite sau al trişurilor ieftine, cameră obscură, sistem cibernetic, poezie, metaforă, mister, cutia neagră este un dispozitiv mult ȋntrebuinţat inclusiv la ȋnregistrarea catastrofelor aviatice. Ea poate fi şi ȋn arhitectură o temă. Ȋn fapt arhitectura nu este artă oarecare. Ea este acoperământul vieţii trupeşti, dar mai ales al celei sufleteşti. Saltul de la construcţie, la arhitectură se află ȋn darul oferit de arhitect pentru ȋmplinirea vieţii cu tot farmecul ei. Nu există persoană ȋn lume dezinteresată de sufletul dinlăuntru al casei, dar sunt mulţi, o nedorită majoritate, care nu pricep rolul arhitectului şi arhitecturii, nu ȋnţeleg calea creaţiei pentru a trece dincolo de opacitatea construcţiei pentru a descoperi chipul semnificativ al arhitecturii cu har.

Introducerea aceasta are legătură cu o ȋntâmplare adevărată. Cu destui ani ȋn urmă, ȋnaintea ȋnceperii lucrărilor de restaurare a Teatrului Naţional din Iaşi, s-a pus problema asigurării funcţionării importantei instituţii de cultură avându-se ȋn vedere durata mare, ȋntinsă pe mai mulţi ani, a şantierului de construcţii. Directorul instituţiei a venit la serviciul de urbanism al primariei cu o solutie inteligentă. Apelase la arhitect şi arhitectură pentru realizarea unei cutii negre, o sală de spectacole flexibilă, cu structură demontabilă de lemn, uşoară, cu posibilitatea de a o construi şi a o pune rapid ȋn funcţiune. Evident arhitectul s-a concentrat pe funcţionalitate. Imaginea exterioară este minimală, este chiar o cutie neagră. Soluţia aceasta, banală oriunde ȋn lume, dar inedită pe vremea aceea la noi, a fost premiată de Uniunea Arhitecţilor din România.

Cu această soluţionare a problemei a ȋnceput aventura autorizării sălii provizorii de spectacole. De ce aventură? Necesitatea proiectului era evidentă. Activitatea Teatrului Naţional nu poate fi ȋntreruptă atât de mult timp, spectacolele ar trebui să continue ȋn proximitatea locului consacrat de tradiţie, propunerea funcţionării lui ȋn cutia neagră era provizorie, urmând să fie mutată, după finalizarea restaurărilor, ȋn alt loc, aproape de public. Chiar fusese luat ȋn discuţie un posibil amplasament ȋn zona esplanadei Alexandru cel Bun, ȋn căutarea unui original, inedit experiment de apropiere a artei dramatice de cetăţenii celui mai mare cartier din Iaşi.

Argumentele erau convingătoare. Cu toate acestea a urmat o lungă dispută cu oponenţii proiectului. Criticile negative veneau de peste tot, de la consilierii municipali, de la arhitecţii importanţi ai oraşului, de la oamenii de cultură. M-am angajat, cu convingere, să susţin ideea. Ȋn fond era vorba de un provizorat.

„Aveţi grijă domnule arhitect-şef, sunau avertismentele oponenţilor proiectului, ȋn România toate provizoratele rămân definitive!” „Nu vă faceţi probleme domnule arhitect-şef, ȋmi dădea asigurări directorului teatrului, cu certitudine cutia neagră va fi mutată la finalizarea lucrărilor de restaurare.” Prin urmare am ȋntocmit autorizaţia de construire şi l-am convins pe primar să o semneze. Dar autorizaţia, atenţie, este valabilă doar pe durata şantierului. Ȋn consecinţă şi autorizaţia de funcţionare ar trebui să aibă aceeaşi durată de valabilitate. Desigur, este posibil ca ȋntre timp să fi fost emisă o altă autorizaţie de construire care nu mai este provizorie.

Indiferent de situaţia juridică, o analiză comparativă este utilă. De ce e bine să rămână pe loc cutia neagră. Ȋn primul rând oferă Teatrului Naţional atuuri suplimentare de centru cultural cu privire la diversitatea şi numărul spectatorilor. Ȋn al doilea rând facilităţile comode şi comune pentru toate sălile de spectacol pledează şi ele pentru aceeaşi opţiune şi, nu ȋn ultimul rând, demontarea şi reamplasarea cutiei negre ȋnseamnă cheltuieli mari raportate la bugetele actuale ale instituţiilor de cultură.

Locul sălii de spectacole trebuie schimbat deoarece aceasta a fost ȋnţelegerea. Dacă instituţiile publice nu-şi respectă acordurile dintre ele, ce pretenţii pot avea la privaţi, la publicul larg? Şi nu numai ȋntrucât aşa a fost ȋnţelegerea, dar, teoretic, autorizaţia de construire nemaifiind valabilă ȋnseamnă că nici autorizaţia de funcţionare nu mai este legală.

Un alt motiv este legat de ȋmbunătăţirea structurii funcţionale a metropolei. Ea trebuie să-şi descentralizeze funcţiunile prin trecerea de la mononuclearitate la polinuclearitate. Este absurd, din ce ȋn ce mai puţin posibil ca totul să se ȋntâmple ȋn centrul istoric. Un exemplu bun este Ateneul Naţional din Tătăraşi devenit centru de atracţie descentralizat. Un asemenea centru cultural ȋn cartierul Alexandru cel Bun sau oricare alt cartier sau, de ce nu, ȋn comuna Bârnova sau oricare altă comună din zona metropolitană, poate să aducă multe satisfacţii.

Ȋn fine, al treilea, cel mai important argument este al spaţiului urban existent, unul dintre puţinele rămase ȋn Iaşi cu structura istorică neatinsă, cu monumentul cărturarului Miron Costin ȋn centru, unde cutia neagră se potriveşte ca nuca ȋn perete. Iaşul a fost atât de mult fracturat, chiar măcelărit, ȋncât e momentul să ne aducem aminte că, ȋn primul rând, istoria lui ȋl face atât de atractiv.

O instituţie de cultură cum este Teatrul Naţional ar trebui să ȋnţeleagă că relocarea cutiei negre din spaţiul istoric este, ȋn definitiv, un gest de cultură.

Dr.arh. Ionel Corneliu Oancea este manager al unei companii de soluţii arhitecturale; a fost arhitect-şef al Iaşului