Despre pieţe şi instrumente financiare

Activele pot fi clasificate în active reale şi active financiare. Activele reale sunt bunuri corporale şi necorporale (clădiri, terenuri, utilaje etc.) integrate în circuitul economic care generează pentru posesor venituri viitoare (profit, rentă, chirie etc.) şi care fac obiectul pieţei schimburilor comerciale. Activele financiare constituie active a căror valoare nu depinde de forma fizică în care sunt încorporate drepturile, ca în cazul activelor reale, ci se concretizează în hârtii de valoare sau înscrisuri (înregistrări) în cont care conferă deţinătorilor drepturi asupra unor venituri prezente şi viitoare (dobânzi, dividende, prime etc.). Deşi diferenţiate, activele reale şi cele financiare sunt interconectate. Activele financiare sunt emise adesea în vederea dobândirii unor active reale, iar activele reale sunt, de regulă, folosite pentru obţinerea veniturilor necesare plăţii obligaţiilor către deţinătorii activelor financiare sau, altfel spus, servesc la generarea cash‐flow‐urilor pentru activele financiare.

Mai mult, cele două tipuri de active prezintă cel puţin o trăsătură comună – aşteptările privind generarea unor cash‐flow‐uri viitoare pentru deţinătorul lor. Anticipaţia privind cash‐flow‐urile viitoare stă de altfel la baza unui proces foarte important, cel al evaluării, care presupune determinarea valorii intrinseci sau a preţului unui activ financiar. Principiul fundamental al evaluării este acela că preţul unui activ financiar reprezintă valoarea prezentă a cash‐flow‐urilor aşteptate, indiferent de natura activului financiar.

Pentru a desemna activele financiare, în lucrările de teorie financiară, dar şi în practica pieţelor financiare se utilizează o varietate de termeni: titluri financiare, valori mobiliare, contracte, produse financiare sau instrumente financiare, fără a se realiza întotdeauna o distincţie clară în privinţa înţelesului acestor termeni¹.

Activele financiare fac obiectul pieţei financiare. Piaţa financiară poate fi definită ca locurile sau ansamblurile mijloacelor de comunicaţii care facilitează vânzarea‐cumpărarea activelor/instrumentelor financiare la preţuri formate în funcţie de cerere‐ofertă şi determinate de factori economici, financiari, monetari, psihologici şi tehnici. Piaţa financiară cuprinde toate instituţiile şi procedurile care facilitează transferurile de fonduri, atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu şi lung, de la entităţile excedentare către entităţile deficitare, în schimbul instrumentelor financiare emise de acestea.

Pieţele financiare au o importanţă majoră în cadrul unei economii ţinând cont de rolul pe care îl îndeplinesc în realizarea transferurilor de capital, în informarea şi protejarea investitorilor şi în stabilirea valorii instrumentelor financiare. În cadrul oricărei economii, piaţa financiară permite confruntarea cererii cu oferta de resurse financiare şi, corespunzător, asigurarea finanţării entităţilor deficitare de către cele ce deţin fonduri disponibile pentru investiţii. Funcţiile principale ale pieţelor financiar sunt: atragerea economiilor populaţiei; participarea persoanelor juridice şi fizice la capitalul firmelor; facilitarea întâlnirii cererii şi ofertei de capital; reorientarea şi restructurarea sectoarelor economiei naţionale; barometru al economiilor naţionale şi economiei mondiale.

Importanţa pieţei financiare pentru o economie rezidă în rolul său semnificativ în finanţarea firmelor şi a statului. Astfel, pieţele financiare facilitează colectarea capitalurilor temporar disponibile în economie şi realocarea celor insuficient sau ineficient valorificate la un moment dat, ceea ce permite un transfer eficient de resurse băneşti de la agenţii excedentari la cei deficitari care pot să‐i ofere o valorificare superioară.

Piaţa financiară „are rolul liniei de mijlocaşi din echipa de fotbal, de a asigura unitatea de acţiune calificată dintre «înaintaşi» â investitorii de capital care plasează fondurile în riscurile jocului economic, pe de o parte, şi «apărători» â antreprenorii‐manageri care apără cea mai bună rentabilitate posibilă în condiţiile de joc date”.²

¹ Pentru o prezentare detaliată vezi Maria Prisacariu, Silviu Ursu, Alin Andrieş – Pieţe şi instrumente financiare, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iași, 2008

² Stancu, I. – Finanţe. Pieţe financiare şi gestiunea portofoliului. Investiţii reale şi finanţarea lor. Analiza şi gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2002

Alin Andrieş este profesor universitar doctor la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi