Grigore T. Popa şi contribuţia sa la dezvoltarea medicinii româneşti şi universale

Iaşul a dat ţării numeroşi şi valoroşi doctori, ingineri, profesori, oameni de înaltă ţinută ştiinţifică, civică şi culturală. Din miile de astfel de profesionişti se evidenţiază o mare personalitate medicală, culturală şi civică, academicianul Grigore T. Popa cu o contribuţie semnificativă la dezvoltarea învăţământului şi cercetării medicale româneşti şi universale.

Grigore T. Popa s-a născut la Şurăneşti, azi Emil Racoviţă, judeţul Vaslui, în familia notarului Theodor Popa şi al Mariei Popa. A urmat şcoala primară în satul natal fiind marcat de spiritul învăţătorului Ion N. Kogălniceanu care i-a convins pe părinţi să-l trimită la Iaşi, să urmeze Liceul Naţional, fosta Academia Mihăileană „cea mai faimoasă şcoală superioară din câte are poporul roman”. După absolvirea cu brio a Liceului Naţional (1911), la sfaturile profesorului Paul Bujor se înscrie la Facultatea de Medicină Iaşi, facultate care în primul an o urmează în paralel cu cea de ştiinte (unde preda profesorul Bujor).

Pe timpul studenţiei este atras de anatomie unde era profesor Francesc Rainer, dar şi de profesorul Amza Jianu, promotorul chirurgiei experimentale şi funcţionale.

La 1 iulie 1918 se căsătoreşte cu o colegă de facultate, Ana-Florica Cernătescu, sora viitorului profesor Radu Cernătescu, bunicul dinspre mamă fiind celebrul chimist Petru Poni. A avut patru copii, doi băieţi şi două fete, pe Florica (Florinica) cel mai mare copil, viitoare pediatră, Grigore (Grigorel), viitor medic în protecţia muncii, Teodor-Emanuel (Tudorel) viitor mare actor şi Maria-Elena (Marinela), căsătorită cu profesorul Universitar Gerard D’Albon, trăieşte şi locuieşte în Iaşi. Fiul d-nei Popa-D’Albon, Jack, nepotul marelui profesor, s-a stabilit în Germania fiind arhitect, mult timp pe an locuind în Iaşi, fiind prieten cu subsemnatul.

Începând cu anul 1916 participă la Primul Război Mondial ca medic sublocotenent, la diverse regimente, dând dovadă de curaj şi-a făcut datoria de medic de batalion. La sfâărşitul războiului este înregistrat cu gradul de „medic locotenent în rezervă” la Ambulanţa Diviziei a 35-a. Între 1914 şi 1920 a fost asistent onorific la catedra de anatomie descriptivă, condusă de profesorul Rainer.

În anul 1920 Grigore T. Popa finalizează studiile Facultăţii de Medicină împreună cu soţia lui, Florica Cernătescu Popa şi cu încă 18 colegi. După obţinerea doctoratului (1920) îl urmează pe profesorul Rainer la Bucureşti unde devine şef de lucrări la Catedra de Anatomie şi Embriologie.

La 24 noiembrie 1920, Grigore T. Popa face, în faţa studenţilor, prima expunere în această calitate: „Precuvântare la studiul medicinei”. Pe lângă activitatea didactică, Grigore T Popa s-a remarcat şi în cea ştiinţifică de cercetare. Astfel în 1924, publică prima sa cercetare „Structure functionnelle de la dure-mere cranienne avec considerations generales sur les facteurs mecaniques cranieus, chez les vertebres et chez l’homme ere particulier”.

În anul 1925, doctorul Popa obţine o bursă Rockfeller, pe trei ani, urmând un studiu la University College London, sub îndrumarea profesorului dr. Sir Grafton Elliot Smith, unde a studiat anatomia şi embriologia. Profesorul englez l-a influienţat decisiv în cercetările sale. Împreună cu cercetătoarea Unna Lucy Fielding, în laboratorul distinsului profesor, Grigore T. Popa a descoperit circulaţia portală hopotalamo-hipofizară, rezultatele acestei descoperiri fundamentale fiind publicate în Journal of Anatomy, în 1930, descoperire care a avut un impact important în viaţa ştiinţifică internaţională.

Cercetările savantului cu privire la sistemul port-hipofizar au fost recunoscute, pe plan mondial, şi acceptate de cele mai prestigioase personalităţi medicale ale timpului. Renumitul profesor emerit la Harvard University, Harvei Cushing a fost primul care l-a citat pe Grigore T. Popa în lucrările sale. La 13 august 1930, de la Boston, profesorul Cushing îi comunică, printr-o scrisoare, colegului şi prietenului său, Dumitru Bagdazar (Bucureşti) că l-a cunoscut pe românul Grigore T. Popa la Londra, la Colegiul Universităţii şi că „a realizat o lucrare excelentă asupra circulaţiei hipofizei şi hipotalamusului”.

În 1936 când lucra în laboratorul de anatomie al Universităţii din Cambridge (Anglia), descoperă, în fluidul care scaldă creierul o substanţă excitatoare care este produsă de hipofiză şi care stimulează întrg sistemul nervos central, substanţă denumită cerebro-stimulină şi care influienţează activitatea diverselor organe (gonado-stimulină, tirio-stimulină).

Studiind şi activitatea de cercetare de la Cambridge în domeniul anatomiei, împreună cu o serie de colaboratori, viitori laureaţi ai Nobelului, cum au fost Unna Fielding ori Harzis, au demonstrat importanţa vascularizaţiei port-hipofizare, secretul mecanismului endocrin. Premiul Nobel poate l-ar fi primit odată cu colaboratorii săi, dacă ar fi trăit.

În 1963, în revista Triangle, profesorul G. W. Harris, de la Oxford, menţiona că descoperirile profesorului Grigore T. Popa reprezintă „o etapă remarcabilă în istoria medicinei universale”. Activitatea de cercetare a ilustrului savant i-a conferit o notorietate universală, cercetările şi descoperirile sale în domeniul neuro-fiziologiei făcând să se schimbe modul de „înţelegere a sistemului nervos şi chiar a relaţiilor sociale” (G. W. Harris, 1969).

Grigore T. Popa, în perioada interbelică, a fost un reprezentant de frunte al corpului profesoral românesc, fiind înzestrat cu toate atributele unui intelectual de excepţie, făcând onoare poporului din care provenea. A susţinut o activitate didactică de excepţie, lucrând încă din studenţie la Catedra de anatomie şi embriologie, în locul maestrului său, Francisc Rainer, preluându-i viziunea despre anatomie, considerând-o „biologie morfologică umană”. A fost director al Institutului de Anatomie al Facultăţii de Medicină din Iaşi, decan şi prorector al aceleiaşi Universităţi, epitrop al Spiridoniei. A încercat să reorganizeze învăţământul şi să pună accentul pe cercetare, încurajând aceste domenii să devină de nivel european.

Datorită activităţii sale ştiinţifice, în Şedinţa publică din 25 mai 1936, a Academiei Române, savantul Grigore T. Popa a fost ales membru corespondent al forului suprem al culturii şi ştiinţei române.

Complexitatea personalităţii lui Grigore T. Popa a depăşit lumea medicală, el fiind activ şi în viaţa socială şi culturală. Astfel, în studenţie a fost ales Preşedinte al Centrului Studenţesc Iaşi, militând pentru sprijinirea şi emanciparea studenţilor din acea perioadă. Mai târziu, ca profesor a susţinut o reformă a spiritului pentru o viaţă culturală intensă, susţinând, pe această direcţie, numeroase conferinţe la Iaşi şi Bucureşti, inclusiv la Ateneul Român.

Devenind Preşedinte al Societăţii de Medici şi Naturalişti Iaşi, iniţiază, împreună cu Mihail Sadoveanu şi George Topârceanu editarea şi apariţia revistei de cultură „Însemnări ieşene” (1937), Institutul de Anatomie al Facultăţii de Medicină Iaşi devenind sediul revistei, prin bunăvoinţa sa. Revista, o tribună a culturii tradiţionale, este oprită de la apariţie după instaurarea regimului comunist. Din fericire, la aproape 70 de ani de la apariţia Însemnărilor ieşene, la 10 mai 2004, dr. Richard Constantinescu, de la Catedra de Istorie a medicinei, a propus reînfiinţarea şi apariţia într-o serie nouă a revistei care va fi condusă cu pasiune şi dăruire, în memoria lui Grigore T. Popa, de strălucitul universitar şi intelectual, prof. dr. Eugen Tîrcoveanu, chirurg de excepţie al medicinei ieşene.

În onoarea celui ce a fost un mare profesor, un mare om şi un desăvârşit caracter, Universitatea de Medicină din Iaşi îi poartă numele, iar în faţa clădirii universităţii este amplasat un monument ce-l reprezintă, astfel încât generaţiile de studenţi şi profesori să-l aibă în memorie şi să-l venereze avându-l ca exemplu.

Prin activitatea didactică, de cercetare, dar şi prin valenţele sale culturale şi sociale, Grigore T. Popa a contribuit la dezvoltarea medicinii româneşti şi universale, creând punţi între ţări şi oameni.