Între frustrare şi manipulare. Lecţia unui eşec

Însă statul român nu s-a oprit aici. Din motive de adâncă frustrare, reprezentanţii de frunte ai „statului eşuat” (am citat din înţelepciunea primului eşuat al ţării, preşedintele Iohannis) instiga, prin declaraţii ţâfnoase populaţia împotriva guvernului austriac. Nu-ţi trebuie un spirit analitic de excepţie, ci doar bun simţ, ca să înţelegi că asistăm la un festival al manipulării, înscenat să camufleze păcatele guvernului în funcţie şi incompetenţa diplomaţiei româneşti. Austria a devenit vinovatul de serviciu, livrat populaţiei invitată să-şi descarce nervii. Aşadar, o manipulare îndelung exersată în istorie de către guvernele corupte şi incompetente. Nimic mai simplu. Austria este doar izolată prin veto-ul dat în conclavul european recent. Profilul Austriei întruneşte în percepţia colectivă românească datele esenţiale ale instigării, prin recursul la resentimentele istorice şi la frustrările actuale. Iar la nivel primar, populaţia este încurajată să reacţioneze în termenii trocului: dacă tot ne-aţi luat bogăţiile (petrol, păduri etc.) atunci pretindem să ne acceptaţi aşa cum suntem! Această mentalitate dezvăluie că societatea românească este bântuită de fantasme şi lesne de manipulat.

Cum procedează un guvern matur în atari împrejurări? El are datoria să se raporteze în toate împrejurările, favorabile ori nefavorabile, cu maturitate şi calm. Doar nu suntem la primul eşec şi nici la prima nedreptate care ni se face. Nu faci pact cu emoţiile mulţimii şi nu le inflamezi prejudecăţile, ci încerci să reinstitui domnia raţiunii. Pentru că ai de gestionat un moment complex şi dificil. Şi nu o faci doar pentru azi, ci pentru mâine; nu pentru scorul electoral al partidului tău, ci pentru viitorul ţării. Nu ai dreptul, tu, premier, ori ministru, ori deputat, ori şef de partid, să te comporţi precum Miţa Baston şi să pretinzi să-ţi fie „reparată” onoarea. Faci apel public la calm şi obligatoriu îl demiţi pe responsabilul direct al eşecului, ministrul Lucian Bode. Nu aştepţi să aibă el vreun fior de onoare, ci îl demiţi imediat, fără să-ţi ceri voie de la nimeni. Doar astfel dovedeşti că eşti lider şi nu unealtă a unui grup de interese. Iar dacă mai eşti şi militar, atunci ai temeiuri suplimentare să procedezi astfel. Dacă nu o faci vom continua să băltim în albia neputinţelor, vom compromite eficienţa actului politic, ne vom comporta ca o ţară de mâna a treia şi vom pierde orice credit în relaţiile externe.

Ce face preşedintele ţării, dacă e om politic şi nu un accident al istoriei? El e obligat să vină în faţa naţiunii, să facă apel la calm şi să ceară guvernului măsuri eficiente. Dar au trecut câteva zile de la cel mai recent eşec şi nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Între timp, instigat de paiaţe de partid şi de aşa-zişi formatori de opinie, poporul dă curs instinctelor. Într-o zi se va calma inevitabil, însă imaginea de gloată se va întipări pentru o bună bucată de timp. La fel ca la mineriade. Au trecut zeci de ani de atunci şi imaginea lor devastatoare continuă să ne însoţească.

Avem noi resurse economice, diplomatice sau de altă natură, ca să declarăm un război economic ori diplomatic Austriei? Doar dacă ţi-a luat Dumnezeu minţile poţi proceda astfel. Iar cum regulile în UE nu se vor schimba curând, nu ne rămâne decât să aducem dovezi că suntem un stat responsabil şi nu unul de conjunctură. Suntem obligaţi să înţelegem ceva esenţial din acest eşec, şi anume că nu-ţi este permis să improvizezi ori să crezi în minuni, organizând în ultima săptămână de dinaintea Consiliului JAI un desant diplomatic disperat, cu oameni lipsiţi de onoare şi credibilitate, precum Bode, Rareş Bogdan ori alţii de aceeaşi teapă. A persevera să credem în geniul nostru improvizator ori a ne iluziona că păcatele clasei politice pot fi uşor trecute cu vederea, înseamnă că nu înţelegem nimic din ceea ce ni se întâmplă.

Iar cel mai grav preţ pe care îl putem plăti nu este ratarea Schengen-ului, ci creşterea populismului anti-european, care are toate şansele să-şi consolideze poziţia în anii următori. Nu eşecul acesta trebuie să ne îngrijoreze, ci iresponsabilitatea guvernului actual şi incapacitatea lui de a învăţa ceva din acest eşec. Nu agresivitatea liderilor AUR trebuie să ne pună pe gânduri, ci corupţia guvernanţilor în funcţie. Întrucât AUR este consecinţa ineficienţei şi a orbirii liderilor partidelor mainstream. S-a mai întâmplat şi în anul 1938, ca sistemul pluralist să se năruiască în România. Decât să ne consumăm energiile acuzând Austria de interese oculte ori să-i boicotăm brandurile comerciale, mai bine să găsim cheia care-i poate obliga pe politicieni la asumarea responsabilităţii. Ştiu că ne bântuie şi fantasma Rusiei, mai ales în împrejurările actuale, însă ea va continua să o facă atâta vreme cât vom accepta să coabităm cu păcatele clasei politice şi ne vom lăsa manipulaţi. Ţări mult mai importante, dar şi imperii au fost spulberate din istorie din cauza corupţiei.

Cine să creadă într-un negociator precum Lucian Bode, care în ţara lui este în mijlocul unui uriaş scandal de plagiat? Pe cine convinge un preşedinte precum KWI, care în ţara lui şi-a pierdut orice respect, eşuând în toate? Cine-l ascultă pe măscăriciul Rareş Bogdan, care a ajuns să concureze în ridicol cu personajele lui Caragiale? De la aceste constatări şi de la asumarea adevărului netrucat avem datoria să începem demersul nostru în anii ce vor urma. Pentru că azi este Austria împotriva noastră, iar mâine poate fi oricine altcineva.

Mihai Dorin este istoric şi publicist