Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată de 272 de șpăgi, doctoriţa Cun a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare. Deciziile de pensionare pe caz de invaliditate, contra mită

vineri, 09 iunie 2023, 07:27
2 MIN
 Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată de 272 de șpăgi, doctoriţa Cun a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare. Deciziile de pensionare pe caz de invaliditate, contra mită

Justiția viitorilor pensionari speciali: acuzată că a luat nu mai puțin de 272 de șpăgi, doctoriţa Emilia Cun, de la Serviciul de Expertiză Medicală a casei de pensii Bihor, a scăpat cu o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare.

Decizia a fost pronunțată de Tribunalul Bihor, dar poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea.

Justiția viitorilor pensionari speciali

Faptele de care este acuzată doctorița Cun s-ar fi petrecut într-o singură lună, între 18 mai și 15 iunie 2015, când a fost sub supraveghere și, la final, arestată. În această perioadă, mita încasată a fost de mită de cel puţin 28.770 lei, 900 euro şi 10.000 forinți.

„Potrivit informațiilor menționate în hotărârea Tribunalului Bihor, erau zile în care peste 20 de persoane lăsau plicul cu „atenții” – între 50 de lei și 400 de lei pe pacient – la cabinetul doctoriței. Procurorii arătau că, în schimbul șpăgilor, medicul Emilia Cun nu ar fi făcut altceva decât să-și îndeplinească sarcinile de serviciu: întocmea decizii medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectua revizuirea medicală a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență ori întocmea formularele de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale”, scrie Bihon.ro.

„Majoritatea martorilor audiaţi au invocat practica din acea vreme, recunoştinţa faţă de modul de îndeplinire a atribuţiilor profesionale. O minoritate au recunoscut influenţa din partea altor persoane (fie tot pacienţi, fie alte cunoştinţe) sau au avut experinţe personale negative, în care nu au dat sume de bani, (ca urmare – n.n.) fiindu-le solicitate diverse alte acte medicale sau analize, fiind trimişi la comisia de evaluare din altă localitate etc”, arată Tribunalul Bihor.

Rețea de medici care expertizau pensionările pe caz de invaliditate

În timpul anchetei, Emilia Cun a formulat un denunț împotriva lui Leontin Țîrle, fost director al Casei de Pensii Bihor. Doctorița relata că, în perioada 2014 – 2015, i-a dat diferite sume lui Țîrle, care știa că banii reprezintă ”atenții” de la pacienți pentru medici.

Ca urmare a acestor mărturisiri, fostul șef de la Pensii a fost condamnat, în 2021, la patru ani de închisoare cu executare, iar sentința lui Cun a fost diminuată.

În 2015, la casa de pensii din Bihor a fost descoperită o rețea de medici care luau șpagă.

Mai mult, pe defapt.ro

Comentarii