La un suc cu Scholz

Prima care a tras un semnal de alarmă a fost o tânără de 21 de ani ce susține că a început să simtă amețeli și să aibă pierderi de memorie după ce a participat la această petrecere, fata afirmând că nu a băut alcool pe toată durata evenimentului. Mai mult,  a doua zi nu și-a amintit nimic din ce s-a întâmplat în timpul nopții. Liderul grupului parlamentar social-democrat, Katja Mast, a declarat că  partidul este consternat de această situație și a asigurat că vor face , citez, „tot ce este posibil pentru a clarifica faptele”. Deocamdată nu a fost clarificat nimic.

Povestea fetei de 21 de ani  nu este o excepție sau un eveniment izolat, iar experiența ei urmează un tipar deja bine cunoscut de experții în rezolvarea cazurilor de abuz sexual , care afirmă că acest tip de agresiune nu este un mit,  el există și e folosit din ce în ce mai des  în ultimii ani, deși este una dintre infracțiunile cel mai puțin semnalate și cel mai greu de dovedit.

Violatorii se găsesc, deci, după cum vedem, în toate locurile și clasele societății. Ei reproduc, prin acte, supunerea voinței victimei , încălcând cele mai elementare drepturi ale omului de integritate fizică și psihologică. Ce s-a întâmplat la reuniunea partidului lui Olaf Scholz ridică mai multe întrebări. Pe de o parte, se pune  întrebarea dacă aceasta este o practică generală în cadrul partidelor – petreceri cu droguri, femei seduse pentru dezmăț și sex.  Și, pe de altă parte, se ridică și o altă întrebare:  ce s-a urmărit prin utilizarea acestui drog? Un ulterior șantaj? Filmări compromițătoare care vor fi făcute public în viitorul politic al acestor femei?

Utilizatorii unor astfel de droguri  mizează, de regulă,  pe două aspecte: rușinea sau vinovăția resimțite de victimă și viața scurtă pe care o au toxinele în organism, astfel că nu poate fi dovedit, în cele mai multe cazuri,  consumul acestora. Ambele circumstanțe sunt, după cum vedem,  strâns legate între ele. Incertitudinea a ceea ce li s-a întâmplat celor opt femei prezente la reuniunea SPD Germania din cauza pierderii memoriei și, poate,  sentimentul rușinii întârzie soluționarea cazului. Dacă nu cumva dosarul, din lipsă de probe de laborator clare, a fost deja închis. Presa germană nu a acordat prea multă importanță acestui incident.

Ceea ce s-a întâmplat în Germania ne duce cu gândul la faptul că încă mai trăim vremuri în care se crede că puterea, de orice fel,  este specifică bărbatului și că bărbatul are dreptul de a exercita această putere asupra femeii . Astfel de valori sunt transmise, din păcate,  întregii societăți, care, sub acest principiu,  revictimizează femeile în principal pentru că, în acord cu concepția generală, ele se plasează în așa-numitele „situații de risc”, în care se fac vinovate că nu respectă regulile ”conducerii”. Regulile  de conduită în relația femeie – bărbat sunt introduse, cum bine știm,  în educația femeilor din copilărie, familiile învățându-le ce tip  de haine să poarte, ce tip de machiaj să folosească, cum să se comporte pe stradă, când, cu cine și cum să bea , când  pot ieși din casă și așa mai departe, punând responsabilitatea femeii pentru faptele unor terți împotriva integrității sale sexuale. Cultura abuzului sexual  învață, însă,  că bărbații ar trebui să profite de orice oportunitate sexuală și că, adesea, femeile care spun ”nu”,  spun doar pentru că nu sunt învățate să  spună ”da” din prima și așa, dacă nu sunt convinse,  se aplică forța sau se apelează la diverse capcane, precum drogurile,  cum s-a întâmplat la petrecerea SDP din Berlin.

Retorica media tinde să identifice femeile politicieni drept „femei” înainte de a le recunoaște ca „politicieni”. Sexul  are întotdeauna prioritate. Una dintre modalitățile de a evidenția această diferență este de a asocia femeile politicieni mai frecvent cu atribute de frumusețe, cu descrieri fizice, cu alegeri vestimentare, cu vârsta sau inteligența. Cu cât mai frumoase și mai tinere, cu atât reprezentările mass-media tind să fie mai sexualizate și obiectivizatoare. Dacă sunt mai puțin frumoase și mai în vârstă, ele tind să fie prezentate ca nefeminine, demodate. Ambele arhetipuri le penalizează pentru că se creează o tensiune între putere și feminitate. În ambele cadre, femeile sunt îndepărtate de la ideea de putere. Se discută despre femeile din politică în termenii impuși de societate, cum sunt ca femei, în primul rând, și apoi cum sunt ca oameni politici. Că poartă o geantă Vuiton, că a confundat un termen sau o capitală, că are fustele prea scurte sau rochii-maiou în culori stridente, că a fost cândva în apropierea unui bărbat influent sau că la operație i-a fost găsită o sârmă în colon, toate acestea umbresc proiectele, viziunea, perspectivele politice ale femeilor.  În vremuri de hegemonie a imaginii, cu politica inseparabilă de procesele comunicaționale, nu punem la îndoială relevanța politică a atributelor legate tocmai de aparență. Dar punem la îndoială centralitatea acestor atribute în argumentația comentatorului în comparație cu calități precum combativitatea și competența, prioritățile și propunerile politice. Argumentația concretizează o slăbire nedreaptă a imaginii liderilor politici, mai ales liderilor femei.

Așa cum spuneam, supunerea chimică îți dă amnezie, îți dă un imens sentiment de vinovăție. Persoana care este anihilată  fizic vede deja că nu se poate apăra și este conștientă că este acolo, în acel loc,  împotriva voinței sale. Cea care a suferit o agresiune sexuală facilitată de droguri  de cele mai multe ori habar nu are ce a făcut, ce a spus în acele momente, știe doar că a fost manipulată, folosită ca un obiect. Acest tip de  viol este infinit mai odios decât o crimă – nu se suprimă doar voința  unui om de către un alt om – unul laș, iresponsabil și incapabil de a avea  o relație, ci, mai cu seamă,  imprimă teama pentru o viață că nu știi când toate cele ce s-au întâmplat la acea petrecere se vor arăta publicului –  dacă se vor arăta atunci când  vei ajunge să obții o funcție importantă sau când nu vei da curs unor ordine la nivel înalt  politic.  De cele mai multe ori, în cazul violului, lucrurile iau o configurație total diferită. Nu este suficient să se verifice actul de viol săvârșit, sub orice formă a avut loc,se efectuează şi o anchetă  publică asupra istoricului presupusei victime. Aici intervine factorul reputație, adică modul în care societatea judecă comportamentul victimei înainte de viol. Legat de reputație este acordul pe care societatea îl oferă sau nu statutului de victimă a violului unei femei. În felul acesta, ca să explicăm, a fi victimă a violului devine,paradoxal,  un statut social condiționat de reputație și care ajunge să însemne  mult mai mult decât a suferi violență sexuală – înseamnă a primi din partea societății compasiunea și înțelegerea pentru cele care sunt cu adevărat nevinovate în raport cu cele întâmplate.Să ne amintim cum au primit vestea vecinii fetei de 15 ani violată  de cei șapte tineri  vasluieni – ”și-a meritat soarta, nu era ușă de biserică”,  ”așa pățești când umbli cu fusta scurtă,o fată serioasă nu umblă așa îmbrăcată”, etc etc.

Victima, la rândul ei, alege de multe ori să nu raporteze autorităților cele întâmplate  , la urma urmei, erau fie prieteni, cunoștințe, colegi de partid sau de birou iar, în acest caz, societatea înțelege că nu a existat un viol, ci o relație sexuală consfințită. A, deci se cunoșteau! A mers de bunăvoie cu el la petrecere,  iar acum se răzbună!, cam asta auzim în cele mai multe cazuri. Configurat astfel, este un alt mijloc prin care victima e pusă la îndoială, ea și veridicitatea faptelor. Ce fel de femeie, gândesc cei din jur, denunță un prieten, o cunoștință sau un coleg pentru viol? Și cum poate această femeie să demonstreze că a fost, de fapt, un viol, întrucât, în multe situații, există mai mulți martori ai relației dintre victimă și agresor înainte de violența semnalată? Se hlizea cu el toată ziua la birou, doar știa că e însurat, și-a căutat-o singură!  Dificultatea de a dovedi că un act sexual este, de fapt, viol vine din bariera creată prin însăși judecata societății. O societate care judecă victima violului după criterii atât de riguroase și, în același timp, una care creează imaginea violatorului drept individul ce  pândește  cu o cagulă pe o alee întunecată, așteptând ocazia de a-și îndeplini dorința.  Această construcție socială ideală  a imaginii victimei  este modus operandi al violatorilor, de unde și dificultatea identificării victimei și a agresorului, deoarece ambii nu corespund în general imaginii mentale pe care societatea o are despre ei.

Opt femei din partidul lui Olaf  Scholz nu cunosc ce s-a întâmplat cu ele în seara în care petreceau alături de colegii lor din SPD. Dacă nu se va găsi un răspuns din partea investigatorilor, ne întrebăm:  oare ce femeie  va mai avea curajul să bea un suc cu cancelarul german?  

 Cristina Danilov este psiholog