Liberalism versus conservatorism

În drum spre Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”, unde avea să se desfăşoare dezbaterea organizată de Ziarul de Iaşi, între viziunea liberală prezentată de filosoful Andrei Cornea şi viziunea conservatoare susţinută de publicistul Sever Voinescu, mă gândeam într-o doară de ce astfel de confruntări ideologice au loc doar între intelectuali, personalităţi marcante ale culturii şi vieţii publice, dar absolut inexistente între politicieni.

Cum e posibil ca într-o ţară membră UE şi NATO, cu democraţie pretins consolidată, să nu vedem nici măcar în campaniile electorale astfel de dezbateri pe marginea unor idei, programe politice, proiecte de politici publice articulate ideologic? Oare cum ar arăta o dezbatere între liderii partidelor parlamentare de la noi: Nicolae Ciucă (PNL), Marcel Ciolacu (PSD), Cătălin Drulă (USR), Kelemen Hunor (UDMR), George Simion (AUR)? Oamenii nu mai sunt interesaţi de politică, încrederea în instituţiile publice (Preşedinţie, Parlament, Guvern, partide politice) este la cote reduse, participarea la vot constă în mobilizarea membrilor de partid, simpatizanţilor şi a tuturor celor care formează aşa-zisul nucleu dur al partidelor (baza politică şi electorală).

În anul 2024 vom avea toate tipurile de alegeri (europarlamentare, locale, generale, prezidenţiale), dar senzaţia este că politicienii nu sunt interesaţi de perspectiva atâtor competiţii electorale, pare că zarurile sunt aruncate, combinaţiile sunt făcute, câştigătorii prefiguraţi, mai lipseşte validarea prin vot a celor puţin care se vor prezenta la secţiile de votare. Avem democraţie, dar mai degrabă „de vitrină”, partide fără ideologii, politicieni cu apetit scăzut pentru competiţie, cetăţeni dezamăgiţi de toţi şi de toate.

De la cursul de Doctrine politice cu profesorul emerit Anton Carpinschi, am reţinut că fundamentale liberalismului (clasic) sunt liberatea de expresie, de gândire şi asociere, individualismul concurenţial, garantarea proprietăţii private, piaţă liberă (laissez-faire), stat minimal, pluripartidism şi parlamentarism; pilonii doctrinei conservatoare sunt libertatea individuală, statul minimal, dar puternic, respectul pentru tradiţie şi experienţa lucrului bine făcut, repudierea schimbării de dragul schimbării, prezervarea binelui prezent faţă de binele promis, preferinţa pentru ceea ce este familiar în raport cu necunoscutul. Dar ce mai înseamnă liberalismul astăzi, când ideile sale au fost adoptate şi de socialişti, social-liberali, progresişti, dar şi de către cei care îşi spun „populari”? Unde mai găsim astăzi partide politice animate de conservatorismul anglo-saxon din operele unor filosofi ca Edmund Burke sau Michael Oakeshott? La confruntarea dintre Andrei Cornea şi Sever Voinescu, moderată de Alexandru Lăzescu (ZdI), au fost propuse trei paliere de discuţie: (1) familia şi căsătoria, (2) educaţia sexuală şi egalitatea de gen, (3) suveranism vs. federalism în Uniunea Europeană.

Ambii protagonişti au plecat de la ideea potrivit căreia cu toţii suntem produsul libertăţii, că societatea merge înainte, iar progresul civilizaţiei nu poate fi oprit. Publicistul Sever Voinescu a pledat pentru a căuta fundamentele schimbării la origini (esenţe), chiar de la Revoluţia Franceză de la 1789, sursa „multor nenorociri” care s-au abătut peste oameni. Filosoful Andrei Cornea, numindu-l „esenţialist” pe preopinentul său, fără să nege ororile iacobinismului şi toate celelalte care au urmat, a adus în atenţia celor prezenţi şi binefacerile aduse de Liberté, égalité, fraternité, de Epoca Luminilor şi toate prefacerile sociopolitice, economice şi tehnice care au accelerat modernizarea societăţilor europene. Pe scurt, suntem ceea ce suntem astăzi şi datorită libertăţii descătuşate de Revoluţia de la 1789.

Tema familiei (familia tradiţională vs. familia contemporană) a fost analizată prin raportare la cea a căsătoriei (căsătoria heterosexuală vs. căsătoria homosexuală). Sever Voinescu a ţinut să precizeze că instituţia familiei/ căsătoriei a rămas neschimbată timp de mii de ani, fiind pusă în discuţie de pe la jumătatea secolului XX, considerând că trebuie să rămână aşa cum a fost şi, totodată, fiind de acord cu legiferarea parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex pentru a rezolva anumite probleme patrimoniale (menajul, gestionarea bunurilor comune, moştenirea etc.).

Filosoful Andrei Cornea a fost de părere că şi instituţia căsătoriei a suferit modificări, în America de Nord şi multe ţări europene fiind legiferată căsătoria între persoanele de acelaşi sex. Familia a devenit un „construct social” care evoluează odată cu dinamica valorilor, concepţiilor, stilurilor de viaţă ale tinerilor, sub impactul schimbărilor din societatea contemporană, în varii domenii: educaţie, muncă, petrecerea timpului liber. Astăzi coabitează mai multe tipuri de familii: familia tradiţională (mamă, tată şi copii), familia monoparentală (un părinte şi unul sau mai mulţi copii), familia rezultată din căsătoria persoanelor de acelaşi sex (eventual cu copii adoptaţi), familia lărgită (bunici, părinţi, copii), uniunile consensuale sau parteneriatele civile care în multe ţări sunt asimilate familiei. În dezbatere s-a făcut referire şi la „referendumul pentru familie” din 2018 considerat o idee proastă care a tulburat inutil societatea românească. Spre final am rămas cu ideea că ambii gânditori sunt de acord cu legiferarea partneriatului civil între persoanele de acelaşi sex, Andrei Cornea având o deschidere şi spre căsătoria homosexuală, pe când Sever Voinescu rămâne ferm pe poziţiile prezervării familiei tradiţionale, având la bază căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie.

În materie de sexualitate, societatea românescă a rămas conservatoare, pudibondă şi ipocrită – crede Andrei Cornea. Pe aceeaşi line, adaugă că foarte mulţi părinţi, din diverse motive, preferă să lase copiii să descopere sexualitatea pe cont propriu cu toate consecinţele care decurg de aici, inclusiv maternitatea la mamele adolescente, transmiterea unor boli pe cale sexuală. Deşi şcoala românească are mari probleme în momentul de faţă, Cornea pledează pentru introducerea educaţiei sexuale, cu toate că sunt biserici ofensate de o astfel de măsură şi „decât să nu se facă nimic, mai degrabă să se facă ceva”. Sever Voinescu consideră că „educaţia sexuală trebuie făcută în familie, având bănuiala că multe dintre mamele minore nu frecventează şcoala şi provin dintr-o anumită cultură”. Totodată, Voinescu insistă asupra faptului că, prin introducerea educaţiei sexuale în şcoli încă de la vârste fragede, există riscul injectării ideologice a copiilor cu idei care propun eliminarea termenilor de „mamă” şi „tată” şi introducerea celui de „partener de cuplu”, încurajează schimbarea de sex a copiilor, adopţia copiilor de către cuplurile homosexuale. Ideea că orele de educaţie sexuală ar putea fi ţinute de activiştii din ONG-uri, în defavoarea profesorilor specializaţi, este respinsă de ambii protagonişti ai dezbaterii.

În sfârşit, la tema „suveranism vs. federalism în UE”, s-a degajat un consens în jurul ideii cum că Uniunea Europeană este o construcţie politică, administrativă, economică şi de securitate colectivă formidabilă, care a adus pacea pe bătrânul continent şi atâtea beneficii ţărilor membre. În afară de Marea Unire de la 1 decembrie 1918, aderarea la structurile euro-atlantice (NATO şi UE) este cel mai bun lucru întâmplat României în toată istoria sa, că cei care cred că ne este mai bine în afara UE şi NATO sunt „nebuni, nu proşti”.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi