Mănăstirea Cetăţuia, gata pentru reabilitare. A fost desemnat constructorul care o va face

joi, 10 august 2023, 01:50
1 MIN
 Mănăstirea Cetăţuia, gata pentru reabilitare. A fost desemnat constructorul care o va face

Compania Națională de Investiții (CNI) a atribuit contractul de lucrări pentru reabilitarea ansamblului Mănăstirii Cetățuia. Contractul a fost semnat zilele trecute cu o asociere de firme condusă de Mădbeton SRL, companie care mai are în derulare proiecte la Iași. Valoarea contractului se ridică la aproape 18 milioane lei, fără TVA. 

Mădbeton s-a impus în fața unor „granzi” ai construcțiilor din Iași: Conest, Iasicon și Construcții Unu. „Lupta” nu a fost însă una ușoară: în cursul licitației au fost înregistrate trei contestații și un litigiu în instanță. Ofertele în cadrul procedurii au fost deschise încă de la începutul lunii octombrie 2022, dar sesizările depuse au tergiversat atribuirea contractului.

În primele 6 luni de la semnarea contractului va fi făcută proiectarea lucrărilor, iar „prima lopată” ar putea fi în primăvara anului 2024, cu un termen maxim de execuție de 36 de luni. Potrivit documentației de atribuire, lucrările de intervenții cuprind toate cele șapte obiective ale ansamblului: biserica (datând din perioada 1669-1672), sala gotică (1669-1672), casa domnească (1669-1672), corpul de chilii (1911-1912), turnul clopotniță (1670), zidul de incintă (1670) și baia domnească.

Printre principalele probleme identificate la ansamblu se numără fisuri între pereți, infiltrații, tencuieli exterioare degradate, părți ale zidăriei din piatră puternic erodate, instalații deficitare și inestetice, tâmplării necorespunzătoare monumentului (aluminiu) și tâmplării de lemn care sunt degradate.

Comentarii