O elegie a prezentului

Din nou, ca şi în Trei piese triste, Horia Veriveş îmbracă un rol care simbolizează moartea. După ce excelează pe parcursul întregii prestaţii într-un rol de comedie care îi pune foarte bine în valoare personalitatea artistică.

Valorificarea personalităţii artistice a actorilor se petrece în fiecare caz în parte, de la actorii consacraţi şi până la absolvenţi sau studenţi. O simbioză şi o chimie aparte caracterizează echipa din distribuţia spectacolului. Şi fiecare duce mai departe o poveste care a început mai demult, într-un alt spectacol de Afrim în care a jucat sau pe care poate doar l-a vizionat.

Ca şi în Trei piese triste sau Oraşul cu fete sărace, Ada Lupu îşi conduce personajul către trăiri autentice, ea având şi înclinaţia de a pătrunde rolul cu mintea, de a-l analiza. Altfel decât în Dansul Delhi, Puşa Darie se debarasează de discreţie şi acceptă provocarea unui rol extravagant. De doza lor de excentricitate beneficiază de altfel majoritatea personajelor, asta constituind un bun prilej pentru ca toţi actorii să evolueze la superlativ. Dumitru Năstruşnicu e într-o favorabilă postură comică, Ionuţ Cornilă îi întruchipează foarte bine pe cei de-o limbă şi un port, Cosmin Maxim exprimă apropierea dintre generaţii, aduce în prim plan legătura dintre actorii consacraţi şi studenţi, ştergând orice distanţă. Sub acest aspect, se poate vorbi de demonstrarea ideii că un spectacol reuşit poate pleca de oriunde, iar un scenariu adaptat trupei de actori, ca o reinterpretare a spaţiului lingvistic, geografic, cultural e întotdeauna de preferat unui text clasic, chiar şi unei adaptări a unui asemenea text, dacă se urmăreşte un spectacol actual, parcurgând evenimentele în ritmul vremurilor pe care le trăim.

Proteste mai mult sau mai puţin înăbuşite, regrete sonore sau tăcute, capacitatea de a ceda în faţa tumultului vieţii sau evitarea acestuia din urmă sunt doar câteva dintre emoţiile care conferă forţă motrice caracterelor. La fel ca şi în viaţă, fiecare actor îşi ia foarte în serios personajul care continuă şi duce la paroxism roluri din spectacole anterioare, paşi dintr-o carieră pe verticală, imposibil de măsurat.

Spectacolul se distinge prin subtila trecere de la un registru la altul (în special, comedie şi melancolie), prin acţiuni scenice simultane, prin replici care construiesc veritabile acţiuni scenice şi tot atâtea reinterpretări ale realului, prin coregrafie şi interpretare vocală. Salonul de masaj e doar pretextul întâlnirii actorilor cu poezia din spatele unor situaţii prezente absolut hilare ori nefiresc de groteşti. În acelaşi timp, spectacolul reprezintă finalitatea întâlnirii regizorului cu un anumit spaţiu cultural.

Din observarea semenilor şi atenţia acordată evenimentelor actuale, se ţese o radiografie poetică a umanului dezumanizat. Pandemia, războiul, blocul de locuinţe constituie reperele firului narativ care explodează spasmodic într-un hohot de râs sau amuţeşte în faţa realităţii dezolante, în fine se frânge înainte de a putea decide dacă mergem la teatru pentru a deveni mai fericiţi sau mai nefericiţi, presupunând că e corectă folosirea gradelor de comparaţie.

În continuarea altor proiecte teatrale în care e prezentă meditaţia asupra teatrului, Suntrack, alături de intenţia de a transpune viaţa prezentă în artă, Spectatori, ca şi în Sub fiecare pas, se creează prin spectacol o capsulă a timpului care ar putea fi deschisă în viitor. Cu cât atmosfera scenică e mai incredibilă, cu atât descoperim că situaţiile prezentate fac parte din viaţa semenilor noştri, poate chiar şi din a noastră. Pe măsură ce aventura scenică a personajelor se concretizează, aceasta refuză să ne mai atingă. Cu cât mai sonor şi mai colorat devine totul pe scenă, cu atât mai rece e spectacolul în înmărmurita-i perfecţiune, ca o fâşie de destin.

(Masaj, scenariul şi regia: Radu Afrim, distribuţia: Horia Veriveş, Puşa Darie, Ada Lupu, Dumitru Năstruşnicu, Cosmin Maxim, Mălina Lazăr, Ionuţ Cornilă, Livia Iorga, Diana Chirilă, Marian Chiculiţă, Alexandru Bodron, Robert Agape, George Guşuleac, Flavius Gruşcă, Cezar Ichim, asistent regie: Marian Chiculiţă, scenografie: Irina Moscu, coregrafie: Alice Veliche, creaţie vocală: Diana Roman, premiera: 19 martie 2022)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)