O posibilă invazie rusă: poate fi Iaşul apărat de NATO? Din păcate, linia de apărare e la 200 km sud de oraş

În perioada în care s-au plănuit fortificaţiile din sudul Moldovei, după 1882, totul a fost ţinut în mare secret. Parlamentarii votau bugetul, fără să ştie exact la ce se referă, nu a existat dezbatere, informare (ca în prezent, chestiunile militare erau informaţii clasificate), iar moldovenii au înţeles prea târziu care era miza şi impactul facilităţilor militare amplasate pe linia Focşani-Nămolosa-Galaţi. Kogălniceanu, unionistul exemplar, s-a opus abitir, considerând că un vot „pentru” finanţarea fortificaţiilor pe amplasamentul dorit de Bucureşti ar fi fost un „act de trădare” a idealurilor unirii. Fostul prim-ministru al lui Cuza încerca să urce linia defensivă spre Nord, astfel încât şi Moldova să fie întrucâtva protejată şi nu lăsată complet la dispoziţia trupelor invadatoare. Dar statutul de „teritoriu tampon” îi fusese deja atribuit de elita militară, preponderent munteană, inaugurându-se tradiţia şi şcoala de gândire în care s-au format ulterior generaţii de ofiţeri români. Astăzi, dacă îi întrebi, constaţi cu stupoare că îţi vor spune cam acelaşi lucru, direct sau pe ocolite: „Moldova nu poate fi apărată. Dacă priveşti harta, locul cel mai îngust unde poţi organiza apărarea împotriva unui atac dinspre Rusia rămâne Poarta Focşanilor”.

 

 

Spre deosebire de civili, pentru care ţara cuprinde tot ce încape între graniţe, pentru militari există „un centru”, „inima” care trebuie apărată. Restul sunt doar „linii de rezistenţă” – unele mai importante, altele secundare. Cum îţi dai seama de importanţa atribuită teritoriilor/ zonelor? Uitându-te la ceea ce apără statul, unde îşi amplasează facilităţile critice. Odată ce Muntenia era declarată „zonă centrală de apărare”, cu „centrul” la Bucureşti, restul – Oltenia, Dobrogea, Moldova – au devenit linii de apărare. Moldova era cel mai sever delimitată printr-o linie de apărare construită de stat. Într-o lume a războiului frecvent, fără epoci de pace întinse pe generaţii, o astfel de concepţie împarte cetăţenii în categorii: unii se bucură de garanţii de securitate, alţii mai deloc. Averile, afacerile, economia sunt protejate în anumite zone securizate. Restul sunt sacrificate atât în teorie, cât şi în practică, în numele interesului superior al existenţei statului. Aşa putem explica impresiile lui Arthur Gorovei despre efectele construirii fortificaţiilor. Vezi Dincolo și dincoace de Poarta Focșanilor (I)

 

 

1. În Primul Război Mondial, în condiţiile în care fortificaţiile fuseseră dezafectate parţial şi România era aliată cu Rusia, Poarta Focşanilor a devenit câmp de luptă, dar a funcţionat în sens invers – împotriva invaziei din sud a armatelor germane, oprite prin luptele de la Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz. Poarta Focşanilor a putut fi operaţionalizată doar cu suportul Rusiei şi nu împotriva ei.

 

2. În Al Doilea Război Mondial, în diferite Consilii de Coroană şi prin decizii ale Marelui Stat Major, s-au stabilit aliniamentele defensive şi ultimele linii de apărare în cazul atacului Armatei Roşii. Transilvania şi Muntenia au fost mereu plasate în categoria „luptă până la capăt”, în timp ce în cazul Basarabiei, a nordului Bucovinei, apoi al întregii Moldovei, în ciuda ridicării unor noi linii fortificate, s-a înclinat pe cedări premeditate, ultima linie de apărare care trebuia menţinută cu orice preţ fiind tot Poarta Focşanilor, aliniamentul stabilit în secolul XIX. Am văzut rezultatul acestei politici prin cedarea Basarabiei, iar informaţiile din documentele de operaţii ale armatei române trădează realităţi deloc patriotice. În august 1944, spargerea frontului pe aliniamentul fortificat Băile Strunga-Târgu Neamţ, haosul ce a urmat, neînţelegerile de comandament germano‑român au împiedicat regruparea trupelor în zona Porţii Focşanilor. Din câte se ştie, nici sovieticii nu aveau de gând să forţeze străpungerea Porţii spre Bucureşti. Dar a survenit 23 august, schimbarea alianţelor, şi Armata Roşie a depăşit aliniamentul fără nici un fel de pierderi. Fortificaţiile existente au fost dezafectate la intervenţiile Moscovei, iar Poarta a rămas amintire pe perioada Războiului Rece şi mult după aceea. Până în 2014.

 

3. De ce este important anul 2014? După ocuparea Crimeei de către Rusia şi Războiul din Donbas, strategii Bucureştiului au scos oficial de la naftalină (şi au dezvăluit public) ipotezele de apărare şi de rezistenţă militară din secolul… XIX. Ce au propus în cadrul NATO a fost operaţionalizarea Porţii Focşanilor, împachetată, pentru a fi vândută noii alianţe din care face parte România, ca „principalul coridor” spre Balcani. Alături de coridorul Suwalki (Polonia), care ar permite armatei ruse să invadeze Europa centrală, coridorul românesc este prezentat ca „un centru de gravitate” pentru stabilitatea strategică a Europei. Astfel, resuscitarea Porţii Focşanilor a ajuns din 2019 principalul scenariu de război cu care lucrează autorităţile române. Regiunea Moldovei redevine, oficial, după zeci de ani, teritoriu tampon, linia de apărare faţă de Rusia fiind restabilită la 300 de km de frontiera de Nord.