Caută 
1 MIN
Umbra lui Stalin se întinde asupra Federaţiei Ruse de astăzi. În Rusia lui Putin, mausoleul lui Stalin este intact. Privit ca întemeietor şi apărător al patriei, Stalin pare întruchiparea a tot ceea ce Rusia de astăzi aspiră să devină. Măreţia domeniului său colonial este evocată cu nostalgie, în vreme ce gloria sa militară îl inspiră pe Preşedintele Federaţiei Ruse în atacul barbar împotriva Ucrainei. Niciodată desprinsă cu adevărat de comunism, Rusia lui Putin se cufundă în acest trecut sovietic stalinist, spre a absorbi o întreagă energie a resentimentului. Urile de azi duc mai departe urile de ieri. Statuia lui Stalin tronează, spectral, în vecinătatea Kremlinului.
Stalin şi poporul rus
Stalinismul hrăneşte putinismul cu o materie ideologică proteică şi influentă. Dacă Lenin este acuzat pentru naşterea unui stat artificial, Ucraina, denunţat fiind pentru crimele primilor ani de după 1917, Stalin întruchipează grandoarea la care Rusia lui Putin priveşte ca la un posibil îndreptar. Brutalitatea stalinistă legitimează brutalitatea de acum, ca într-o oglindă. Suspiciunea paranoidă a stalinismului se regăseşte în tenacitatea cu care oficialii de la Kremlin acuză desfăşurarea unui elaborat complot occidental.
Epoca lui Stalin rezumă, în această recuperare simbolică de acum, efortul de reconstrucţie imperială rusă. Dincolo de colectivizare, dincolo de teroare, dincolo de trauma colectivă, se află imaginea unei Uniuni Sovietice ce se confundă, în termeni etnici, cu marea naţiune rusă. Sacrificiile sunt necesare spre a atinge obiectivul asumat: creşterea puterii militare şi descurajarea unei agresiuni. Expansiunea de după 1945 nu ar fi fost posibilă fără planurile cincinale şi fără marele elan industrial. Victimele sunt un cost irelevant pe acest drum al consolidării Rusiei.
Stalinismul transmite Rusiei lui Putin una dintre cele mai importante lecţii: necesitatea conducerii autocratice ca temelie a Imperiului. În linia unei reflecţii dominante în imaginarul ţarist, stalinismul reafirmă legătura esenţială dintre unicitatea puterii şi expansiunea statului. Dezunirea, instabilitatea, pluralismul afectează ordinea de granit a domeniului Rusiei. Cei ce se opun Conducătorului comit un act de trădare. Rusia se confundă cu cel ce află în fruntea ei. Ferocitatea cu care Putin îşi urmăreşte inamicii este un semn al stalinismului ce locuieşte imaginarul politic rus de astăzi.
Umbra stalinismului înseamnă şi suspiciunea ce obligă la construirea Duşmanului care trebuie denunţat, permanent. Fidel liniei ideologice staliniste, putinismul propune alianţa dintre Duşmanii interni şi externi. Dizidenţii din Rusia participă la efortul Occidentului de a submina puterea Rusiei. Duşmanului extern îi răspunde, dialectic, Duşmanul din cetatea asediată.
Logica puterii de la Moscova evocă anii de debut ai “războiului rece”. Rusia este o fortăreaţă care se cere condusă asemeni unei garnizoane. Statele Unite şi aliaţii lor iniţiază conspiraţiile ce antrenează pe cei ce tăgăduiesc autoritatea de drept divin a lui Putin. Controlul totalitar crescând este consecinţa naturală a sindromului încercuirii. Paşnica naţiune rusă este obligată să se apere, spre a supravieţui.
Putinismul rafinează ipoteza stalinistă în momentul în care îmbină nostalgia sovietică cu mesianismul rusesc. Asemeni stalinismului, putinismul atribuie calitatea de inamic unor întregi naţiuni. Premeditarea genocidului înfăptuit în anii ’30 în Ucraina anticipează minuţiozitatea cu care Rusia de astăzi bombardează, violează, jefuieşte şi deportează în Ucraina atacată. Cei ce refuză să facă parte din marea naţiune slavă a lumii ruse trebuie eliminaţi ca popor.
Precedentul stalinist oferă un îndreptar. Crimele de la Katyn au fost tentativa de a soluţiona problema unei alte naţiuni inamice, cea poloneză. Politica din teritoriile ocupate de Rusia este una prin excelenţă stalinistă. Scenografia anexării entuziaste trimite la clipele în care pactul Ribbentrop- Molotov era încheiat. Deportările şi teroarea sunt un semn al erei sovietice.
Stalinismul predă putinismului şi lecţia criminală a dispreţului faţă de vieţile omeneşti. Războiul din Ucraina este ecoul marilor campanii staliniste. Legile dreptului internaţional sunt suspendate acum, după cum au fost ignorate atunci. Armata rusă este armata sovietică: doctrina stalinistă ignoră linia de separare dintre militari şi civili. Războiul stalinist este o apoteoză a violenţei generalizate. Războiul putinist merge pe acelaşi drum, al ferocităţii asumate. Gropile comune sunt parte din moştenirea Generalissimului Stalin.
Federaţia Rusă de acum se confundă, din ce în ce mai mult, cu o citadelă stalinistă. O mare de ostilitate înconjoară Rusia, iar mobilizarea resentimentului pare să fie strategia regimului de la Moscova. Siluetele lui Lavrov şi ale lui Molotov par una singură acum. Umbra lui Stalin se întinde asupra unui stat ce cultivă teroarea şi intimidarea nucleară ca instrumente ale politicii sale externe: barbaria îşi caută în trecutul stalinist rădăcinile ei sângeroase. (articol preluat de pe contributors.ro)
Ioan Stanomir este profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti.
