Răzleţe

Căpitanul echipei Tonga a fost rănit grav după un jaf, un bărbat a căzut din telescaun, până şi meteorologii avertizează: dacă nu plouă, e secetă şi tot chestii nasoale, o cucoană, Ana şi nu mai ştiu cum, ne avertizează că dacă vorbim de o viaţă fără social-media va să zică nu le are, alt politician (al câtelea?) are dosar, iar la tenis feminin am căzut rău de tot, ca să nu mai zic că la masculin nici nu existăm. Mda, ştirile sunt tot mai negative, mai descurajatoare, mai belicoase şi, până la urmă, proaste-proaste, mai nenorocite: Biden nu-i ca Trump, nici baba Rada nu-i ca Rada baba, liberalii nu-s ca pesediştii, iar încălzirea globală e tot mai ploioasă, un bărbat a căzut din telescaun, un prof, adus la disperare, a tras vai! o palmă unei obrăznicături şi mammare, mamiţa şi tanti Miţa se ofuschează, iar kabulezii obişnuiţi (kabularezii sau kabularii sau kabulii) dracu ştie ce mai fac, poate clocesc ouă în turbane.

*

Dacă ai neapărată nevoie de credinţă, atunci spune: Cred în Una Realitate,/ Făcătoarea Cerului şi a Pământului,/ Şi mă angajez să-ţi dăruiesc/ Floarea gândului meu,/ Ca suprem omagiu/ Adus numai ţie/ Realitate,/ În lumina lucidităţii/ A clarităţii/ Şi a libertăţii!/ Amin!

*

În anul acela, va fi fost prin 83-84, cum îmi aduce aminte Maria, am rămas singur în satul acela băcăuan, aş zice bacovian, la fel de plâns, un sat uitat de lume şi de Dumnezeu. Da, da, uitat de Dumnezeu, fiindcă nici popă nu aveau oamenii de acolo – nici unuia nu-i convenea să vină într-un sat la 54 kilometri depărtare de Bacău şi la cam tot atâţia de Tecuci – cele mai apropiate oraşe. Şi nu mă luaţi cu apostolatul, cum m-a luat odată un şofer telectual, când am început să-mi spun necazurile: „Domle, profesorul e un apostol”, mi-a retezat-o. În gândul meu: „Tu-ţi crucea mă-ti! Vino tu şi fă-o pe-a apostolul în locul meu”…

*

La noi, pe vremuri, dăinuia printre zidari credinţa că o casă nu se cade să fie complet terminată, fiindcă, spuneau ei, nu-i este dat omului să închege ceva, în vremelnicia vieţii, şi, de aceea, lăsau undeva, într-un colţişor, nevăzut, zidul „la roşu”, netencuit. Sau comiteau o jertfă, ca în legenda Mănăstirii Argeşului. Unii cred că, din acelaşi motiv, nu este terminată nici piramida lui Keops, care are, în loc de vârf, o platformă – da, o platformă, zicem noi, de pe care se vede viitorul.

Rămână neîncheiate, la fel, şi aceste intermitenţe de Keopsică, în speranţa că de aici se deschide o boltă către viitor – eventual.

*

Mariei, iubitei, aceste rânduri. Mai greşesc uneori, dar nu când te iubesc! Mereu!

*

Am tradus, cu efort, dar şi bucurie, mai multe cărţi. Dacă mi s-ar propune, aş traduce, probabil, şi altele. E o muncă solitară, silnică, dar pe care o poţi face zi de zi. Scrisul meu însă e altceva, are aripi, zbor. Dar îmi lipseşte durerea efortului să drămuiesc, nopţi în şir, imponderabilele cuvinte – îngerii mei româneşti nepreţuiţi. Ah, musteşte în mine atâta orgoliu, văzând că limba românească este în stare să înveşmânteze geniul atâtor scriitor şi filosofi, să-i dea cetăţenie de scriitor român!

*

Hristos râdea în hohote pe Cruce. Şi, de două mii de ani şi mai bine, râde mereu de aceia care vor să-l facă Dumnezeu. Căci El vrea să fie numai Om!

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist