S-a deschis pârtia din Sărărie. Preţul unei urcări rămâne 2 lei

Se pot închiria echipamente de schi la faţa locului.

sâmbătă, 12 ianuarie 2019, 02:50
1 MIN

Pârtia de schi şi-a redeschis „porţile“ odată cu ninsorile abundente din ultimele zile. Primăria Iaşi a comunicat ieri că iubitorii de schi sau săniuş pot veni la pârtie în acest weekend între orele 12.00 şi 23.00. 

Potrivit unui comunicat, preţul unei urcări cu teleschiul este de 2 lei, iar un abonament pentru copii (cu vârsta sub 14 ani) costă 10 lei pentru 12 urcări, în timp ce cel rezervat adulţilor este de 20 lei (tot 12 urcări). „Un echipament complet poate fi închiriat cu 10 lei pe oră. Cei care doresc să închirieze doar clăparii, schiurile sau beţele trebuie să achite 5 lei pe oră“, se arată în comunicatul Primăriei. Pârtia din Sărărie a fost omologată în anul 2006 şi are o lungime de aproximativ 420 metri, lăţimea ei variind între 20 şi 30 metri. Plecarea se face în zona Sărărie, la 370 metri altitudine, sosirea fiind în apropierea şoselei Cârlig, la 320 metri. 

Comentarii