Un congolez a murit în aeroport, când se pregătea să plece în Germania

vineri, 22 iulie 2022, 01:50
2 MIN
 Un congolez a murit în aeroport, când se pregătea să plece în Germania

Un bărbat de 66 de ani, cetăţean al Republicii Democratice Congo, a murit în cursul dimineţii de joi pe Aeroportul Internaţional din Iaşi. Acesta se pregătea să se îmbarce într-un zbor spre Dortmund, Germania, în jurul orei 5 dimineaţa, aşteptând în dreptul biroului de check-in alături de soţia sa. 

Atunci i s-a făcut brusc rău, iar la faţa locului au intervenit medicii aflaţi în permanenţă la Aeroport, care au constatat că avea pulsul foarte slab şi au început manevrele de resuscitare.

„Este vorba despre un bărbat de 66 de ani, cetăţean congolez, care urma să se îmbarce pentru un zbor spre Dortmund. În jurul orei 5 dimineaţa, în timp ce aştepta la rând pentru check-in, acestuia i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia echipei medicale de pe aeroport. Pacientului i s-a administrat oxigen şi i s-a făcut masaj cardiac deoarece avea pulsul foarte slab”, au precizat reprezentanţii Aeroportului Iaşi.

A fost solicitată şi intervenţia unei ambulanţe, dar în ciuda faptului că a fost resuscitat timp de 45 de minute, bărbatul nu a putut fi salvat.

„Am intervenit la Aeroportul Iaşi în cazul unui bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani, cetăţean străin, care a fost găsit de ambulanţa cu medic SAJ în stop cardio-respirator. S-au iniţiat manevre de resuscitare, fără succes, fiind declarat decesul”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD. Bărbatul suferea de probleme cardiace şi o altă problemă de coagulare a sângelui.

Zborul spre Dortmund a plecat la ora programată – 07.30. Poliţiştii ieşeni au deschis o anchetă în acest caz. 

Comentarii