VIDEO – Scandal între ISJ şi Primărie pentru postul de director al creşelor. Chirica atacă vehement un inspector şcolar

vineri, 14 octombrie 2022, 01:50
3 MIN
 VIDEO – Scandal între ISJ şi Primărie pentru postul de director al creşelor. Chirica atacă vehement un inspector şcolar

Amenajarea pistei de biciclete pe axa nord-sud, între Copou şi Tudor, costă peste un milion de euro. Consiliul Local (CL) a aprobat ieri o hotărâre în acest sens: traseul pistei este de 5,9 km. Decizia CL vine în contextul în care Primăria are două şanse de a obţine o finanţare nerambursabilă – proiectul va fi depus atât în cadrul PNRR, cât şi la Administraţia Fondului de Mediu (AFM), autoritate ce a lansat recent un program naţional pentru realizarea de piste de biciclete, Iaşul fiind eligibil cu o sumă de până la 37 milioane de lei. 

Traseul stabilit pentru pistă este rond Agronomie – Gheorghe Asachi – Lascar Catargi – Vasile Conta – Piaţa Independenţei – bld. Independenţei – str. Sărăriei – str. Elena Doamna – str. Pădurii – bld. Tudor Vladimirescu. În cea mai mare parte a traseului, pista va fi pe carosabil şi, în premieră, în intersecţii vor apărea treceri speciale pentru biciclişti. Potrivit proiectului, partea carosabilă îşi va păstra lăţimea existentă şi nu se propun lucrări de construcţie asupra străzilor, ci doar refacerea sau completarea indicatoarelor şi marcajelor rutiere.

Alte decizii în CL: Direcţia Creşe şi-a schimbat, din nou, denumirea

O altă hotărâre a plenului de ieri a vizat schimbarea denumirii Direcţiei Creşe la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) pentru ca instituţia să funcţioneze conform prevederilor legale. Este pentru a doua oară când direcţia îşi schimbă numele, în mai puţin de două săptămâni: iniţial, denumirea a fost „Unitatea de Învăţământ antepreşcolar a Municipiului Iaşi Sfânta Maria” dar, de ieri, instituţia poartă numele „Creşa Municipiului Iaşi Sfânta Maria”.

Primarul Mihai Chirica a criticat în termeni duri modul în care unii inspectori din cadrul Inspectoratului şcolar Judeţean (IŞJ) s-au raportat la situaţia Direcţiei Creşe din cadrul municipalităţii ieşene. În afara solicitărilor privind denumirea, primarul a subliniat că i s-a cerut să o destituie pe actuala şefă a direcţiei (Mihaela Ghiocă), lucru pe care edilul l-a refuzat afirmând că ar face o ilegalitate. Situaţia actualei şefe este incertă: în principal, IŞJ insistă pe ideea că conducerea direcţiei trebuie asigurată de un cadru didactic, iar Ghiocă nu are această calitate. În schimb, ea şi-a câştigat postul prin concurs, acum circa 7 ani, iar desfacerea contractului de muncă fără un motiv temeinic ar avea un caracter abuziv.

„Direcţia Creşe nu era bine, Unitatea de Învăţământ antepreşcolar nu e bine, trebuie să scrie Creşa Municipală. Aflaţi că sunt 12! Că nici Creşele Municipale nu e bine. Scrieţi cum vreţi dvs., Creşa Municipală, dar mă obligaţi să destitui un om dintr-un post de conducere pe care l-a câştigat prin concurs, să-l eliberez pentru ca dvs. să numiţi un director. Explicaţi-mi cum să fac eu asta, şi cum vă permiteţi să-mi cereţi asta? Eu nu pot să scot cărbunii fierbinţi cu mâna mea făcând o ilegalitate pentru că nu ştiţi să vă faceţi un ordin de ministru, să vă instituiţi o procedură legală, pe codul muncii, să vă faceţi temele în curtea dvs. şi pe urmă să mă puneţi pe mine să fac o ilegalitate şi, mai mult, să o şi cereţi imperativ că altfel nu vă dau banii pentru salariile angajaţilor de la Creşe”, a spus Mihai Chirica, în plen, pe un ton vehement.

„Ţinta” primarului a fost inspectorul pe educaţie timpurie din cadrul IŞJ. „Eu nu am văzut un om atât de insipid, din punct de vedere profesional, cum am văzut la doamna inspector care se ocupă cu învăţământul antepreşcolar şi preşcolar. Este cel mai larg elan de incompetenţă pe care am putut să-l întâlnesc”, a mai spus primarul. În ceea ce priveşte conducerea direcţiei, Primăria aşteaptă clarificări în acest sens de la Ministerul Educaţiei. Noul ministru (Ligia Deca) cunoaşte deja situaţia de la Iaşi întrucât, alaltăieri, primarul şi viceprimarul Daniel Juravle au avut o întâlnire la Bucureşti cu acesta. 

Comentarii