VIDEO – Un Logan, surprins în zona despărţitoarelor de beton de la Antibiotice pe contrasens

duminică, 12 septembrie 2021, 16:05
1 MIN
 VIDEO – Un Logan, surprins în zona despărţitoarelor de beton de la Antibiotice pe contrasens

Un şofer aflat la volanul unui Logan a fost filmat, duminică, în timp ce conducea pe contrasens la ieşirea din municipiul Iaşi, în zona Antibiotice. Imaginile au fost surprinse de un alt participant la trafic, care a publicat filmarea, la scurt timp, pe internet.

În materialul video se observă cum un şofer, aflat la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, de culoare albastră, conduce pe contrasens, într-o zonă în care între cele două sensuri sunt amplasate despărţitoare de beton. Maşina cu numere de înmatriculare de Bacău se îndrepta dinspre municipiul Iaşi spre comuna Leţcani. În Logan se aflau două persoane, un bărbat şi o femeie. În urma publicării materialului video pe internet, poliţiştii ieşeni s-au sesizat din oficiu şi au transmis că sunt efectuate verificări pentru identificarea şoferului.

Comentarii