8 ani jumătate de închisoare pentru ieşeanul care a venit val-vârtej de la mii de kilometri ca să-şi ucidă soţia

vineri, 09 februarie 2024, 02:50
4 MIN
 8 ani jumătate de închisoare pentru ieşeanul care a venit val-vârtej de la mii de kilometri ca să-şi ucidă soţia

Ieşeanul care s-a întors din Marea Britanie special pentru a-şi ucide nevasta nu a reuşit să-i convingă pe judecători să-i reducă pedeapsa. A încercat să-şi pună fapta pe o stare emoţională de moment, dar trecutul comun cu soţia sa arăta altceva.

 

Ionel şi Mihaela Polonic s-au căsătorit în 2014, locuind în comuna Ion Neculce. Violenţa manifestată de bărbat sub influenţa alcoolului o făcuse pe femeie să plece de acasă în 2018 şi să ceară emiterea unui ordin de protecţie. Cei doi s-au împăcat totuşi, iar viaţa a continuat ca de obicei.

În toamna lui 2022, Ionel Polonic a plecat la muncă în Marea Britanie, unde se aflau deja doi dintre copiii săi. Nu-şi uitase însă năravul, iar într-o zi, după ce se îmbătase, a devenit agresiv cu fiul şi fiica sa, ca şi cu iubitul acesteia, reproşându-le că o sfătuiesc pe Mihaela să divorţeze. Şi-a sunat şi soţia, iar aceasta i-a transmis să rămână în Marea Britanie, pentru că ea va divorţa.

S-a decis pe loc să plece spre România

A doua zi, bărbatul a luat-o de la capăt. Şi-a sunat iar soţia, ameninţând-o că o va ucide. Ameninţarea nu a rămas vorbă goală. S-a urcat în primul microbuz şi a plecat spre casă, ajungând în sat pe 22 noiembrie. Soţia sa plecase însă de acasă, refugiindu-se la P.C.M., iubitul fiicei sale, în Prigoreni. Şi P.C.M. venise de urgenţă acasă, cu avionul, pentru a o apăra. Pe 25 noiembrie, Ionel Polonic a găsit-o. A venit cu taxiul la Prigoreni, înarmat cu un cuţit. Şi-a strigat soţia, a început să urle şi să lovească cu picioarele poarta casei. În cele din urmă, a sărit gardul la o vecină, apoi în curtea lui P.C.M. şi a încercat să forţeze uşile casei. Speriată, soţia sa l-a sunat pe P.C.M., rugându-l, plângând, să vină cât mai repede acasă. Viitorul ginere a plecat imediat, iar pe drum a sunat la 112, cerând intervenţia unui echipaj de poliţie.

Între timp, Polonic spărsese un geam, încercând să intre în casă. Soţia lui a ieşit în curte, încercând să fugă. Bărbatul a prins-o, a înşfăcat-o de păr, a trântit-o la pământ şi a început să lovească la întâmplare cu cuţitul. A nimerit-o de două ori, în braţ şi în ficat, dar a treia oară, a lovit pavajul, iar lama s-a rupt. A continuat să-şi lovească soţia cu ciotul rămas, până când a ajuns acasă P.C.M. şi l-a lovit cu o scândură, dezarmându-l.

Trimis în judecată pentru tentativă la omor şi ameninţare, Polonic a fost condamnat la 8 ani şi trei luni de închisoare, ca şi la plata către soţia sa a 16.000 de euro, ca daune morale şi materiale. A contestat sentinţa, iar dosarul a intrat pe rolul Curţii de Apel.

Aici, Polonic a cerut reducerea pedepsei. El a arătat că pedeapsa maximă, în condiţiile recunoaşterii faptei, era de 8 ani şi 4 luni de închisoare. Tribunalul aproape că îi dăduse pedeapsa maximă. Aceasta, deşi nu avea antecedente penale, nu era cunoscut ca fiind o persoană agresivă sau care să creeze probleme în societate şi trimitea acasă banii câştigaţi muncind. Avusese tot timpul un loc de muncă, construise o casă doar din veniturile sale. În momentul săvârşirii faptelor, se afla într-un „derapaj emoţional”.

Sentinţa a rămas la fel

Magistraţii Curţii de Apel au reţinut însă din sentinţa Tribunalului referirile la incidentul petrecut în 2018, care nu corespundea autoportretului pe care şi-l făcuse Polonic. Departe de a fi un accident, fapta sa fusese premeditată, bărbatul urmărind să-şi ucidă soţia. Avusese tot timpul pentru a se linişti după certurile cu soţia sa, dar continuase să bea în exces, deşi ştia că pe fondul stării de ebrietate devine violent. Faptul că lumea îl ştia de om politicos şi muncitor nu avea nicio relevanţă. Fapta fusese comisă în mediul familial. Că în public, Polonic trecea drept un om civilizat nu spunea nimic despre cum se comporta acasă. „Reţine Curtea, în deplin acord cu judecătorul fondului, determinarea cu care inculpatul a acţionat pentru a o depista şi, ulterior, a o agresa violent pe propria sa soţie, în acţiunile sale inculpatul fiind complet indiferent faţă de faptul că are împreună cu soţia sa trei copii minori, aflaţi la vârste fragede, care au nevoie de ocrotire şi de protecţie, minori pe care i-a expus unor imagini violente, exclusiv din motivul imposibilităţii gestionării anumitor stări de frustrare şi mai ales al faptului că nu a putut opri consumul de alcool”, au precizat judecătorii. Apelul lui Polonic a fost definitiv respins. 

Comentarii