Fapte istorice false din epoca sovietică, folosite în prezent de propaganda rusă

Astăzi, această propagandă este folosită pentru a justifica expansiunea militară rusă modernă. Kremlinul convinge astfel populaţia din Rusia că, prin invadarea Ucrainei, a altor state ex-sovietice, şi anexarea unor teritorii, nu comite o agresiune împotriva unei ţări vecine, ci doar continuă lupta împotriva fasciştilor care pun în pericol atât Rusia, cât şi întreaga lume. Pentru a face acest lucru, perpetuează fapte istorice false din epoca sovietică, scrie digi24.ro.

Iată câteva mituri sovietice din cel de-Al Doilea Război Mondial, care sunt prezente în propaganda actuală a Kremlinului.

Mitul 1. Pentru URSS, Al Doilea Război Mondial a început la 22 iunie 1941. În Rusia mai este denumit „Marele Război Patriotic”, deoarece URSS s-a apărat împotriva invaziei naziste. În realitate, URSS a început războiul la 17 septembrie 1939, când Armata Roşie a ocupat Polonia, în urma unui tratat încheiat cu Germania nazistă condusă de Hitler. Înţelegerea este cunoscută ca „Pactul Ribbentrop-Molotov”. Astăzi, conceptul de „Mare Război Patriotic” este folosit de Rusia ca o alternativă la cel de-Al Doilea Război Mondial în încercarea de a-şi menţine influenţa asupra fostelor republici sovietice, arată digi24.ro.

Mitul 2. URSS este o victimă nevinovată a agresiunii germane şi a fost întotdeauna un inamic al naziştilor. Realitatea? URSS a semnat un pact de neagresiune cu Germania nazistă, pactul Ribbentrop-Molotov, care nu numai că a definit o cooperare economică largă cu cel de-al Treilea Reich, dar a fost un acord privind neagresiunea reciprocă. Tratatul conţinea şi un protocol secret prin care URSS şi Germania au fost de acord să împartă Europa. În urma acestui acord, România pierdea Basarabia şi nordul Bucovinei. Trupele germane şi sovietice au mers o perioadă mână în mână. După ce Hitler a început războiul în Europa, URSS chiar a oferit în secret asistenţă economică Germaniei naziste. În perioada sovietică şi în Rusia de azi, existenţa pactului între Germania nazistă şi URSS a fost explicată ca o necesitate venită în urma unor negocieri fără rezultat cu Marea Britanie şi Franţa. De asemenea, se neagă că invazia Poloniei era legată de pact. De fapt, Stalin a ruinat de bunăvoie încercările de a înfiinţa o coaliţie anti-nazistă. În perioada 12-21 august 1939 au avut loc la Moscova negocieri cu Marea Britanie şi Franţa privind colaborarea militară împotriva de-al Treilea Reich. Nu s-a ajuns însă la un acord, deoarece Stalin a cerut dreptul de a ocupa regiunile poloneze Halychyna şi Vilenska Oblast (astăzi, regiuni occidentale din Ucraina şi Belarus). După cum se ştie, britanicii şi francezii nu au fost de acord.

Atât Stalin, cât şi Hitler erau nemulţumiţi de ordinea mondială apărută după Primul Război Mondial, ceea ce a făcut ca colaborarea lor să fie naturală. Pe lângă clauzele stipulate la vedere în pactul de neagresiune Ribbentrop-Molotov, a fost adoptat şi un protocol secret, care împărţea teritoriile României, Poloniei, Lituaniei, Letoniei, Estoniei şi Finlandei în „sfere de influenţă” germane şi sovietice, anticipând potenţialul unor reamenajări teritoriale şi politice ale acestor ţări. Kremlinul a negat existenţa protocolului secret al pactului dintre Hitler şi Stalin până în 1992. Colaborarea militară sovieto-nazistă este fără îndoială clară în fotografiile de la parada militară germano-sovietică din Brest-Litovsk la 22 septembrie 1939 în timpul invaziei Poloniei, conform digi24.ro.

Pactul a avut consecinţele tragice pentru naţiunile europene şi pentru lume. Acest acord a devenit mecanismul de deschidere a uşilor pentru un nou război mondial. Ceea ce a urmat a fost invazia Poloniei de către Germania nazistă şi URSS, urmată de remodelarea graniţelor din interiorul Europei.

Mitul 3. Armata Roşie nu a comis crime de război

Se vorbea frecvent în timpul perioadei sovietice că Armata Roşie a protejat URSS împotriva fasciştilor, a salvat milioane de oameni de la exterminare şi a adus libertate naţiunilor europene asuprite, fără a comite crime de război în acest proces. Toate dovezile care mărturisesc contrariul au fost respinse ca propagandă şi falsificare a istoriei. În realitate, crimele soldaţilor sovietici împotriva civililor au fost numeroase. 4.148 de ofiţeri şi un număr mare de soldaţi au fost condamnaţi chiar de tribunalul militar rusesc numai în primele luni ale anului 1945.

Când Armata Roşie a intrat în Prusia de Est în octombrie 1944, unul dintre soldaţi a scris părinţilor săi din Smolensk: „Acum ni se permite să facem orice ne dorim ticăloşilor germani”. Într-o scrisoare, un căpitan al Armatei Roşii scria: „Băieţii noştri au gustat deja toate femeile germane. În general, există multe trofee”. Un alt ofiţer nota: „Desigur, este extrem de brutal să ucizi copii. Dar germanii merită aceste barbarii”. Amploarea jafurilor, incendierile, violenţa împotriva civililor şi a prizonierilor a devenit larg răspândită în rândul armatei sovietice.

S-a încercat însă, după o bucată de timp, restabilirea disciplinei în armată. Cu toate acestea, măsurile luate nu au fost suficiente. La sfârşitul lunii martie 1945, un memorandum adresat Secretarului Partidului Comunist, Malenkov, înregistrează un alt caz de viol în masă a femeilor de către soldaţii sovietici. Şi nu erau doar femei germane ci şi de alte naţionalităţi, toate aflate în drumul Armatei Roşii către Berlin. Tot acolo se consemnau zeci de mii de jafuri. Militarii sovietici furau orice – de la piane, covoare, până la haine, biciclete şi ceasuri, arată digi24.ro.

Mitul 4. URSS a învins Germania nazistă fără ajutorul aliaţilor. Conform propagandei, forţele ruseşti ar fi câştigat războiul şi fără ajutorul altor naţionalităţi din Uniunea Sovietică.

Manualele sovietice au descris rolul aliaţilor URSS în război într-o manieră destul de superficială. Despre ajutorul Statelor Unite se vorbeşte doar în treacăt. În timpul Războiului Rece, această informaţie a fost deosebit de importantă. Se preamărea rolul Uniunii Sovietice în război şi se diminua cel aliaţilor săi, care erau acum de cealaltă parte a Cortinei de Fier.

În realitate, înzestrarea armatei sovietice de către SUA a fost unul dintre factorii decisivi în victoria Armatei Roşii împotriva Axei. Nici până astăzi, URSS, apoi Rusia ca succesor al acesteia, nu şi-a rambursat datoriile pentru împrumutul venit din partea americanilor.

Conform unor estimări, echipamentele venite de la aliaţii occidentali reprezentau 12-16% din echipamentul trupelor armate sovietice, 10-15% din aviaţia URSS şi 32,4% din marina sa. Până la 70% din mijloacele de transport ale armatei sovietice proveneau din SUA, ceea ce înseamnă că militarii ruşi au condus în principal maşini americane. De exemplu, în timp ce URSS a dotat numai 600 de camioane ruseşti cu celebrele rachete „Katyusha”, SUA au contribuit cu 20.000 de camioane Studebakers, acestea devenind principalul vehicul al artileriei sovietice.

Ponderea echipamentelor împrumutate de aliaţi URSS:56% dintre locomotive şi vagoane;  43% pneuri pentru vehicule; 42% din zahăr; 108% din conservele de carne; 18% din combustibilul pentru avioane. Locomotivele pe care Occidentul le-a oferit a depăşit producţia URSS de 2,4 ori, iar numărul trenurilor – de 10,2 ori. Cantitatea de alimente primită de URSS, ca parte a contractului de împrumut, ar fi fost suficientă pentru a alimenta o armată de zece milioane de oameni timp de 1.688 de zile, şi anume întregul război.

SURSA: digi24.ro