Gaz metan până la poartă la toți locuitorii din 12 comune, cu bani europeni. Pe ce a cheltuit CJ Iași ultimii bani din cont?

sâmbătă, 27 aprilie 2024, 03:00
2 MIN
 Gaz metan până la poartă la toți locuitorii din 12 comune, cu bani europeni. Pe ce a cheltuit CJ Iași ultimii bani din cont?

Dintre cele 93 de comune ieșene, câteva au aplicat și obținut finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare din exercițiul financiar european 2014-2020 pentru înființarea și extinderea rețelelor de gaz.

Este vorba de Ceplenița, Deleni, Drăgușeni, Dumești, Golăiești, Mironeasa, Ipatele, Plugari, Popricani, Șcheia, Ungheni și Victoria, care au primit între 5 și 10 milioane de euro. În aceste comune, toate gospodăriile vor fi racordate gratuit la rețeaua de gaz, a spus Costel Alexe, președintele Consiliului Județean, într-o conferință de presă. Este vorba de racorduri de la conducta principală până la limita proprietății celor aproximativ 15,6 mii de beneficiari.

Alte 52 de comune au intrat în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” pentru același obiectiv, însă finanțarea este mult mai mică. În ultima ședință de plen, CJ a împărțit câte 100 de mii de lei pentru ajustarea proiectelor. Banii provin din suma de 20 de milioane de lei din fondul aflat la dispoziția CJ din cota de 6 la sută din impozitul pe venit estimat că va fi încasat la bugetul de stat.

Citiți și: Un protest mut i-a scos din sărite pe șefii județului. Ședința de ieri a CJ: scurtă, dar încinsă

Din aceeași sumă, 3,4 milioane de lei merg către primăriile membre ale Asociației Metropolitane de Transport Public Iași, pentru acoperirea a jumătate din obligațiile de plată pentru operarea serviciilor de transport metropolitan. Diferența vizează cofinanțarea unor proiecte cu fonduri europene pentru utilități, dar și pentru funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor, pentru sustinerea Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și pentru gestionarea activităților privind câinii fără stăpân.

Comentarii