anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Mai mult ca Securitatea

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

Cum nu multă lume are răbdarea de a urmări analiza făcută în emisiunea lui Toni Hriţac de la ZdiTV, voi prezenta, pe scurt, de ce decizia de a considera documentele din Fondul Arhivistic Naţional drept secrete este netemeinică şi nelegală.

Arhivele Naţionale nu preiau şi nu sunt interesate de documentele clasificate conform legii pentru că rostul acestei instituţii este tocmai de a pune la dispoziţia cercetătorilor şi a cetăţenilor acte din trecut cu ajutorul cărora să poată fi reconstituite drepturi civile sau personalităţi, epoci şi evenimente istorice. E, de aceea, absolut surprinzător cum, în contextul complicat al conflictului militar regional declanşat de Rusia prin invadarea Ucrainei, a apărut brusc această problemă, a „secretelor” din arhive, în câmpul tactic al serviciului specializat al Ministerului de Interne. Cum o astfel de chestiune este mai importantă decât obişnuita ciondăneală de pe social media sau decât comentariile amatoristice din mass-media, aş cere îngăduinţa de a o prezenta mai chirurgical, fără pasiuni şi vitejii de Facebook, utilizând cadrul legislativ în vigoare şi având drept studiu de caz Arhivele Naţionale Iaşi.

În timpul dictaturii comuniste a existat, la arhivele ieşene, un „fond special”. Acesta cuprindea, în anii 50, o listă de cărţi interzise şi o serie de documente care contraziceau propaganda ocupantului sovietic şi a partidului colaboraţionist adus la putere de tancurile ruseşti. După 1990, acest fond a fost desfiinţat şi, în conformitate chiar cu Constituţia lui Iliescu, a fost asigurat accesul nemijlocit al cetăţenilor la informaţiile de interes public. Cu o singură excepţie, până în ziua de azi. În depozitul 5, de la etajul al doilea al sediului din Bulevardul Carol I, mai există o încăpere securizată, asigurată chiar cu gratii în ciuda faptului că doar Spiderman ar putea urca pe perete până acolo, în interiorul căreia tronează un fişet metalic (aş spune, ironic, conform ştampilei de pe documentele Chesturii de Poliţie din perioada dictaturii lui Antonescu, unde se preciza clar „Strict secret. De ţinut în dulapul metalic”!) care este, la rândul său sigilat. În acest fişet sunt, în cutii diferite, în funcţie de nivelul de secretizare, documente din perioada 1941-1960 care sunt clasificate Secret de Stat (adică nivel de Secret, Strict Secret sau Secret de Stat de Importanţă Deosebită). Aceste documente pot fi văzute doar de şeful instituţiei care a urmat o procedură complexă de verificare şi acreditare pentru a avea nivel de acces până la SSID şi, fără a devoala secretele lor presupuse, pot spune că niciunul dintre ele nu mai îndeplineşte azi condiţia cerută de lege pentru a fi clasificat. Totuşi, atâta timp cât ele au fost preluate ca atare şi câtă vreme nu au fost îndeplinite condiţiile legale de declasificare, aceste documente rămân sub incidenţa legii şi constituie zona de competenţă specifică a serviciului judeţean al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Informativă (DGIPI) a Ministerului de Interne, iar existenţa lor justifică acreditarea mea de acces la documente cu cel mai înalt nivel de secretizare.

Dar, în afară de aceste documente, depozitele noastre de arhivă au, în cei 18 kilometri de cutii verticale care stochează milioane de unităţi arhivistice, şi mii, poate peste zece mii (cine ştie?) de documente istorice din perioada interbelică, din anii celui De-al Doilea Război Mondial, din perioada ocupaţiei sovietice până la finele dictaturii sângeroase a lui Gheorghiu-Dej, documente emise de instituţii ale statului care au pe ele ştampile de Secret, Strict secret sau, rar, SSID. Toate aceste documente de interes istoric şi care nu intră în niciun fel sub incidenţa definiţiei în vigoare asupra informaţiilor clasificate („informaţii clasificate - informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţională, care, datorită nivelurilor de importanţă şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie să fie protejate”) în conformitate cu art. 15 (b) din Legea 182/2002. Nimeni nu le-a considerat vreodată secrete şi, încă de la finele anilor 50, au fost date în cercetare, aşa cum o atestă foile de folosire (nu mai insist asupra faptului că, şi dacă ar fi fost secrete, citirea lor la Sala de studiu ar fi dus automat la compromiterea „secretului” presupus). Totuşi, în toamna anului trecut, după ce a rezolvat cu succes toate celelalte probleme din fişa postului, DGIPI a decis, cu maximă vigilenţă, în urma unui control suspect de agresiv, insinuant şi lung asupra conducerii centrale şi, apoi, pe baza unui chestionar comun netransparent pentru toate serviciile judeţene ale ANR, că toate aceste foi ştampilate din depozitele curente, care fac parte din Fondul Arhivistic Naţional protejat de lege, sunt, retroactiv, documente clasificate şi nu se mai dau în cercetare. Motivarea utilizată: prevederile art. 18 al Anexei 1 a HG 585/ 2005, act care definea standardele de clasificare începând cu 2005, unde se spunea că deţinătorul de documente clasificate trebuie să le inventarieze şi să ceară, cu avizul ofiţerului SIPI, declasificarea lor de către emitent. E o jonglerie juridică amuzantă, un sofism care încearcă să facă dintr-un HG un instrument mai puternic decât legea în virtutea căruia a fost creat. Dar, chiar şi aşa, în cazul de la Iaşi această prevedere nu ar afecta decât documentele din fişetul amintit, singurele care au rămas sub autoritatea legilor ceauşiste asupra secretului (HCM 19/1972), o continuitate fictivă aşa cum insinuează discutabil, al doilea aliniat al amintitului art. 18. De fapt şi de drept însă, documentele de interes istoric, ştampilate sau nu, intră sub incidenţa articolului premergător al amintitei HG care stipulează clar: „informaţiile vor fi clasificate numai în cazul în care se impune protecţia acestora, iar nivelurile de secretizare şi termenele de clasificare subzistă atât timp cât dezvăluirea sau diseminarea lor neautorizată ar putea prejudicia siguranţa naţionala, apărarea ţării, ordinea publică sau interesele persoanelor juridice de drept public sau privat”, cf. art.17 al.(1) din HG 585.

Mai mult, legea propriu-zisă, pentru care această hotărâre de guvern e subsecventă, spune din capul locului un lucru de importanţă crucială pentru a judeca posibilele mobiluri ascunse ale acestei agresiuni asupra cercetării istorice: „nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorării Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii” (art. 3 din Legea 182/2002 revăzută şi adăugită). Şi chiar dacă, prin absurd, am admite că un hrisov de-al lui Petru Rareş pe care scrie cu cerneală roşie săcret ar trebui să fie dat spre cercetare doar după ce ofiţerul SIPI îşi dă acordul (că, deh, Cancelaria Domnescă, emitentul care trebuie să-l desecretizeze, nu prea mai există!) tot am avea în vigoare art. 6 al.(3) din legea amintită care spune clar: „în cazul unui conflict între normele interne privind protecţia informaţiilor clasificate şi normele NATO, în această materie vor avea prioritate normele NATO”, iar NATO le declasifică în bloc la 30 de ani (cu excepţia unor acte speciale desemnate ca atare!).

În deceniul de când conduc arhivele ieşene am văzut o serie de oscilaţii ale modului cum colegii de la SIPI (cu care avem treabă doar pentru că, din 1953, după regula sovietică, arhivele sunt sub tutela Ministerului de Interne) s-au purtat cu noi. Nu încape îndoială că aceste oscilaţii, de la înscenări şi controale agresive la decenţă şi colaborare, sunt dictate de decidenţii guvernamentali. Serviciul de informaţii al MAI este o structură militarizată (în dezacord toxic cu practica europeană, civilizată) care ascultă de comandă şi îndeplineşte fără crâcnire ordinele. De aceea, cred, dezbaterea trebuie purtată cu factorul politic şi, cine ştie, poate proiectul de HG care să reglementeze această situaţie absurdă şi intolerabilă, proiect înaintat de Arhivele Naţionale şi negociat cu MAI, va trece şi actul legislativ va fi promulgat alungând, astfel, strigoiul rânjind al de neuitatului Nicolae Pleşiţă1, care se iţeşte, ameninţător, prin ceaţa istoriei.

 

1 Torţionar securist, şi el mare apărător de secrete, cu înalte funcţii în MAI, prieten cu teroristul Carlos Şacalul şi comanditarul atacului de la Europa Liberă din 1981. Răsplătit în democraţie cu pensie specială de general şi înmormântat, în 2009, cu onoruri militare, „ca un bun patriot”. Bibliografie minimală: Cutremurul oamenilor de Paul Goma, care i-a fost victimă.

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Tractorul

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.