Zeci de clienţi pe zi într-un apartament din Podu Roş

Minore exploatate sexual într-un apartament în Podu Roş. O fată aducea 100.000 în trei luni

marți, 13 iulie 2021, 01:50
4 MIN
 Minore exploatate sexual într-un apartament în Podu Roş. O fată aducea 100.000 în trei luni

Trei ieşeni au pus la punct o afacere de proxenetism în familie. "Vioara întâi" a afacerii era chiar femeia, care se ocupa de convingerea fetelor, iar soţul şi fratele femeii, de paza, cazarea şi găsirea de clienţi. Victime le-au căzut trei minore, cea mai tânără având doar 15 ani, provenind din familii sărace. Afacerea a funcţionat timp de aproximativ 3 luni, până să intervină poliţiştii. Pedepsele vor dura însă ani buni. Ancheta poliţiei a plecat de la informaţiile strânse de mama uneia dintre fete.

Romeo şi Mariana Hurdui, în vârstă de 24, respectiv 26 de ani locuiau în Răducăneni, în timp ce fratele femeii, Alexandru Trufea, în Hârlău. Prima fată racolată pentru prostituţie a fost E.E., în vârstă de 17 ani, originară din Româneşti. În iunie anul trecut, după o ceartă cu părinţii, aceasta a plecat la o prietenă din Răducăneni. A fost invitată de Mariana Hurdui la un suc. În timpul discuţiei, Hurdui s-a oferit să o ajute prin angajarea la o firmă de curăţenie. A fost adusă la Iaşi şi convinsă de Hurdui să se prostitueze într-un apartament din apropierea Liceului "Emil Racoviţă", fata fiind asigurată că va primi jumătate din bani. Nu a primit niciun leu. După două săptămâni, în care fata a avut în medie 10 clienţi pe zi, în apartament a fost adusă şi B.B.

Pe 4 iulie anul trecut, B.B., în vârstă de doar 15 ani, fusese la cules de vişine, cu sora sa vitregă. Seara, a mers la un club, unde s-a întâlnit cu Trufea, însoţit de E.E. La sugestia acestuia, E.E. i-a propus fetei să vină cu ea la Iaşi, pentru a locui împreună. Fata a acceptat, mai ales că era certată cu părinţii. Imediat ce a ajuns însă la Iaşi, Mariana Hurdui i-a luat telefonul şi i-a spus că va trebui să se prostitueze, dar că i se va da drumul după o săptămână. De frică, fata a acceptat. Primii trei clienţi i-a avut în chiar aceeaşi seară. În total, a câştigat din prostituţie aproximativ 10.000 de lei, toţi banii fiind luaţi de proxeneţi. După o săptămână, fata a fost dusă înapoi la Răducăneni. La Iaşi a rămas însă E.E.

Aceasta a fost exploatată zilnic până în toamnă. Pe 21 septembrie, după ce fusese la un client, fata a plecat la Româneşti cu un taxi. Evadarea a durat însă doar câteva ore, ea fiind adusă înapoi la Iaşi de proxeneţi şi forţată să se prostitueze din nou, chiar din aceeaşi seară. Pe 23 septembrie, când fata a împlinit 18 ani, a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu şase clienţi. De pe urma fetei, proxeneţii au câştigat, în decurs de trei luni, aproximativ 100.000 lei. Culmea, deşi unii clienţi au declarat ulterior că îşi dăduseră seama că fata este obligată să se prostitueze, niciunul nu a anunţat poliţia.

La începutul lunii iulie, a fost adusă la Iaşi şi A.A., în vârstă de 16 ani. O vreme, a fost exploatată împreună cu E.E., clienţii având posibilitatea să aleagă dintre cele două fete. Mulţi o preferau pe A.A., aceasta ajungând să aibă şi 20 de clienţi pe zi. Fata a reuşit să scape spunând că trebuie să meargă la bunica ei, aceasta având intenţia să o declare dispărută la poliţie.

Afacerea celor trei proxeneţi s-a încheiat pe 29 septembrie, când în apartamentul în care se afla E.E. au descins poliţiştii. Ancheta acestora a plecat practic de la mama lui B.B. Aceasta a aflat de la o prietenă a fetei că aceasta se întâlnise cu Trufea, plecând cu acesta din club într-un VW negru. Sora fetei a găsit, împreună cu mama sa, anunţul publicat de proxeneţi pe site-ul Publi24 pentru găsirea de clienţi. Prietenul surorii a adus şi el detalii suplimentare, aflate de la prieteni.

Magistraţii Tribunalului au reţinut că cei trei proxeneţi au încercat pe parcursul procesului să le influenţeze pe fete pentru a-şi schimba declaraţiile date în timpul urmăririi penale. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, fetele povestind în detaliu chinurile prin care au trecut. Considerată de judecători ca fiind capul afacerii, Mariana Hurdui a fost condamnată la 9 ani şi 4 luni de închisoare. Soţul său a fost condamnat la 8 ani şi 2 luni, iar Trufea, la 6 ani de închisoare. Sentinţa nu este încă definitivă, ea putând fi atacată în apel.

Comentarii