Piaţa materialelor de construcţii stă să explodeze. Semne rele de la doi mari producători ieşeni

marți, 26 decembrie 2023, 09:17
3 MIN
 Piaţa materialelor de construcţii stă să explodeze. Semne rele de la doi mari producători ieşeni

Producătorii de materiale de construcţii din Iaşi stau pe un butoi cu pulbere: anticipează că vânzările vor scădea şi mai mult în perioada imediat următoare, şi se aşteaptă să rămână cu marfa în depozite. În raportul consiliului de administraţie al companiei Brikston Construction Solutions SA (fosta Ceramica Iaşi), preluată în 2018 de producătorul austriac de zidărie şi ţiglă ceramică Leier, sunt menţionate o serie de riscuri şi incertitudini pentru următoarea perioadă, care, evident, ar putea pune presiune şi pe umerii altor companii cu activitate în domeniu.

 

În documentul aferent trimestrului 3 al acestui an, consultat de „Ziarul de Iaşi”, se vorbeşte despre o posibilă reducere a vânzărilor din cauza contractării pieţei materialelor de construcţii şi blocarea depozitelor cu produse, dar şi despre reducerea creditării în piaţă pentru sectorul imobiliar, implicit o scădere a vânzărilor materialelor de construcţii în lunile următoare. Producătorul local nu exclude nici faptul că pe viitor s-ar putea închide unităţi de producţie, iar inflaţia crescută, cât şi prelungirea stării de război din Ucraina sunt alţi factori care ar putea avea repercusiuni asupra activităţii societăţii.

Grupul Leier mai notează în raport că Brikston a înregistrat o cifră de afaceri mai mică cu 25,40% în trimestrul 3 al anului 2023 faţă de cel al anului 2022, respectiv o scădere de 68,14 mil. lei, rezultatul din exploatare a scăzut cu 60,84% (66,68 mil. lei) comparativ cu perioada similară din 2022, iar rezultatul brut la 30 septembrie 2023 a scăzut cu 62,28% (61,81 mil. lei). „Dat fiind contextul general al pieţei materialelor de construcţii, principalele incertitudini analizate permanent sunt: încasarea la timp a creanţelor, evoluţia cererii, evoluţia preţurilor de piaţă, evoluţia preţurilor la utilităţi şi materii prime, starea de război din Ucraina, accesul la finanţare pe termen scurt/mediu/lung”, se precizează în raport.

CITIȚI ȘI: Peste 100 de firme din Iaşi, în special din construcţii, au un risc mare de a intra în insolvenţă. Datoriile cresc, statul nu plăteşte la timp

În primăvara acestui an, compania a inaugurat noua unitate de producţie din Iaşi de prefabricate din beton, de pe porţile fabricii locale ieşind vibropresate din beton de tipul dale, pavele, borduri şi blocuri de beton. Produsele sunt livrate preponderent pe piaţa internă, pe parcursul anului trecut, spre exemplu, exporturile reprezentând doar 3% din cifra de afaceri, potrivit raportului de audit statutar pe 2022.

CITIȚI ȘI: Grupul LEIER a inaugurat ieri la Iași o unitate de producție în care a investit 25 de milioane de euro

Veşti proaste vin şi de la firma ieşeană Hersson Group, care furnizează mai multe soluţii în sectorul construcţiilor, de la confecţii metalice, prefabricate din beton şi agregate minerale până la logistică şi mobilier. Recent, anunţa că preţurile la materiile prime care intră în componenţa betonului (agregate minerale/ciment) vor înregistra creşteri semnificative în perioada următoare, iar aceşti factori vor influenţa preţul final al betonului. Hersson Group estimează o ajustare a preţului de 25-30%, o creştere care va avea un impact şi asupra sectorului de construcţii rezidenţial/ nerezidenţial şi industrial, adică vom asista şi la o nouă creştere a preţurilor la locuinţe.

 

Sectorul construcţiilor a generat anul trecut aproximativ 11% din cifra de afaceri a judeţului Iaşi (de 8,77 mld. euro), mai exact 963,3 mil. euro, potrivit datelor Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, o sumă destul de consistentă. Însă, construcţiile şi tranzacţiile imobiliare ar putea da cele mai multe insolvenţe în perioada următoare, după cum arăta „Ziarul de Iaşi” luna trecută, aproape 100 de firme ieşene cu activitate în domeniu aflându-se în acest moment în dificultate. Estimarea a fost făcută pe baza datelor prezentate într-un raport al Casei de Insolvenţă Transilvania. 

Comentarii