Ping-pong între giganţi cu cea mai mare investiţie din judeţ făcută din fonduri publice

luni, 03 iulie 2017, 01:50
2 MIN
 Ping-pong între giganţi cu cea mai mare investiţie din judeţ făcută din fonduri publice

 Hidroelectrica a vrut să transfere barajul de la Lunca Paşcani către Administraţia Bazinală de Apă Siret, instituţie ce îl solicitase, dar cu titlul gratuity. Când a văzut nota de plată cerută, solicitanta a refuzat: era de 370 milioane lei.

Autorităţile statului joacă ping-pong cu cea mai mare investiţie din fonduri publice din judeţul Iaşi. Hidroelectrica a vrut să cedeze către Administraţia Bazinală de Apă Siret barajul de la Lunca Paşcani, potrivit unei adrese a Ministerului Energiei, obţinută de „Ziarului de Iaşi“.

Însă transferul a picat când Hidroelectrica a arătat nota de plată: aproape 370 milioane lei. Administraţia Bazinală a solicitat ca obiectivul să fie transmis cu titlu gratuit. Suma reprezintă investiţiile realizate de către Hidroelectrica în perioada 2006 – 2015, în condiţiile în care doar aproape 50 milioane lei din aceste fonduri au vizat investiţii la Centrală, restul fiind la Acumulare. În context, Ministerul Energiei a precizat că s-a ajuns la situaţia în care Hidroelectrica finanţează o investiţie care nu este de interes pentru obiectul său de activitate.
 
„Aşa cum a fost proiectată amenajarea, ca obiectiv cu folosinţe complexe, componenta energetică este una secundară, iar costurile pe MW vor fi foarte mari, în aceste condiţii“, se arată în adresa citată. Lucrările la barajul de la Lunca Paşcani au început în perioada comunistă, în anul 1985. În 2006, Guvernul a decis unificarea a două investiţii („Acumulare Paşcani“ şi „Centrală hidroelectrică Paşcani pe râul Siret“) şi transmiterea cu titlu gratuit a proiectului din administrarea Ministerului Mediului în administrarea societăţii Hidroelectrica. „Până la acest moment nu s-a ajuns la nicio înţelegere în privinţa transferului Acumulării Paşcani. Având în vedere toate aceste aspecte, Hidroelectrica a demarat acţiunea de realizarea a unor studii/de abandon/conservare şi punere în siguranţă a lucrărilor executate, în vederea identificării soluţiilor pentru AHE (amenajări hidroenergetice, n.r.) cu componenta energetică redusă aflate în portofoliul său, printre care şi AHE Paşcani pe râul Siret“, se mai precizează în adresa Ministerului Energiei. 
 
 

 

Comentarii