Temă pentru politicienii locali: mutaţi închisoarea din Copou!

Un nou penitenciar va fi construit la 130 km de Iaşi

luni, 03 octombrie 2016, 01:58
3 MIN
 Un nou penitenciar va fi construit la 130 km de Iaşi

Autorităţile guvernamentale plănuiesc o investiţie care ar putea degreva Iaşul de o problemă mai veche: Penitenciarul din Copou. La 130 km de Iaşi, lângă Piatra Neamţ, va fi construit un nou centru modern de detenţie. Penitenciarul ar urma să aibă 1.000 de locuri. Comisarul şef Pompiliu Dima, directorul Penitenciarului din Iaşi, spune că noua construcţie nu va determina şi mutarea unităţii din Copou, ci, în cel mai bun caz, aceasta nu va mai fi supraaglomerată. Încă din 2008, politicieni locali au vorbit despre necesitatea mutării penitenciarului. Acum, au şansa de a pune presiune pe Bucureşti ca unitatea din Iaşi să fie relocată.

Penitenciarul Iaşi administrează 20 ha în judeţul Neamţ

În 2012, Guvernul a dat în administrarea Penitenciarului de Maximă Siguranţă Iaşi o suprafaţă de 20 ha în suburbia Văleni, aflată la 3 km de Piatra Neamţ. Anterior, Consiliul Local din Piatra Neamţ a acordat terenul statului român. Transferul de teren a fost făcut tocmai în perspectiva construirii unui nou penitenciar. Anii au trecut, iar proiectul a fost lăsat de izbelişte. În schimb, în ultimii doi ani, la nivelul Guvernului s-a discutat intens despre înfiinţarea a două noi penitenciare în ţară, în contextul presiunilor venite dinspre instituţii europene cu privire la condiţiile de detenţie din ţara noastră. Iniţial, ambele unităţi erau prevăzute pentru sudul ţării. Între timp, conform unei adrese a Ministerului Justiţiei intrate în posesia „Ziarului de Iaşi”, unul dintre două centre de detenţie ar urma să fie ridicat la 130 km de municipiul Iaşi, pe terenul de la Văleni. Construirea penitenciarului face parte dintr-un plan de măsuri asumat de către Guvern.

„În conţinutul planului de măsuri de regăseşte inclusiv construirea a două noi penitenciare, termenul de dare în folosinţă, la capacitate maximă, fiind anul 2012. Se prognozează că fiecare penitenciar va avea o capacitate de 1.000 de locuri, iar un penitenciar dintre cele două va fi construit pe raza teritorială a judeţului Neamţ. Prin HG 672/2012 a fost preluat, în administrarea Penitenciarului Iaşi, un teren în suprafaţă de 20 ha de la Consiliul Local Piatra Neamţ, situat la limita intravilanului suburbiei Văleni şi la circa 3 km de marginea oraşului Piatra Neamţ, cu scopul construirii unui nou penitenciar”, se arată într-o adresă a MJ, semnată de secretarul de stat Florin Aurel Moţiu, în numele ministrului Raluca Prună.

Potrivit oficialului MJ, următoarele etape pentru implementarea proiectului constau în elaborarea unui studiu de prefezabilitate care se va supune avizării Ministerului Finanţelor, întocmirea studiului de fezabilitate pentru care trebuie aprobaţi indicatorii tehnico-economici în Consiliul Interministerial şi de către Guvern, întocmirea proiectului tehnic de execuţie şi începerea lucrărilor propriu-zise. Secretarul de stat a precizat că durata de realizare a proiectului este de 60 de luni.

„Penitenciarul de la Piatra Neamţ nu are nicio legătură cu cel de la Iaşi, acolo va fi un nou penitenciar, care va prelua deţinuţi din judeţul Neamţ şi, probabil, de la Iaşi, pentru că, ştiţi foarte bine, ne confruntăm cu fenomenul supraaglomerării. Terenul aşa a fost preluat, de către Penitenciarul Iaşi, că, probabil, iniţial, ne vom ocupa noi de iniţierea procedurilor de achiziţie, demarare a construcţiei, noi fiind mai apropiaţi de Piatra Neamţ şi, probabil, vom monitoriza execuţia până la finalizare. Dar, în final, va fi un penitenciar distinct”, a declarat directorul Penitenciarului Iaşi, Pompiliu Dima.

În prezent, procentul de supraaglomerare la Iaşi este de 200%, cel mai mare din partea de est a ţării (Focşani – 190%, Vaslui – 157%, Galaţi – 150%, Botoşani – 135% şi Bacău – 133%). În luna august, de la Iaşi au fost transferaţi aproape 200 de deţinuţi către alte penitenciare din ţară. Referitor la valoarea investiţiei pentru construirea unui nou centru de detenţie, secretarul de stat Moţiu nu a precizat o sumă, însă, anul trecut, pentru alte două penitenciare prognozate a fi construite la Berceni şi Caracal, fiecare cu 1.000 locuri, fondurile necesare erau estimate la 100 milioane euro/penitenciar. 

Comentarii