Pacienţii români NU vor mai fi primiţi la centrul de transplant din Viena

marți, 21 martie 2017, 12:56
1 MIN
 Pacienţii români NU vor mai fi primiţi la centrul de transplant din Viena

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că a fost informat de centrul de transplant din Viena că pacienţii români nu mai pot fi primiţi pentru operaţii, motivul fiind legat de scăderea capacităţii centrului.

"Am primit o scrisoare de la un profesor de la Viena, pe mail, nu oficial, care m-a anunţat că din cauza scăderii capacităţii centrului, pacienţii din România nu vor mai fi primiţi la tratament", a declarat Florian Bodog.

"Am luat legătura cu preşedintele ANT-ului. Conform protocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol. Practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant şi am avut o discuţie cu preşedintele ANT care mi-a spus că face un demers către Eurotransplant să avem un răspuns oficial. În mod normal, cei de la ANT trebuia să aibă minim două centre cu care să lucreze, însă această blocare a transplantului unilaterală este puţin în afara legii", adăugat ministrul Sănătăţii.

capital.ro

Comentarii