Urmează un text despre furie și tristețe. Despre cum goana după profit cu orice preț, combinată cu nepăsarea administrației locale, distruge memoria unei comunități.
Povestea începe frumos. Era prin 2016 când un băiat pe nume Alexandru Paicu, aflat în căutarea unui spațiu unde să-și urmeze pasiunea pentru design de produs, a aflat că un etaj întreg din clădirea administrativă a fostei fabrici de mobilă, Moldomobila, stă nefolosit de ani de zile. Un etaj plin de foste birouri unde cândva se proiecta mobila. Administrația a fost de acord să-l găzduiască, contra unei chirii modice (cel puțin la început). Alex a dat apoi sfoară în oraș printre alți dornici de spații de lucru, artiști, arhitecți, IT-iști, ingineri, designeri, mici artizani care au început să ocupe și celelalte birouri. Vreo 15 la număr. Să-i numim pe câțiva dintre cei mai activi: niște tineri de la firma Romsoft se ocupau cu roboți și Internet of Things, Bogdan Curelariu de la aPunct și Alexandru Trofin făceau arhitectură, Tudor Bura și Alexandra Floarea pictau, niște fete produceau accesorii și decorațiuni hand-made, Elena Ignia de la Clipa colora plicuri, Andrei Ignia de la Bulb 27 producea lămpi artizanale, Irina Sechelariu făcea bijuterii de argint, Saizu Marian și Andrei Weingold meștereau frumuseți din lemn, Andrei Cozlac și Silviu Luda se ocupau cu videomaping, fetele de la Lavorator produceau săpunuri și creme artizanale, Alex Paicu și Otilia Chitic se ocupau cu design de produs, Bogdan Ciobanu ținea cursuri pentru admiterea la Arhitectură și la Arte și, nu în ultimul rând, deși avea ultimul atelier de pe etaj, street-artistul Harcea Pacea (also unknown as Adrian Cîrdei), care se ocupa cu, evident, proiecte de artă stradală.
Asta era doar pe partea de activitate permanentă, pentru că timp de doi ani, acolo, în tot spațiul ăla imens din curtea Moldomobila, mare parte nefolosit, cu multe clădiri în paragină, dar încă „sănătoase”, inclusiv hala imensă în care se producea mobila, s-au întâmplat o mulțime de lucruri minunate, care au adus faimă orașului și peste granițe, nu doar în toată țara.
Oricum, Hubrica a devenit în scurt timp cel mai mare proiect cultural alternativ din istoria Iașului. Un loc de care s-au bucurat și pe unde s-au perindat, de-a lungul a peste doi ani, sute de creativi, unii s-au format acolo, alții s-au consacrat. Și mii, și mii de vizitatori.
Au fost patru ediții The Gathering, evenimente dedicate street art-ului, în care peste 50 de artiști au pictat pereții clădirilor din curtea Moldomobila, evenimente care au atras nume mari din domeniu, inclusiv din afara țării. S-au ținut acolo zeci de workshop-uri și alte evenimente organizate de diverse ONG-uri locale și nu numai, zeci de vizite ale elevilor din școlile ieșene, mini-festivaluri de toate soiurile, petreceri, concerte și spectacole în aer liber. A funcționat acolo, o vreme, și Teatru Fix, pe punctul de a deveni cel mai mare teatru independent din țară.
Doi ani de nebunie creativă, în care sute de ieșeni și neieșeni au transformat o fostă mare fabrică din fosta zonă industrială a Iașului într-un spațiu viu și fermecător.
Totul până au intrat în scenă arhanghelii profitului. Fosta fabrică de mobilă a fost vândută celor de la Kaufland care urmează să dărâme tot, ca să blagoslovească orașul cu încă un templu al consumerismului. Un alt parc comercial, practic încă câteva zeci de magazine, la doi pași de Carrefour Felicia. Adică fix ce ne mai lipsea din zonă și din oraș.
Dacă am fi avut o administrație nu doar destupată la minte, ci și cu adevărat iubitoare de Iași, ar fi făcut tot posibilul pentru a dezvolta ce au început tinerii de la Hubrica și a transforma locul într-un imens Hub Creativ cu caracter permanent. Ceva ce chiar ar fi transformat Iașul într-un „oraș al creatorilor”. S-ar fi putut face printr-o asociere a Primăriei cu proprietarul Moldomobila, din care să câștige și acesta, dar și orașul.
Fosta fabrică de mobilă, pe care tinerii de la Hubrica au început s-o revitalizeze, putea fi transformată în cel mai frumos și valoros proiect cultural pe care l-a avut Iașul vreodată. În plus și mai ales, o parte din memoria comunității, pentru că vorbim de o fabrică veche de 64 de ani unde au muncit de-a lungul anilor sute de mii de oameni, practic trei generații de ieșeni, ar fi fost păstrată și pusă în valoare într-un mod creativ și, pe termen mediu și lung, cu adevărat profitabil, pentru generațiile care vin din urmă. Pentru că asta înseamnă să-ți iubești orașul.
Mâine, sâmbătă, 11 mai 2024, de-a lungul întregii zile, aveți ultima ocazie de a mai vedea ce e acolo, în acel spațiu al fostei fabrici de mobilă și ce a însemnat Hubrica pentru el și pentru oraș. Este „The Last Gathering”, organizată de asociația Artipic, cu tururi ghidate, spectacole, dezbateri, expoziții, concerte, muzici și mult suflet. Va fi „Ultima Întâlnire” cu o parte importantă din memoria Iașului. Care va dispărea apoi în neant. Ne vedem acolo.
Publicitate și alte recomandări video