Un cunoscut procuror de la DNA Iaşi vrea să se transfere la altă instituţie

marți, 14 ianuarie 2014, 02:50
1 MIN
 Un cunoscut procuror de la DNA Iaşi vrea să se transfere la altă instituţie

Magistratul invocă probleme de sănătate.

Decizie surprinzătoare în cadrul Serviciului Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din Iaşi. Procurorul Luminiţa Merişescu a înaintat recent o cerere de transfer de la unitatea ce luptă cu corupţia din Iaşi. Solicitarea magistratului urmează să fie discutată astăzi în plenul pentru procurori al Consiliului Superior al Magistraturii. Merişescu a solicitat transferul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi sau la Parchetul de pe lângă Tribunal. Contactată telefonic de „Ziarul de Iaşi“, Luminiţa Merişescu a precizat că motivele care au determinat-o să ia această decizie sunt de ordin personal. „Sunt motive personale legate exclusiv de starea de sănătate. Plec cu regret dintr-un colectiv de excepţie, căruia îi doresc să aibă aceleaşi realizări ca şi până acum“, ne-a spus Luminiţa Merişescu. În ultimii ani, Luminiţa Merişescu a fost procurorul de şedinţe din sălile de judecată din partea DNA. Procurorul a ocupat şi funcţia purtător de cuvânt al unităţii de parchet. Merişescu a intrat în magistratură în 1998.

Comentarii