Universitatea Tehnică a deschis anul cu şedinţa festivă a Senatului

sâmbătă, 28 septembrie 2013, 01:50
3 MIN
 Universitatea Tehnică a deschis anul cu şedinţa festivă a Senatului

La eveniment au participat primarul şi prefectul. Deschiderea anului universitar pe facultăţi va avea loc luni, începând cu ora 10.

Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ a dat startul noului an în cadrul unei şedinţe festive a Senatului. În prezenţa primarului Gheorghe Nichita şi a prefectului Romeo Olteanu, conducerea universităţii a prezentat un raport privind activităţile şi realizările pe care instituţia le-a avut în cursul anului trecut. Totodată, reprezentanţii UTI au anunţat organizarea unor manifestări de anvergură în luna noiembrie, când vor marca împlinirea a 200 de ani de la înfiinţarea Şcolii de Inginerie şi Hotărnicie de către Gheorghe Asachi, respectiv 75 de ani de la începerea cursurilor Şcolii Politehnice ieşene. „Am discutat dacă acum să facem o deschidere în stilul UMF sau dacă să ţinem un senat universitar. Am ales varianta a doua, având în vedere că urmează să sărbătorim cei 200 de ani“, a punctat Anghel Stanciu, preşedintele forului. Rectorul Ion Giurma a făcut un bilanţ al admiterii din această vară, remarcând existenţa a 250 de locuri bugetate neocupate. „Discutând cu alţi colegi din ţară, am aflat că toate universităţile cu profil tehnic trec printr-o perioadă grea. Noi încă stăm bine“, remarcă rectorul. Conform informaţiilor oferite de acesta, Universitatea Tehnică are o finanţare de 81 de milioane de lei prin contract instituţional, bani care acoperă doar salariile şi utilităţile. Reprezentanţii UTI au ţinut să precizeze că dezvoltarea instituţiei se face în baza proiectelor structurale şi a celor de cercetare. Prezent la deschiderea festivă, primarul Gheorghe Nichita le-a adresat cadrelor didactice universitare şi studenţilor rugămintea de a fi alături de el în desfăşurarea proiectului de capitală culturală europeană. „E un proiect la care nu am nevoie de critici, că asta găsesc uşor. Am nevoie de oameni cu iniţiativă, care să pună în evidenţă cultura oraşului nu doar prin ceea ce a fost, ci şi prin ceea ce este, prin valenţa sa europeană“, a subliniat Nichita. În continuare, el a solicitat sprijin şi pentru programele tehnice, cu aplicabilitate în facultăţile Universităţii „Gh. Asachi“. „Avem nevoie de parteneri, de specialişti în arhitectură, în ingineria mediului. Apar idei şi critici şi vrem să fim acel croitor bun, care măsoară de şapte ori şi taie o singură dată“, a mai menţionat primarul. Încurajant a fost mesajul prefectului Romeo Olteanu, care a lăudat decizia tinerilor de a deveni ingineri. „România are mare nevoie de oameni foarte pregătiţi în domeniul tehnic. Chiar dacă veţi avea momente în care veţi pune sub semnul întrebării alegerea dumneavoastră – studiile tehnice nu sunt cele mai facile – viitorul vă va demonstra că nu aţi greşit“, consideră prefectul. Deschiderea anului universitar pe facultăţi va avea loc luni, începând cu ora 10, atunci când decanii de la UTI vor ura bun venit studenţilor. La începutul săptămânii, şi Universitatea de Medicină şi Farmacie, şi Universitatea „Cuza“ vor deschide anul printr-o serie de manifestări speciale.

Comentarii