Autorii falselor alarme cu bomba au fost prinsi

sâmbătă, 29 decembrie 2001, 00:00
3 MIN
 Autorii falselor alarme cu bomba au fost prinsi

Autorii celor doua false atentate cu bomba de la Scoala Generala Nr. 10 din Botosani, din 12 si respectiv 19 decembrie, sint doi copii de 13 si respectiv 14 ani. Pe 12 decembrie, in jurul orei orei 14,35, un prim telefon anonim la directiunea scolii anunta existenta unei bombe in institutie. Apelul a fost repetat dupa numai zece minute, pentru ca imediat conducerea scolii sa anunte Inspectoratul Judetean de Politie si Inspectoratul Scolar Judetean. Vocea de la telefon parea sa fie a unui copil, dar apelul a fost tratat cu maxima seriozitate. Scoala a fost evacuata si mai multe echipaje ale Politiei, pompierilor, Serviciului Judetean de Ambulanta si Serviciului pirotehnic din cadrul Serviciului Roman de Informatii au ajuns la scoala in numai citeva minute cu tot echipamentul de interventie. Cercetarile au durat aproximativ doua ore. Desi a fost vorba de o alarma falsa, Politia si SRI-ul au declansat o ancheta pentru depistarea farsorului. Cu ajutorul celor care au raspuns la apeluri s-a realizat un asa-zis portret robot al celui care a sunat, pe baza inflexiunilor vocii, zgomotului de fond si s-a reusit astfel identificarea zonei de unde s-a sunat. Din cite spun politistii, autorul ar fi un anume C.B. de 14 ani, de la Scoala Speciala Nr. 5 Botosani, care a sunat de la un telefon public, cu cartela, amplasat in incinta unui bar. Cind toti ajunsesera la concluzia ca a fost doar un act de teribilism din partea unui copil, pe 19 decembrie, adica exact dupa o saptamina, un alt telefon anonim anunta existenta unei incarcaturi explozibile tot la Scoala Nr. 10. Desi era clar ca la mijloc ar putea fi vorba doar de mimetism, a urmat o noua interventie a echipelor speciale din Politie, Pompieri, Ambulanta si SRI. Prin aceleasi metode, politistii si cei din SRI au reusit sa identifice posibilul autor, iar informatiile obtinute pe parcursul cercetarilor au confirmat ipoteza.
Inspirindu-se din primul caz, D.C. de 13 ani, din Curtesti, elev chiar al Scolii Generale Nr. 10, a prins pentru citeva momente telefonul mobil al mamei sale si a pus in aplicare planul. Cu ajutorul terminalului de identificare a apelurilor telefonice, care a afisat numarul telefonului de pe care s-a sunat, politistii au aflat destul de usor cine a fost autorul. "In ambele cazuri se efectueaza cercetari sub aspectul comiterii infractiunii de alarmare fara motiv a publicului si organelor de mentinere a ordinii publice, cu privire la folosirea unor produse sau substante de natura sa puna in pericol sanatatea oamenilor, animalelor sau a mediului inconjurator. Functie de rezultatele cercetarilor, urmeaza sa se dispuna masurile legale inclusiv impotriva parintilor acestor copii", a declarat ieri mr. Cristian Silveanu, purtator de cuvint in cadrul IJP Botosani.
Chiar daca in aparenta ceea ce au facut ei nu reprezinta un pericol public, pentru stoparea unor asemenea incidente, pedepsele pentru alarmarea nejustificata si producerea de panica in rindul populatiei au devenit destul de aspre, vinovatii putind fi sanctionati cu inchisoare mergind de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda. Avind in vedere ca farsorii sint minori, ei urmeaza a fi expertizati medico-legal pentru a li se stabili gradul de discernamint. Daca vor fi gasiti vinovati, ei se vor bucura de clementa legii, dar pedepsele pe care le risca reprezinta jumatate din sanctiunile prevazute de lege, adica inchisoare de la o luna si jumatate la un an si jumatate, sau amenda, care, in aceste cazuri, poate ajunge la citeva zeci de milioane de lei. Pe linga toate acestea, parintii celor doi copii risca sa fie trasi si ei la raspundere, nu numai prin plata amenzii, ci si prin plata tuturor cheltuielilor prilejuite de interventia echipelor speciale. "Institutiile care au intervenit in urma celor doua apeluri false urmeaza sa se pronunte asupra daunelor provocate prin deplasarea efectivelor, si, daca se vor constitui ca parte civila in procesele care vor urma, parintii celor doi copii urmeaza sa plateasca si aceste costuri", a mai spus mr. Silveanu. (Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii