Congolez prins la granita

marți, 30 octombrie 2001, 00:00
2 MIN
 Congolez prins la granita

Un congolez, care a strabatut mai multe state europene incercind sa ajunga in Occident, a fost prins duminica, in jurul orei 16, de politistii de frontiera din sectorul SPF Romanesti, imediat dupa ce a trecut fraudulos frontiera de stat cu Republica Moldova. Initial, el isi stabilise ca punct de reper Franta. Duminica, ajuns in Republica Moldova, Edgare Onthsonka, de 26 de ani, din Kinshassa, a fost prins dupa numai 500 de metri de la mal. Asupra lui, politistii de frontiera au descoperit, pe linga obiectele de igiena personala, 585 de dolari si 227.000 de lei romanesti. Retinut pe malul Prutului, el a fost adus in cazarma Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera din Botosani. Din cite a povestit el, motivul principal al plecarii din tara de bastina au fost conditiile de viata foarte grele si regimul politic instaurat aici. "Vroiam sa ajung intr-o tara democrata, unde drepturile omului sint respectate", a declarat ieri Edgare Onthsonka. Din acest motiv, inca de la primele audieri, congolezul a declarat ca doreste statut de refugiat in Romania. Politistii de frontiera spun insa ca Edgare Onthsonka ar putea fi de fapt "momeala" aruncata de reteaua de calauze din Republica Moldova pentru a le testa vigilenta. "Acesta a trecut exact prin acelasi sector pe unde au intrat si celelate grupuri de transfugi, intr-o portiune in care ambele maluri ale Prutului sint impadurite iar supravegherea frontierei este destul de anevoiasa si din cauza cursului ondulat al Prutului, care face multe coturi pe acel tronson. Dovada ca a fost pregatit pentru a ajunge in Romania sta si suma in lei romanesti care a fost descoperita asupra lui. Avem convingerea certa ca de fapt el a fost trimis pentru incercare pentru ca, cel putin pina acum, nu au mai fost inregistrate treceri ilegale in cursul zilei", a declarat mr. Elena Burlacu, purtator de cuvint in cadrul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera. Dupa finalizarea cercetarilor, congolezul va fi trimis in judecata dupa care va fi transferat la Bucuresti si internat intr-un centru de refugiati, de unde va fi expulzat in cazul in care cererea sa privind acordarea azilului politic de statul roman va fi respinsa de autoritatile romane. Retinerea transfugului a survenit exact in momentul in care frontiera de est a Romaniei este vizitata de un expert al Uniunii Europene, Hermann Onkhen, din Germania, venit sa culeaga primele date in vederea realizarii unui program special de combatere a traficului ilegal de persoane, si care tocmai fusese pe la Stinca -Costesti si Romanesti. (Sebastian GHEORGHIU)

Comentarii