Doar familiile cu venituri sub 1 milion de lei vor primi cupoane pentru caldura

marți, 21 noiembrie 2000, 00:00
3 MIN
 Doar familiile cu venituri sub 1 milion de lei vor primi cupoane pentru caldura

Familiile cu venituri mici vor putea depune, de la sfirsitul acestei saptamini, cereri pentru obtinerea cupoanelor pentru caldura. La fel ca si anul trecut, persoanele ale caror cistiguri lunare se incadreaza in plafoanele stabilite de Guvern vor trebui sa completeze o cerere tip, pusa la dispozitie de Primarie. La inregistrarea cererilor este nevoie doar de buletinul de indentitate din care sa reiasa codul numeric personal, precum si contractul de vinzare cumparare sau de inchiriere a apartamentului. Aceste cereri vor fi depuse la asociatiile de locatari. Verificarea lor va fi facuta de catre reprezentantii Asociatiei, ai Primariei, precum si ai societatii Termica, iar aprobarea lor se va face direct de catre primarul Florin Egner. Cererile-tip vor fi tiparite in cel mult doua zile, care vor costa Primaria 2-3 milioane de lei.
Guvernul a stabilit ca au dreptul la ajutoare banesti pentru caldura familiile ale caror venituri medii lunare se situeaza sub un milion de lei, desi initial s-a propus ca aceste ajutoare sa fie acordate familiilor cu un venit sub 1.340.000 pe membru de familie. Ajutoarele pentru plata incalziri si apei calde se vor acorda diferentiat, pe trei nivele. Astfel, familiile care au un cistig lunar mai mic de 600.000 de lei pe fiecare membru de familie vor primi de la stat un ajutor banesc in valoare de 450.000 de lei. Daca veniturile familiei respective se situeaza intre 600.001 si 750.000 de lei pe membru de familie, aceasta va primi, in fiecare luna, un ajutor de 260.000 de lei. In cazul in care veniturile sint cuprinse intre 750.001 si 1.000.000 lei, ajutorul statului nu va depasi 130.000 de lei. La stabilirea venitului mediu se iau in calcul cistigurile lunare ale sotului, sotiei, precum si ale celorlalte persoane care au acelasi domiciliu. Cupoanele pentru caldura se vor acorda in baza unei declaratii pe propria raspundere. Nivelul ajutorului banesc oferit de stat nu poate depasi cheltuielile lunare cu caldura si apa calda, ceea ce inseamna ca daca o familie are dreptul la un ajutor banesc de 450.000 de lei, iar factura la energia termica este de 300.000 de lei, diferenta de 150.000 de lei nu se acorda. De asemenea, cupoanele acordate de stat nu se modifica in functie de numarul de camere, de suprafata apartamentului sau de consumul lunar de energie termica. "Valoarea cuponului nu tine cont de numarul de camere sau de consumul efectiv de energie termica inregistrat in luna respectiva", a declarat consilierul de specialitate din cadrul Termica, Nicolina Chirila. Veniturile ce vor fi trecute in cerere sint cele obtinute in luna precedenta depunerii acesteia. Asfel de cereri trebuie completate lunar, acordarea ajutoarelor in cea de-a doua luna fiind conditionata de achitarea diferentei dintre factura lunii precedente si valoarea cuponului. Potrivit actului normativ, termenul limita de depunere a cererilor pentru cupoane este de 25 ale lunii, insa din cauza aparitiei cu intirzierea a ordonantei de urgenta, in aceasta luna termenul va fi prelungit cu cel putin cinci zile.
Valoarea cupoanelor pentru caldura este in acest an, in medie cu 35% mai mare fata de anul precedent, cind statul a acordat ajutoare banesti cuprinse intre 100.000 si 335.000 de lei. Cu toate acestea, gradul acestora de acoperire a costurilor cu energia termica este mai mic, deoarece pretul unei gigacalorii a crescut fata de anul trecut cu 52 de procente, de la 230.000 de lei la 295.000 lei, la care se adauga, de la intii mai, taxa pe valoare adaugata de 19%. Anul trecut, numarul beneficiarilor de cupoane pentru caldura a fost de 19.335 de familii, iar efortul financiar al bugetului local a fost de peste 22 de miliarde de lei. Se pare ca in aceasta iarna numarul solicitantilor de cupoane va depasi mult cifra de 20.000 de familii, in conditiile in care veniturile botosanenilor nu s-au modificat prea mult fata de anul trecut, iar plafonul maxim de venituri pentru beneficiari a crescut de la 750.000 la 1.000.000 de lei. Deocamdata nu se cunoaste inca sursa de acoperire a acestor ajutoare banesti, Guvernul urmind sa stabileasca joi daca sumele vor fi platite tot de la bugetul local sau de la bugetul de stat. Potrivit estimarilor, in cazul unei ierni geroase, cind temperaturile agentului termic vor trebui sa fie foarte ridicate, incalzirea si apa calda pentru o garsoniera va fi in medie 341.000 de lei, a unui apartament cu doua camere 679.000 de lei, a unui apartament cu trei camere 950.000 de lei, iar a unuia cu patru camere 1,2 milioane de lei. (Cristian LUPASCU)

Comentarii