Dragostea pentru crisma este o traditie in Botosani

De cind reforma economica a invins definitiv "in fabrici si pe ogoare", iar somajul a devenit cheia de bolta a politicii sociale din Romania, orasul Botosani a ajuns exemplul tipic al saraciei din patria noastra. Fabricile si-au inchis portile si o data cu asta s-a abolit si pedeapsa cu munca. Asa se face ca in mai toate topurile Botosaniul se inscrie pe podium in ceea ce priveste rata somajului, fiindca odata cu industrializarea fortata au disparut pentru totdeauna si meseriile tipice locuitorilor din acest colt de tara. Ideea articolului de fata mi-a venit cind, vrind sa-mi ascut citeva cutite de bucatarie, am constatat cu stupoare ca in tot orasul nu gasesti un meserias care sa se ocupe de asa ceva, desii mii de fosti oameni ai muncii inca pling pe la usile primariei si prefecturii pentru un loc de munca ori vreun ajutor social.
Studiind arhivele orasului, cu sprijinul profesorului Ionel Bejenaru, muzeograf la Muzeul Judetean, am putut aflla cit de prospera era urbea noastra in secolul trecut, cind bunii meseriasi isi vedeau constiinciosi de treaba, nu erau atrasi de cistiguri ieftine si nemeritate precum Caritasul, FNI ori jocurile de Bingo. Ca Botosaniul a fost cindva un oras prosper, un important tirg, ba chiar "unul dintre cele mai de vaza orase ale Romaniei", cum scria cindva insusi Regele Carol al II-lea, stau marturie datele catagrafiei (recensamintului) din 1932. Cu numai un an inaintea crizei mondiale, Botosaniul era prezentat ca unul dintre cele mai instarite asezari ale Moldovei. Desi nu avea nici 40 de mii de locuitori, in Botosani erau recunoscute nu mai putin de 50 de meserii consemnate in "nomenclator".
Facind un arc peste timp, constatam ca si in secolul trecut una dintre cele mai profitabile afaceri era tot comertul cu alcool. Existau la acea data nu mai putin de 131 de "circiumari, racheri", dintre care 79 de romani, 6 armeni si 46 de evrei. Remarcabila in acest sens este asertiunea lui Arthur Gorovei, autorul primei monografii a orasului Botosani: "Un comert pentru care aveau multa dragoste botosanenii era crisma". Aproximativ in acelasi domeniu mai functionau si cafengii (4 romani si 12 armeni), bacalii, sau pravalierii, 23 la numar, dintre care 9 armeni, bogasierii, si ei un fel de comercianti – 22 de armeni si multi altii care comercializau alcoolul la negru ca si in zilele noastre. Mica industrie incepea si ea sa se inchege prin partile noastre in acel an 1932. Primii reprezentanti au fost abagerii – producatorii de aba, un soi de postav – care erau in numar de 17 dintre care numai doi romani, restul fiind evrei, cei 45 de blanari, romani cu totii, mindirigiii – confectionerii de mindire, stramoasele saltelelor Relaxa (5 armeni), palarierii – 11 romani, stolerii, adica cei care faceau stoluri, jaluzele, perdele, cusmarii – 33 de evrei, cojocarii – 15 romani si multi altii.
La fel ca in zilele noastre, activitatea principala a Botosanilor o constituia tot comertul cu produse aduse din afara zonei. De altfel meseriile erau denumite dupa localitatea din care comersantii se aprovizionau cu marfuri. Astfel existau la acea data brasoveni, adica vinzatorii de marfa adusa de la Brasov si liptcani, cei ce-si aduceau marfa de la Lipsca. Majoritatea lor era formata din evrei. Nu lipsita de interes era prezenta in rindul meseriasilor de vaza ai orasului a celor care asigurau servicii de stricta utilitate: croitori, curelari, cojocari, barbieri etc. Si aici cei mai multi erau evreii, cu exceptia ciubotarilor, dintre care 82 erau romani. O alta ocupatie de baza in secolul trecut era prelucratul lemnului. Astfel existau la acea vreme 21 de dulgheri, toti romani, 5 butnari, adica producator de bute, butoaie, dogari, rotari etc.
Nici de argintari, aurari ori alamari nu ducea lipsa Botosaniul desi erau putini la numar si aceia evrei ori armeni. Si steclari erau pe atunci (11 evrei) si sacagii, faclieri, furnagii (fauritori de felinare), soponari, chetrari – lucratori in piatra, strachinari, talpalari si multe altele. Recunoscuti pentru maiestria lor erau pe atunci si traistarii. Acestia faceau traiste pentru facut piata, dar si pentru scolarii nevoiasi, carora parintii nu le puteau asigura o geanta pentru carti si tablite. De aici si expresia "neam de traista", adica sarac. Am mai notat din "catagrafia" din 1832 si alte meserii despre care astazi nu se mai stie nimic, nici macar cu ce se ocupau: cavafi, posesori, mahali.
Multe dintre meseriile de odinioara au stat la baza toponimiei actuale a orasului. Exista si astazi strazi a caror denumire aminteste de vechile profesii: Blanari, Talpalariei, Humariei, Caramidari. Altele au fost inlocuite pe nedrept cu numele unor asa-zise personalitati total nespecifice orasului nostru. Chiar onomastica botosaneana se afla sub influenta vechilor meserii: Blanaru, Cojocaru, Solomonaru, Circiumaru sint doar citeva exemple care atesta traditia mestesugareasca a orasului nostru. (Florentin FLORESCU)